particularitate

Eu însumi sunt pentru mine o enigmă, cea mai scumpă, nu mă mai satur să mă rezolv. E un miracol că exist, sunt, ca să reluăm formula bătrânului Hegel: "ştiinţa precum sinele concepându-se singur", dacă înţelegeţi ce vreau să spun. Ce particularitate am? Nu sunt decât un creier, un gigantic aparat intelectual.

Pascal Bruckner în Copilul divin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se poate vorbi de biopolitică în România începând cu crearea României Mari în 1918. O particularitate a cazului românesc este aceea că nu au existat legi care să permită sterilizările eugenice şi în masă, aşa cum s-a întâmplat în America, Germania, ţările scandinave sau în cele baltice. Au existat însă sterilizări ilegale efectuate în spitale, mai ales în cazul celor cu afecţiuni psihice, şi în închisori.

Marius Turda în ziarul "România liberă", interviu (22 noiembrie 2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umorul este mai apropiat de comic decât cuvântul de spirit. Ca şi comicul, umorul îşi are localizarea psihică în preconştient, în timp ce cuvântul de spirit este rezultatul compromisului dintre inconştient şi preconştient. În schimb, umorul este caracterizat de acea particularitate pe care comicul şi cuvântul de spirit o au în comun.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar analiza ne descoperă încă o particularitate a acestor schimburi complicate între conţinutul visului şi ideile latente. Alături de aceste fire divergente, care pleacă de la fiecare din detaliile visului, există altele care pornesc de la ideile latente şi merg divergent către conţinutul visului, în aşa fel încît o singură idee latentă poate fi reprezentată prin mai multe detalii. Între conţinutul manifest al visului şi conţinutul său latent se formează astfel o reţea complexă de fire încrucişate.

Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În anii '30 ai secolului nostru, criticii nu au reuşit să vadă, dincolo de postromantismul strălucitor al lui Elgar, faptul că muzica lui se remarca printr-o anumită particularitate. Spre deosebire de predecesorii lui victorieni, Elgar avea o individualitate ieşită din comun. Este adevărat că orchestra lui pornea de la cea a lui Strauss sau Wagner, iar formele simfonice şi concertistice de la Brahms, dar melodiile şi modul de mânuire a formelor erau definitorii pentru el. Melodia lui Elgar, cu tensiunea ei curioasă, cu intervalele ample şi salturile exuberante, cu spiritul său englezesc, puternic şi încrezător (greu descris în cuvinte, dar evident), este recunoscută imediat ca operă aparţinând unui anumit compozitor din istoria muzicii şi nimănui altcuiva.

Harold C. Schonberg în Vieţile marilor compozitori (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multe popoare au făcut haz de propria lor condiţie: auto-ironia nu lipseşte la niciun popor chinuit şi oprimat. Este cu toate acestea rar ca auto-cunoaşterea să meargă mână în mână cu auto-dispreţul, aşa cum se întâmplă excesiv de des cu românii. Am fi prea nedrepţi cu urgisirea noastră de am vedea în acest fenomen numai deficienţă, când el constituie o notă originală de o ciudată semnificaţie. Nu este popor care să-şi priceapă mai bine insuficienţele şi care să simtă o mai rară voluptate de a şi le mărturisi la fiecare ocazie. Este o auto-denigrare colectivă, "un scuipat în sân" general, o amarnică luciditate a soartei noastre, care se nasc la unii automat şi fără conflicte, pentru ca la alţii - la cei puţini - să devină sfâşieri. "A fi român", să nu fie oare o evidenţă plăcută? Este sigur că poporul românesc are o distanţă de el însuşi, care indică o particularitate unică.

Emil Cioran în Schimbarea la faţă a României
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!