situat

Instinctiv, alergic la adevăr

Imi pare rău că am întârziat.
M-a tras pe dreapta un poliţist
pentru că şofam legat la ochi
şi ţinând în gură
o lumânare cu aromă de zmeură.
Eram în drum spre casă
când am simţit cum se naşte
în braţul meu o conspiraţie.
Mi-e teamă de înălţimi.
Din fericire, în universe,
Pământul
este situat la etajul al doilea.
Nu sunt băiatul cu laptele;
Sunt cucuveaua
care chiar acum poate mărturisi
că încă un copac a căzut
în pădurea vieţii tale.
Sunt tatăl tău
clătinând din cap
în timp ce se gândeşte la tine.

[...] Citeşte tot

poezie de Jeffrey McDaniel, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Olăneşti iubit

Pe coaste cu pomi, păduri
Şi o nesfâşită vale
Vezi case şi vile în jur
Mai sus, apele minerale.

Râul curge agale
Pe făgaşul lui în aval,
Oraşul e în sărbătoare,
Cu lume multă, furnicar.

Unii pleacă, alţii vin,
Să se calce în picioare,
Petrec concediul din plin
Şi beau apă de la izvoare.

Veniţi pentru odihnă
Şi de toate vârstele,
Se tot plimbă într-una,
Deşertând şi sticlele.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Long Island Sound

O văd cum arăta-n după-amiaza cu perdele tremurânde,
În august – în bătaia brizei răcoroase, blânde.
Iuţeala mareei, soarele luminând-o ca pe-un bob de rouă,
O velă albă-n depărtare, secera arcului de lună nouă.

Apele-ntretăiate de vinişoare palide sub pielea albăstrie,
Bărcile de pescuit silenţioase, golful dinspre est
Şi semicercul pădurii verzi înconjurând albastrul lui celest.
Iarba fosforescentă şi, pe cerul solemn, soarele plin de veselie,

Scântei îndepărtate deschizând porţi şi acolade,
Râsul unor copii nevăzuţi, cântec bucuros de greieri,
Murmurul valurelelor mareei care se-nalţă şi recade,
Nori uşori şi pufoşi de vară amintindu-ne de zilele de ieri,

Schimbându-şi mereu forma,-n vreme ce noi le-admirăm traseele,
Toate-aceste delicate privelişti şi sunete parcă-s doar ale mele.

* Long Island Sound - estuar de maree în Oceanul Atlantic, situat între statul american Connecticut şi New York.

poezie de Emma Lazarus, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu vreau să mor în patul Meu

Azi noapte-au venit dinspre Gilgal* în iureş mare,-n tropot
De cai, oşteni grăbind spre câmpurile-omorului – şi asta-i tot.
Pitic şi matahală, morţi în bălţi de sânge, fără niciun Dumnezeu.
Eu vreau să mor în patul Meu.

Ca vizoarele tancurilor, ochii lor erau stranii şi sticloşi,
Întotdeauna eu sunt cei puţini, iar ei, cei foarte numeroşi.
Trebuie să răspund. Ei pot interoga mintea Mea mereu.
Dar eu vreau să mor în patul Meu.

Soarele încremenise-n Gibeon*. Iubitor de-asemenea decoruri,
El e dispus să lumineze veşnic astfel de lupte şi de-omoruri.
Poate nu-Mi voi vedea soţia când va fi vărsat sângele-i iudeu,
Dar eu vreau să mor în patul Meu.

Samson, puterea lui în chică fluturând....
Mi-au tuns părul înainte de-a mă fi făcut, vrând-nevrând,
Erou, instruindu-mă să lovesc cu suliţa din plin fuleu.
Eu vreau să mor în patul Meu

[...] Citeşte tot

poezie de Yehuda Amichai, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Războiul Trandafirilor

În memoria victimelor de la Auschwitz, Dachau şi Treblinka (1933-1945)

Când pământul a sângerat întâia oară
Atunci a început războiul trandafirilor.
Îmbătaţi de ideologia luptei de specie,
trandafirii floribunda, cei cu flori grupate,
precum crucile de fier: Das Eiserne Kreuz,
S-au lăsat manipulaţi de propaganda
trandafirului teahibrid Generalfeldmarschall,
cel cu flori mari,
plin de decoraţii,
recunoscut drept filozoful existenţialist al trandafirilor.
Fără să gândească,
trandafirii teahibrizi au declarat război fulger
Trandafirilor plângători,
considerându-i o subspecie a regnului;
Iar în tovărăşie cu trandafirii japonezi
i-au prins pe toţi cei marginalizaţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălin Varga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flota tăcută

Nu vom afla din ziare şi nici din cele şoptite prin împrejurimi
Unde sunt cei din Serviciul Tăcut, cei întotdeauna anonimi.
Noi azi nu putem fi siguri unde vor fi mâine, toţi şi fiecare,
Cei care ieri erau ‘undeva', iar mai alaltăieri erau pe mare.

Vei găsi Flota Tăcută sub fiecare stea strălucitoare;
Poate vânând submarine sau poate deminând o strâmtoare;
De la Insulele Cocos* la Dogger Bank* vei găsi Flota Tăcută
Sau de la Bight* la Falkland – şi-oriunde trebuie să se dea o luptă.

O vei găsi iarna tangând şi rulând pe mările-ngheţate,
Când vântul şi valurile se joacă de-a ciocârliile-mbufnate;
O vei găsi navigând în sus şi-n jos sau în port la buncherare
Apoi iarăşi, pe ploaie şi pe ceaţă,-n misiuni de patrulare.

Vei găsi Flota Tăcută acolo unde vin navele de peste oceane
Cu zahăr pentru ceaiul nostru, cu carne, cu soldaţi sau cu cereale,
O vei găsi pe mare sau pe canale, zeberind mărfuri de contrabandă,
O vei găsi aproape sau departe, prinsă-n a valurilor sarabandă.

[...] Citeşte tot

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre seară a mea inimă

Seara se-aude al liliecilor ţipăt.
Doi murgi aleargă pe-o câmpie.
Arţarul roşu foşneşte.
Călătorului i-apare-n drum o tavernă mică.

Gustoase-s nucile şi tulburelul.

Minunat: să te clatini în pădurea amurgită beat.
Prin ramuri negre dureroase clopote răsună.
Pe frunte picură roua.

Comentarii

Titlul sugerează cântecele religioase sau o rugăciune, cum ar fi rugăciunea introductivă în "Confesiunile" lui Augustin cu fraza "et inquietum est cor nostrum, donec requiescat in te"(şi neliniştită este inima noastră pînă nu se odihneşte în tine – trad. I. D.).
Dar această rugăciune pioasă este imediat ruptă de la primul vers în care "Seara se-aude al liliecilor ţipăt" şi in următorul vers, "Doi murgi aleargă pe-o câmpie". Ambele imagini, pe care, dacă le luăm din punct de vedere mitologic şi religios, sunt mai mult asociate cu seducţia şi suferinţa psihică. Astfel, al treilea călăreţ apocaliptic stă pe un corb în Apocalipsa lui Ioan, care poartă înţelesuri de devalorizare de seducţie.
Corespondând celui de-a treilea vers "arţarul roşu", care apare doar ca o imagine de toamnă, într-o propoziţie foarte scurtă, ea pare destul de ameninţătoare. Această interpretare este susţinută de "Călătorul" care se refugiază în versul următor într-o "tavernă mică" şi acolo se desfată cu vin şi nuci verzi. Anotimpul este, ca de obicei la Trakl, toamna. Dar o toamnă iritantă, predestinată, parcă, spre a se îmbăta. "Minunat" este acest lucru şi adjectivul trebuie luat ad literam cu două cuvinte, cu referire la "Domnul". În contextul unui poem care, în titlu, sună a rugăciune, mesajul devine ambiguu. "Domnul" este mai probabil Dionysos şi nu Domnul(Dumnezeul) lui Augustin. Dar această impresie ambiguă este imediat retrasă. "Dureroase clopote răsună", propria tradiţie religioasă se anunţă deîndată cu pretenţiile ei, dar ea poate şi promite.
Beţivul pare, dacă transpunem imaginea în concret, situat sub copaci în pădure, cu picături de rouă pe faţă. Dimineaţă în rouă? Apoi "clopotele" pot fi atribuite şi clopotelor serii.
Cu toate acestea tensiunea de bază a poeziei dintre mesajul creştin, vitalitatea şi beţia pot rămâne, de asemenea, ca şi "clopote de seara". "Cântecul beat" din Zarathustra lui Nietzsche se pare a fi fostbine cunoscut de Trakl. Totuşi apropierile literale par a fi slabe, "inima", "vinul", "clopotele", "roua" - nu se apropie de textul mai sus amintit a lui Nietsche.
Textul a fost scris în septembrie / octombrie 1912, probabil în Innsbruck. Trakl l-a introdus în volumul său "Poezii". Se pare, a fi fost important pentru el, chiar dacă sensul poate fi dificil de înţeles.. Într-o scrisoare adresată lui Erhard Buschbeck de la Innsbruck, la mijlocul lunii octombrie 1912, Trakl scrie: "Vinul era minunat, ţigările rafinate, temperamentul dionisiac şi drumul greoi, dimineaţa neruşinată, capul plin de durere!"

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eneida - (Partea a III -a, extras)

Frica ne-a făcut să ridicăm velele-n cea mai mare grabă,
Hotărâţi să folosim orice adiere de vânt,
Indiferent din ce direcţie-ar fi suflat.
Mi-amintesc că Helenus* ne-a avertizat să stăm departe
De trecere-îngustă dintre Scila şi Caribda**,
Pe oricare parte a acesteia stând la pândă moartea.
Aşa că am făcut cale-ntoarsă, evitând Vânturile de Miazănoapte
Care bat în canalul pelorian, canalul monştrilor,
Navigând pe lângă stâncile vii de la gura râului Pantagias***,
Prin Golful Megara, în jos de Thapsos. Acestea
Au fost ţărmurile pe care care-acel nenorocos ostaş al lui Ulise,
Achaemenides,**** călcase-odinioară.

Se află, în faţa valurilor care spală
Capul Plemyrium, în Sicilia, o insulă
Numită, cu multe veacuri în urmă, Ortygia.
Se spune că Alpheus, regele râului,
Îndrăgostit, a croit drum de taină apelor sale
Pe sub pământ şi pe sub mare
Pentru a ajunge-n Elida din Arcadia,

[...] Citeşte tot

poezie de Publius Vergilius Maro, 70-19 î.e.n., traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!