scripete

Balans

Ieşirea din răsărit
Se face pe un scripete solar
Fixat de gâtul cerului.

Inima de lumină
Intră în cămaşa sângelui.
Şansa se numeşte viaţă,
Jocul de-a viaţa, apus.

În balans
Materia creşte şi descreşte
Pe toată marginea!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urletul limbii la naşterea poetului

într-o noapte în timp ce vuia
codrul din creştete
Dumnezeu mă soma c-o nuia
moale: rosteşte-te!

mă rosteam însă cum să-mi înalţ
slava cu ţipete?
nici o scară spre cerul de smalţ
nici un scripete

mă rosteam însă vai! ce arbust
gingaş e sîngerul:
cum să-ncapă în trunchiu-i îngust
dracul şi îngerul?

mă rosteam şi dansau tot mai jos
astrele sprintene
Dumnezeu apăsîndu-mi gelos
burta sub pintene

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitirul cuvintelor

acolo unde pe măsură ce îmbătrânim
nefericirea ne înţeapă tot mai des în piepturi
acolo, între cearcănele sufletului
sub sârmoasa iarbă a regretelor
zac toate cuvintele pe care nu am avut curajul să ni le rostim
ca nişte copii morţi la naştere
-
amintirea lor ne suprimă înălţarea
amintirea ţipătului lor ne asurzeşte
orice gând, orice vocaţie, orice destin

acolo, fix în locul acela
singurătatea îşi înfige adesea cârligul în noi
balansându-ne vieţile deasupra unei mări de acidă incertitudine
folosindu-ne visele spulberate
pe post de scripete

acolo totul este o rumoare
despre ceea ce am fi putut
să devenim

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

... în ochiul unui vis

Mă sorbi când ne-ntâlnim, inopinat,
În câte-un vis croit de-aceleaşi stele;
Faci scut din norii străvezii, mânat
De-un dor aprins în scripete de iele.

Priviri avide rup veşmântul fin,
Ce mângâie sâni născători de tină...
Şi mă dezbraci, puţin, câte puţin,
Cu ochii însetaţi şi plini de vină.

Spre pântec, gândul se disipă lent...
Pe rugu'-ncins, e scrum orice idee
De-a trece prin cel vis incandescent
În trupul meu fierbinte de femeie.

Ard clipe vii în ochiul unui vis
Repetitiv, strivit de vanitate...
Cenuşă fumegândă pe-un zapis,
În urna unor doruri timorate.

poezie de Mirela Minuţa Alexa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casele domneşti din Bucureşti se-nălţau pe povârnişul malului stâng al Dâmboviţei, printre bătrâne tulpini de sălcii, închise într-un larg pătrat de-nalte şi ţepene ziduri, care pe de o parte se afundau în apă, proptite cu largi căprioreli de piatră, iar de celelalte trei părţi, înconjurate cu şanţuri adânci, îşi arătau pe dinafară numai întinsa lor faţă netencuită şi clădită cu straturi de cărămizi şi de bolovani de piatră; la mijlocul peretelui din faţa casei se afla poarta cu gang boltit, pe d-asupra căreia se înălţa un turn pătrat, cu ferestrui de meterez; iar dinaintea porţii era o podişcă care, prin mijlocul unui scripete, se lăsa pe d-asupra şanţului şi se ridica la vremi de primejdie; alte patru foişoare cu temelii întărite apărau colţurile întinsei împrejmuiri.

Alexandru Odobescu în Doamna Chiajna, Nunta (1860)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua coboară

Ziua coboară-n zigzag tivită cu ploaie.
Norii se sparg cu nervii de lumină întinşi pe pământ.
Cerul plouat pe dinăuntru stoarce fluturii
din apă urcându-i la suprafaţă
abia respirând.
În aer se punctează cărări umblate
cu tăceri de început,
unde cuvintele agăţate de mâini şi picioare
ridică spaţiul dincolo de uitare.
Ieri şi alaltăieri, fuga cuvintelor
în criză de timp au inventat o depărtare
simplă şi aproape.
Pentru o clipă prelungiţi într-o singură umbră,
fără frunze, eul meu s-a trezit cu luna-n ochi şi crengile din urmă.
În jurul meu cuvintele au devenit nimic,
pustiul urcă pe un scripete
foşnind aerul ca un frig selenar.
În diverse forme de mişcare
spânzurată ploaia se uită pe geam.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uragan

Somn la amiază. Jaluzelele ferestrelor
scârţâie şi zdrăngănesc... Lasă-le în voia lor.
Uşa se izbeşte ca şi cum ar intra cineva:
lasă-l să intre. Pe-acoperiş bate vântul, ta-ta-ta-ta:
lasă-l să bată. A mai făcut-o – tot aşa.
Obloanele ies din balamale: deschide uşa.
Printre coroanele copacilor la cer priveşte-întâi:
ceva întunecat se dezvăluie ca o gaură-n călcâi.
Uită-te-n josul ţărmului la vechea ta barcă:
marea învălurită din albastră devine albă parcă,
se ridică praf în spatele recifului submarin,
răsucindu-se-n snop, asemeni frunzelor de pin.
Lasă-l să se răsucească – cine se teme?
Furtună dinspre nord-est: o ştim, va trece fără probleme...

Şi-asta se-întâmplă atunci când o auzi: sus şi departe –
când cerul de apă nu se mai desparte,
păsările mării strigă, sus şi departe, frunze ţipătoare;
crengile se lovesc de streşini, vrând parcă să zboare;
stropi de ploaie cad pe pământ ca nişte pietre...

[...] Citeşte tot

poezie de Robinson Jeffers, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă...

Chiar dacă îţi apune "soarele " bucuriei,
să ştii că există " luna " înţelepciuni.
Chiar dacă două mâini te lovesc,
ai şi tu tot două cu care să te aperi.
Chiar dacă îţi pierzi o speranţă,
sădeşte alta în locul ei,
nu se ştie când se va adăuga
buchetului de împliniri şi te vei bucura mult.
Chiar dacă alţii te îndrumă spre drumuri greşite
care să te ducă la răscruci de rătăcire,
tu mergi mână în mână cu încrederea în tine
şi cu înţelepciunea având mult curaj.
Chiar dacă tu ţi-ai greşit drumul,
să nu crezi asta,
trebuie să înţelegi lecţia lui de viaţă.
Chiar dacă pierzi,
să ştii că pierzi mai mult
dacă te opreşti la această pierdere tot regretând,
nu ai timp să pierzi şi timpul continuă,
ca să câştigi altă rundă.

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Bogdana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!