Epigrame despre spera
Rezultate pentru spera în creații epigramatice, în ordinea relevanței și a calității:
Postumă
Adus în iad când fu să moară,
N-a început să protesteze.
Căsătorit a cincea oară
Spera să se mai relaxeze!
epigramă de Vasile Panaitescu din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un epigramist
Speră ca în curând, as
În epigramă să devină,
Că a făcut primul pas:
S-a însurat c-o balerină.
epigramă de Nicolae David din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Meniul zilei
Demnitarii, azi, mănâncă
Din ciolane nemuncite
Iar poporul speră, încă,
Mestecând răbdări prăjite!
epigramă de Traian Conciatu din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Norocosul
Ca tot omul care speră
Visa marea carieră...
A făcut-o, ca la noi,
La rinichii amândoi.
epigramă de Nicolae Dragoș din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Epitaf unui îngâmfat
Nemișcat stă, în tăcere,
Dar nu e de tot răpus,
Speră ca, la Înviere,
Să ajungă iarăși
sus!?
epitaf epigramatic de Gheorghe I. Sofianu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imponderabilitatea (definiție)
E o subtilă calitate
De a ieși din atmosferă;
Cel ce-i "în aer" totuși speră
Că e un "om cu greutate"!
epigramă de Mihai Cosma din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cei din U.E. s-au cam păcălit cu noi
Speră că se pricopsesc?
Și-au bătut în talpă cuie,
Atelajul românesc
Dă cu oiștea... în U. E.
epigramă de Mariana Dobrin din Epigrama la scenă deschisă
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Responsabilitate
S-a perpelit o săptămână
Și speră că - având noroc -
Îi va mai crește-a treia mână
De scos castanele din foc!
epigramă de Ilie Ciobescu din Zece ani de epigramă (1979)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Portofoliul ocupării posturilor
El și-a regăsit curajul
Deșertându-și portbagajul,
Dar și dânsa tot mai speră
În simpla portjartieră.
epigramă de Sever Purcia
Adăugat de Sever Purcia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Șansa jurnalistului cinstit
Nu spera și nu ai teamă
Tu bogat n-o să ajungi,
De nu știi, de bună-seamă,
Ce să scuipi și ce să lingi.
epigramă de Constantin Pănoiu din Când pleca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >