reactiv

Unei vecine violoncelist

Vecina mea-i pe post de detectiv,
Un bun şi de nădejde reactiv...
Acid(ă) când vine de la cârciumioară
Şi bază când... ne cântă la vioară.

epigramă de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele şapte deprinderi ale oamenilor ineficienţi: fii reactiv, îndoieşte-te de tine şi dă vina pe ceilalţi; lucrează fără vreun scop clar în minte; fă mai întâi lucrurile urgente; gândeşte în termeni de câştig/pierdere; caută ca mai întâi să fii înţeles; dacă nu poţi câştiga, fă compromisuri; teme-te de schimbare şi amână îmbunătăţirile.

Stephen R. Covey în Eficienţa în şapte trepte sau Un abecedar al înţelepciunii
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

La 20 de ani, când iubeşti amorul în femeia iubită, imaginaţia ornează poetic împrejurările şi pe femeie. La 40 de ani, când nu mai iubeşti amorul, ci numai femeia, imaginaţia se concentrează asupra ei indiscret, realist şi precis, dizolvă, ca un reactiv izolator, tot ce nu face parte din fiinţa ei... Aşa ar trebui.

citat celebru din Garabet Ibrăileanu
Adăugat de Fumed
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vreţi să-l transformaţi pe criminal, trebuie să încetaţi de a-l mai pedepsi şi să începeţi să-l iubiţi. Nimic altceva nu funcţionează. Dragostea nu este o recompensă pentru greşelile lui. Este un mod de a-i reface sufletul, îl redă lui însuşi, îl transferă, scoţându-1 din circuitul reactiv în care el se dezumanizează şi îi face şi pe alţii să decadă.

Paul Ferrini în Liniştea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

La douăzeci de ani, când iubeşti amorul în femeia iubită, imaginaţia ornează poetic împrejurările şi pe femeie. La patruzeci, când nu mai iubeşti amorul, ci numai femeia, imaginaţia se concentrează asupra ei indiscret, realist şi precis, dizolvă, ca un reactiv izolator, tot ce nu face parte din fiinţa ei... Condiţia umană e teribilă!

Garabet Ibrăileanu în Adela
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reactiv de conştiinţe

În hamac stă conştiinţa întrupată
A capitalismului de stat gândit
Subversiv faţă de România,
De îngenuncherea care ne-a pocnit.

Nu suntem ciumaţi, nici bezna
În care-mpătimirile dospesc
Nu schimbă cu nimic cronologia
Reactivilor ce-n suflet ne pocnesc.

Nu văd resort spiralei conştiinţei
De-a zgudui întoarcerea-n scriptură,
Pe clopotniţa încercărilor bântuite
Tălăzuieşte fum şi băutură.

Doar oamenii lucizi îşi pun credinţa
Limbii de-a uni în frontiere fraţi,
Scot reactivi din sânge şi memorii
Şi se doresc stejari neatârnaţi.

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poteca şerpuia agale

pe drumul spre mormânt
ce zi era
nu desluşeam poteca în bobul de tămâie ţinut
în pumn o negură se desfăcea
a tufănică satul se înviora
ce zi era
trosnea sub tălpi de tristă iarba
se lumina încet de-a baba oarba şi eu stingheră mă duceam
spre-o lume adormită sub cerul de şofran
ce zi era
poteca şerpuia agale zorile dulci o luau la vale
încetişor mi se punea de-un dor şi lacrimi
podideau obrajii mei culoarea florilor de tei
ce zi era
de ceară îmi părea uliţa şi casele forme de lut
îmi luam curajul de-mprumut şi-naintam prin ochi de ceaţă
nici inima nu făcea faţă
găsirea lor mă-ndurera
ce zi era
la cruci de piatră tot dădeam ocol tămâia fumega de zor şi

[...] Citeşte tot

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce et decorum est

Încovoiaţi sub pânzele de cort, ca nişte bătrâni cerşetori,
Cu genunchii trosnind, horcăind, înaintam prin glod până când,
Vânaţi de flama napalmului, de gloanţele miilor de trăgători,
Ne târam sleiţi înapoi spre bărăcile noastre sordide blestemând.
Oameni mărşăluind în somn. Mulţi îşi pierdeau bocancii-n hlei,
Dar înaintau şchiopătând, plini de sânge. Orbiţi; schilozi şi reumatici.
Beţi de oboseală; surzi până şi la bufniturile de lângă ei
Ale bombelor cu gaz, mărşăluind, mărşăluind istoviţi şi-apatici.

GAZ! Iute, băieţi! – valuri de mişcări stângace, ins lângă ins
Trăgând febril pe cap măştile-n ultima secundă,
Însă cineva ţipă, alunecă-n mocirla aceea imundă,
Asemeni unui om căzut în flăcări sau în var nestins.
Ca-n vis, prin sticla măştii aburită,-n lumina zilei – verde crud –
Ca prin pânzele mării verzi, l-am văzut îngenuncheat.

De-atunci în toate visele mele-i prezent, îl aud,
Şi-l văd cum ţipă şi cum din şanţ întinde mâna, sufocat.

Dacă-n fiecare noapte, ca într-un coşmar, ai putea fi

[...] Citeşte tot

poezie de Wilfred Owen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!