stupoare

Pe câmp

Stă ţăranu'-n coada săpii
Şi remarcă cu stupoare:
"Am ajuns să bat şi câmpii,
Ziua în amiaza mare".

epigramă de Vasile Manole din Prezentul timpului trecut (2010)
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plagiat

Mă chinui de mai multe ore,
Să pun trei versuri pe caiet
Şi-apoi descopăr cu stupoare
Că-s scrise… de un alt poet.

epigramă de Vasile Iuşan din Lume multă, oameni puţini (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

"De-i musai... ca de voie bună"

Rude sau vecini pe stradă
Cu stupoare ce-or să vadă?
Musai e să se cunoască
Fiecare... după mască!

epigramă de Carmen Cristina Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seriozitate "legală"

Dacă ceri o aprobare
După cum legea percepe,
Trebuie să ai răbdare,
Agonia abia începe...
Şi te umple de stupoare,
E posibil să iei ţepe...

hexagramă de Constantin Enescu (mai 2010)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absenteism

Părinţii vor fi în stare
Să dea amenzi usturătoare
Pentru absenţele şcolare...
Aleşii noştri, cu stupoare,
Uită voit, din întâmplare,
De absenţele parlamentare...

hexagramă de Constantin Enescu (27 martie 2010)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oul de aur

O găină şi un cocoş
Ograda au strâns-o-n coş,
Dar au fost pârâţi de vită,
C-au luat un munte de mită.
Cazul deveni penibil
Şi-un cocoş, incoruptibil,
După cum spune cântatul,
A dat just, cu subsemnatul.
Au urmat martori şi umbre,
Ce relatau fapte sumbre
Şi cocoşu-n pinten tare
A fost trimis la-nchisoare.
Găina plânse, dar isteaţă
Se credea la suprafaţă,
Dar din umbră, iară-şi vita
O turnă pe pricopsita.
Alt cotcodăcit ea schimbă
Şi se simte tare-n limbă,
Zicând că-i nedreptăţită,
Că n-a luat şi nu ia mită.

[...] Citeşte tot

fabulă de Constantin Enescu din Jungla modernă (10 martie 2016)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inocenţă

Am ajuns să cred şi eu, dându-le mare dreptate
Ălora ce zic mereu că femeile-s ciudate,
Intru-n bâză cu nevasta, sictirită pe-undeva,
Că în dimineaţa asta i-aş fi zis mă-sii ceva
Naşparliu, bine'nţeles, că-mi tot sare-n sus de şnur,
Iar eu, caracter ales, n-am cu ea nimic, v-o jur;
Deschid uşa,-n zori, la hol, aia care dă afară
Şi ce văd, un geamantan barosan chiar lângă scară (!?)
Trei sacoşe, patru plase, alea mai voluminoase,
Printre care, cu stupoare, soacră-mea-n carne şi oase;
Somnoros, privind la ea, scărpinându-mă la ochi,
Număr ce bagaje-avea, să nu-i fie de deochi!
Însă dumneaei, nimic, nici "bon jour", nici "bun găsit"
Ori în gât, măcar un pic, să îmi sară c-a sosit,
Mă ia scurt, fără pupici, întreabând printre lentile:
"Pot să stau şi eu aici... cam vreo trei sau patru zile?"
"Poţi să stai şi-un an, şi doi!", îi raspund cu nonşalanţă,
Închizând uşa ‘napoi, chiar... ţinându-mă de clanţă,
Altceva nu-mi amintesc să-i fi zis şi mă consum
Că nu pot s-o potolesc pe nevasta-mea nicicum!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!