paloare

paloare

Paloarea e culoarea ce-o ia gândirea pe faţa omenească.

definiţie celebră de Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa fără floare e ca o lume emanând paloare..

aforism de Harry Ross (31 martie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul străzii, la o înmormântare

De-atâta foame şi alergătură
Avea paloare şi-o căutătură
De om ajuns în prag de disperare...
Şi-atunci primi colacul... de salvare.

epigramă de Ştefan-Cornel Rodean (2009)
Adăugat de Ştefan-Cornel Rodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

TIMPUL, CA UN VIERME ROADE RĂDĂCINA VIEŢII-
Timpul, ca un vierme roade rădăcina vieţii
Şi paloare pune-n strălucirea tinereţii,
Perfidia lui ne facem ca să nu percepem
Când de fapt trecut-am peste pragul bătrâneţii.

rubaiat de Ioan Friciu (2021)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Novembre

De la toamnă o posibilă avertizare,
orice fiinţă vie mai şi moare
începe prăbuşirea cu-o paloare
ce, pe furiş, e preschimbată-n gălbinare,
natura-n jur, treptat, se descărnează
armăsarul Soartei a cumpănă nechează,
frunze cad vibrând scrisoare de adio,
vegetalul se răzbună pe mareea bio
şi creştineşte, elegiac, cu lacrime şiroi
bătând mătănii crede în lumea de apoi...

poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gura, atât cât se putea vedea de sub mustaţa groasă, avea un aer crud şi dinţii – deosebit de albi şi de ascuţiţi – ieşeau peste buzele de o roşeaţă neobişnuită pentru un bărbat de vârsta lui. Urechile îi erau palide, cu vârfuri foarte ascuţite, bărbia largă şi puternică, obrajii traşi, dar fermi. Toată fiinţa lui emana o paloare extraordinară, aproape inumană.

citat clasic din romanul Dracula, 2 de Bram Stoker (1897), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafeaua ta

Nobil îţi şade cearcănul mâinilor
infinita amiezei paloare,
când asculţi vaietul săptămânilor
pe pavajul curţii interioare

tropotul cailor şi vechea trăsură
a visului blestemat să te poarte,
în dragoste nu există măsură
aşa cum nu există în moarte

totul este în fond rugăciune
ca şi cum ar fi prima oară
şi curg săptămânile ca nebune
şi cafeaua ta e dulce-amară.

poezie de Mihai Duţescu din Samuraiul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Enumerare

Cantilenă reverie
melancolie trepte meri
vioară lut concert căderi
praguri sfere veşnicie

Uragane toamne veri
cavalcade apă vie
alambicuri terezie
recidivă învieri

Insomnii deşert sudoare
utopie vânturi ploi
punte flăcări scrum paloare
perle amăgiri noroi
vânători nebuni culoare
autodafé altoi

sonet de Ion Untaru din volumul de versuri Invitaţie la castel (1995)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răul cotidian

Spunea odată filozoful că omul e un animal,
Ce are-o zestre specială, el poate fi raţional.
Dar orice animal trăieşte atât cât vrea să-şi dea silinţa,
Nu ştie ce e ierarhia şi nu cunoaşte umilinţa.
El nu-şi transformă în supuşi surate sau cofraţi de-ai săi,
Mizeria îi e străină, e clară legea între ei.
Fiinţ-aceasta rafinată, numită om - frumos cuvânt -
A inventat erarhizarea şi exploatarea pe pământ.
Da! Cel mai tare roade tot, râvneste osul cel mai mare
Şi nu contează pe câţi calcă, grumazul lor pe el nu-l doare.
Mizeria care se-ntinde ca putregaiul într-un pom,
A prins ca o cangrena viaţa, a compromis specia om.
Şi chiar dacă îi stă-n putere să vindece această boală,
El vezi, preferă să distrugă, doboară zece, el - se scoală.
Mizeria transformă tot, devine viaţa prea ceţoasă,
Fantomă este bietul om şi existenţa lui hidoasă.
Când feţe pline de paloare, de-amar tot trag făr'de măsură,
Mizeria schimonoseşte, sădeşte-n om prea multă ură.
Paloarea feţelor, să ştiţi, în două este împărţită:
Aristocratica paloare – cea snoabă şi înavuţită

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tottu

Deschisă e-n etern a ta corolă,
Ci ochii ţi se scaldă la izvoare
De nu ştiu când şi de pe unde oare
Şi-n sânge-mi eşti femeia benevolă.
Cuvânt de-ţi zic în pacea ta-n paloare
Tu sub a demiurgului cupolă
La turla de credinţă urci frivolă
Că demoni vin tăcearea să-ţi măsoare.
Spre tine-nalţ un vis, aşa, aiurea
Cu stih a celor van întemniţaţi
Fiind argat la slovă de-mpăraţi
Ce nimicesc zadarului pădurea.
Seninul tău de-mi plouă crucea-n strofă
e doar o mântuire limitrofă...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Totem
Comentează! | Votează! | Copiază!