piedici

Lupoi: Vasăzică, am încurcat-o! Adio concediu, adio Căciulata... Şi toate astea numai din cauza unor proşti... Care în loc să construiască societatea multilateral dezvoltată, pun piedici avântului revoluţionar... Mama lor de tâlhari, şi de chiaburi, şi de reacţionari şi de scursuri! (Răsfoieşte derutat dosarul). Ce detalii să găsesc eu aici? Nici urmă de puncte de vedere! Dosarul e plin de note informative... "Sursa vă informează"... "Sursa vă informează"... (Citeşte, nu tocmai cursiv): La universitatea populară, popa Andrei şi-a făcut cruce în timpul cursului de ateism ştiinţific... "Sursa vă informează"... La mănăstirea Antim, câţiva zevzeci caută împăcarea interioară prin invocarea continuă a numelui lui Iisus... (Închide brusc dosarul). Vorbe... Multe vorbe... Prea multe vorbe... Informatorii noştri sunt nepregătiţi profesional... Notează toate prostiile... Iar eu trebuie să descurc firele... Să caut puncte de vedere...

replici din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Aş, Nis...
Stela: Crezi că m-ar deranja înălţimea lui? Să ştii că, în ciuda faptului că e teribil de înalt şi consumă exagerat de multe dulciuri, e totuşi un tip simpatic. În plus, chiar foarte drăguţ!
Lucian: Nis... Desigur, este; nici n-aş susţine contrariul. E amuzant; într-un fel, sarea şi piperul misiunii noastre. Nu mi-aş putea închipui cum ar fi fost fără el; probabil, foarte plictisitor!
Stela: Ai dreptate, are rolul lui aici; n-ar fi fost plăcut fără el. Atunci, în ceea ce-l priveşte pe Alex, te refereai cumva la faptul că el e singurul mai mare ca vârstă decât mine, dintre voi toţi? Vai, Luci, nu ştiai faptul că dragostea nu ţine seama de vârste, înălţime sau alte chestii asemănătoare? Deci, vârsta nu ar fi constituit o piedică în acest sens. Doi îndrăgostiţi nu mai ţin cont de faptul că unul dintre ei e mai mare ca vârstă, sau mai mic, că e mai înalt sau mai scund, mai gras sau mai slab, mai frumos sau mai urât, mai bogat sau mai sărac, sau alte nimicuri de genul ăsta. Dacă se iubesc cu adevărat, vor învinge toate aceste, hai să le zicem "piedici" ivite în calea lor, se consideră potriviţi unul celuilalt şi asta-i tot; nimic altceva nu-i mai interesează. Nimic altceva nu mai contează pentru ei. Se consideră perfecţi! Şi nici nu greşesc.
Lucian: Mda... Ai dreptate. Deci, în privinţa asta, nu trebuie să mă îngrijorez pentru Alex. Iar asta-i bine. Mă bucur, atât pentru el, cât şi pentru tine, doctore.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrei: Uite, scumpo, primarul ne-a dat, în sfârşit, aprobările pentru cumpărarea terenurilor acelea...
Maria: Ştiu, tată, am aflat. Dar tu ştii de ce ne-a dat aceste aprobări?
Andrei: Desigur, din cauza ta, din cauza misiunii voastre...
Maria: Şi ţi se pare corect?
Andrei: Nu chiar, scumpo, dar tot e bine că le-am obţinut... Dacă nu era misiunea asta a voastră, nici acum nu le aveam în mână; Primăria se mişcă mai greu în cazul aprobării cererilor cetăţenilor de rând, dar pentru voi, că sunteţi acum cetăţeni de onoare ai municipiului, a mers rapid, s-a rezolvat pe loc, cât ai bate din palme... Oricum, ce zici, să mai cumpărăm terenurile alea?
Maria: Nu ştiu, tati; treaba ta, faci cum crezi. Eu o să plec în misiune şi deci, nu te voi putea ajuta. Dar ştii ce; mai bine cumpără-le! Nu pentru animalele astea de aici, din apartament, astea pot rămâne aici, nu ne deranjează... Ce-ai zice însă de nişte delfini, elefanţi, tigri, lei, zebre, girafe, foci, urşi polari etc...?!
Andrei: Ah, draga mea, încă n-ai renunţat la ideea asta?
Maria: Serios, tati! Acum ai avea banii necesari achiziţionării şi îngrijirii acestor animale; şi mult timp liber... Iar cum domnul director te va sprijini, la fel şi Primăria... Ce te-ar împiedica?
Andrei: Nu ştiu; să văd... Mă mai gândesc. În orice caz, măcar am aprobările necesare, deci oricând voi dori să demarez afacerea, va fi posibil, nu voi mai întâmpina piedici.
Maria: Nici una, tati!
Lucian: Plănuiţi să vă deschideţi o grădină zoologică?
Andrei: Nu chiar; mai curând, o mini-rezervaţie naturală. Una în care animalele vor fi tratate corespunzător, cu toată atenţia necesară; ne vom strădui să le asigurăm un cadru adecvat, cât mai apropiat de mediul din care provin şi spaţiu suficient... Dar, deocamdată, astea sunt doar planuri...
Maria: Planuri pe care, în cel puţin 13 sau 15 ani, cât va dura misiunea noastră, le-ai putea concretiza, tati.
Lucian: Ar fi foarte interesant.
Andrei: Tot ce se poate; sau se va putea. Ar trebui să angajez şi personal calificat, nu ne-am mai putea descurca singuri, ar fi prea mult doar pentru noi...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!