oficiu

Venim pe lume cu o capacitate de a admira pe care nici zece planete n-ar putea-o istovi – Pământul, însă, o epuizează din oficiu.

Emil Cioran în Silogismele amărăciunii, Circul singurătăţii (1952)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierzătorul

În jocul acesta de şah
Eu pierd la orice mutare
Mai mult ca o fugă de Bach
Uitată de-un veac în sertare;

Eu sunt pierzător din oficiu
Şi nu mai mizez pe câştig
De-o viaţă mă plimb prin ospiciu,
Momâie de zdrenţe şi frig.

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am locuit apoi ani mulţi şi buni în oraşul Constanţa. Aproape fiecare zi, la un ceas al ei, mă purta spre port, spre dig şi far, spre mare, ca spre un minunat oficiu... cerul căpăta o ceaţă violetă de o nuanţă unică, vapoarele calme, sigure pe destinul lor, intrau şi ieşeau din radă.

Hortensia Papadat-Bengescu în ziarul România liberă (4 mai 2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim într-o lume în care ajungi să-ţi placă oamenii care au mai puţine defecte din unghiul din care priveşti tu. Când îţi plac oamenii doar pentru că sunt plăcuţi de alţii, te numeşti "slab". Din oficiu.

Andrei Sulugiuc (15 martie 2016)
Adăugat de Andrei Sulugiuc
Comentează! | Votează! | Copiază!

CÂND NEBUNII UMBLĂ LIBERI (pamflet)

Când NEBUNII umblă liberi,
Plânge-n hohot Sfânta Vineri;
Ea ne spune, din oficiu,
Să îi ţinem în ospiciu,
La lumină doar de torţă,
În cămaşă, dar de forţă.

pamflet de George Budoi din Dicţionarul Nebuniei (5 ianuarie 2023)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zâmbire

cu creierii pe faţă nu arăta foarte bine
cărţile scrise
cu pagini gândite în formă de şanţuri de colectare
a apelor rupte
la naşterea zâmbetului de sacrificiu
de sine au
lăsat urme citibile din oficiu (?!) - acel
supliciu al cu
tremurării ideii de spălare pe faţă cu celuloză, de
mască abia
ieşită de sub tipar cu o voltă sub vântul
luminilor
de control a fertilităţii cuvintelor afişate

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământ de morţi

În cimitir, unde-am lăsat pe mama,
Ploua istovitor, a îngropare,
Ca semn că dânsa nu mai are rude
Şi-o plânge, din oficiu, ploaia mare.

Aleile-şi pierduseră conturul
Şi iarba făcea semn uscat c-o doare,
Şi către groapa timpuriu săpată
Deodată n-a mai fost nici o cărare.

Am năvălit către mormânt, cu toţii,
Ca remuşcări de legiuni barbare
Şi ploaia ne unea cu cimitirul,
Un mort zglobiu să pară fiecare.

Ploua pe mama, ploaia de pe urmă,
Şi mă gândeam că-i vie şi tresare,
Şi n-am ştiut de ce nu poate ploaia
Să stingă dreptul ei la lumânare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Ziar (19 octombrie 2002)
Adăugat de Liliana Proca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Globus

Nu m-am gândit niciodată până acum (şi gândesc aproape de când mă ştiu)
că întrebările ce nu sunt urmate de niciun răspuns bătut în cuie
constituie cele mai sigure scurtături către minciună.
Există întrebări care nu figurează în manualele şcolare,
în scrisorile patetice de dragoste, în propunerile de căsătorie
şi nici în interviurile derizorii,
simulacrele acelea pentru care trebuie să dai totul pe teren,
cum zic fotbaliştii, şi să te prezinţi ireproşabil
ca la un circ cu maimuţe fragrante
ce candidează pentru un codru de pâine.

Nicio întrebare nu trebuie să stea înaintea celei pe care o voi adresa în continuare.
Nici măcar întrebarea care ne face să ne gândim
dacă viaţa merită sau nu să fie trăită (asta ar urma după,
chiar dacă Albert Camus a zis că trebuie să fie prima)!
Deci:
cine a demonstrat că există sau nu dreptate?
Cine ştie mai bine decât mine să arunce primul piatra cunoaşterii!
"Nimeni nu a spus nimic concret în acest sens, doar speculaţii aburinde
şi ridicări tardive din umeri", îmi veţi răspunde.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa (2012)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!