olanda

Olanda

Ţara lalelelor
Ţara poezelelor,
Ţara morilor de vânt,
Este simbol pe Pământ,
Cu un trecut luminos,
Ţara Ţărilor de jos.

poezie de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În urma vizitei pe care am efectuat-o acum o săptămână în Olanda, am observat reţeaua de canale pentru dirijarea apelor, tovarăşi. Aşa ar trebui să facem şi noi în viitorul apropiat, să nu se mai întâmple să fie ţara noastră sub ape, aşa cum a fost în urmă cu trei ani.

Nicolae Ceauşescu în Şedinţa C. P. Ex. al P.C.R (19 aprilie 1973)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Europa

Precum petalele de flori
Se-nalţă-n vânt cu al lor zbor,
Doreşte şi sufletul meu
Să se înalţe ca un zmeu,
Şi să colinde-n lung şi-n lat
Bătrânul continent visat.

E Europa, pământul strămoşilor,
Un leagăn veşnic şi nemuritor
Grădină vie ce îşi scaldă-n ape
Păduri şi flori dorind să le adape.

Cum fiecare stat e o-ncheietură
A continentului făptură,
Luptând pentru-ale sale năzuinţe
Doar împreună au căpătat şi biruinţe.
Şi adunaţi cu toţii la o masă,
German, austriac, român,
Formăm o casă.

[...] Citeşte tot

poezie de Hermina-Paula Hănţăgam
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mai bine de patru decenii, Ţările de Jos protestante erau în război cu Spania catolică, luptând să doboare detestatul jug spaniol. Olanda, numită uneori Provinciile Unite sau Ţările de Jos, încă mai era, juridic, parte a Imperiului Spaniol. Anglia, singura ei aliată, prima ţară din lumea creştină care, în urmă cu vreo şaptezeci şi ceva de ani, se rupsese de Curtea Papală de la Roma şi devenise protestantă, se afla şi ea de douăzeci de ani în război cu Spania, iar de zece era aliată deschis cu Ţările de Jos.

James Clavell în Shogun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mijlocul satului se află cârciuma. Vis-a-vis de cârciumă se află biblioteca, ce conţine un fond valoros de carte rară. Cârciuma e mai tot timpul goală şi în curând va da faliment. Biblioteca e supraaglomerată de oameni dornici de cunoaştere. S-a înfiinţat chiar şi un muzeu al satului, unde au fost expuse diverse obiecte descoperite de-a lungul timpului pe raza aşezării. În faţa caselor cochete s-au plantat lalele aduse special din Olanda, în vreme ce dinspre căminul cultural răzbate de-a lungul aleilor pietruite cu dale hexagonale un fragment din "Nabucodonosor" de Verdi. Toată lumea e fericită. Inclusiv cetăţeanul din colţul străzii care tocmai se trezeşte din beţie şi-i spune "colegului"de lângă el: "Măi, da' ce viziune am avut azi-noapte! Se făcea că în satul nostru..."

Mihail Mataringa (7 august 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare şi puternic, mai voinic chiar decât câinii din Pirinei, Dingo era un specimen minunat al acelei varietăţi de dulăi din Noua Olandă. Când se ridica în două labe, dând capul pe spate, era cât un om de înalt. Sprinteneala şi forţa muşchilor săi făceau din el unul din acele animale care atacă fără şovăire jaguarii sau panterele şi care nu se tem să ţină piept ursului. Cu blana deasă, coada stufoasă şi ţeapănă ca o coadă de leu, cu părul roşcat-închis, Dingo avea numai pe bot câteva pete albe. Când îl apucau furiile, animalul acesta putea să devină primejdios; se înţelege deci pentru ce Negoro nu fusese deloc încântat de primirea pe care i-o făcuse acest straşnic exemplat al rasei canine. Cu toate că nu era prietenos, totuşi Dingo nu era un câine rău. Părea să fie mai curând trist.

Jules Verne în Căpitan la cincisprezece ani
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nocturna

Dormi, frumoasa mea! De-acum
Noaptea luminoasa
Ca o unda de parfum
Navaleste-n casa.

Luna clara din neant
Pune pe covoare
Straluciri de diamant
Si maragaritare.

Ea priveste ca-n extaz
Bluza ta lejera
Si pantofii de atlaz
Langa etajera.

Si trecand prin budoar,
Raza-i ce se rupe
Lumineaza un lavoar
Cu flacoane scumpe…

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Andra Iosifan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă vietate, salvată de pe epavă, ar fi vorbit fără îndoială cu aceeaşi sinceritate, dacă ar fi putut s-o facă. Este vorba de câinele care se arăta atât de furios când îl vedea pe Negoro – ură într-adevăr inexplicabilă. Dingo – acesta era numele câinelui – făcea parte din renumita rasă de dulăi din Noua Olandă... Dar nu în Australia îl găsise căpitanul lui Waldeck. Dăduse peste Dingo cu doi ani în urmă, rătăcind, pe jumătate mort de foame, pe coasta de vest a Africii, prin meleaurile unde fluviul Congo se varsă în ocean. Căpitanul lui Waldeck îl luase cu el pe frumosul animal, care rămase însă foarte puţin prietenos, părând să tânjească după vreun stăpân de care fusese despărţit în chip năprasnic şi pe care îi era cu neputinţă să-l mai găsească prin locurile acelea pustii. S. V. – două litere gravate pe zgarda lui – era tot ce mai lega pe acest animal de un trecut a cărui taină ar fi fost căutată în zadar.

Jules Verne în Căpitan la cincisprezece ani
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!