odihnit

Odată ce ne-am odihnit după o dulce moarte, suntem nerăbdători să o trăim din nou...

citat celebru din Puşkin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pleci nemâncat la nuntă şi odihnit la drum.

aforism de Victor Martin din Ţara lui Travian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pat de ciulini

În aşternut
de iluzii moi
s-a odihnit liniştită
... cioburi
din frumuseţea dimineţii
în care a-nţeles
că tu erai
singurătatea ei

niciodată n-a vrut
să fie muza iadului
dar, într-un fel sau altul,
a devenit purtător de ciulini,
cu fruntea în sânge
şi braţe spre lumină împletite
în rugăciuni de iertare

pasiv a cântat sufletul
in aceleaşi tonuri

[...] Citeşte tot

poezie de Aniela Ungureanu
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsărelele s-au odihnit puţin, apoi şi-au şoptit nu ştiu ce, au scos un strigăt vesel şi s-au ridicat deodată cu toatele. Câteva din ele s-au despărţit o clipă din stol, au atins uşor streaşină casei, apoi s-au pierdut iarăşi în mulţimea celorlalte. Puişorii copilaşului îşi luau rămas bun de la el şi de la cuibul lor de humă. Stolul mai ocoli de vreo două ori iazul, apoi se înălţă şi porni încet să lunece spre asfinţit.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Puişorii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu poezia e cam aşa

cu poezia nu este aşa
că te trezeşti dimineaţa odihnit
îmbraci un maiou curat
mănânci o omletă cu unt
şi în timpul lecturii despre o ucidere în masă
planifici să dai fuga în week-end la krynica

cu poezia nu este aşa
că vii acasă seara încordat şi îngăndurat
iar soţia masându-ţi fruntea
îşi povesteşte despre nevoia de a cumpăra un taior
sau de a schimba comoda.

cu poezia e cam aşa
nu contează ora zilei
şi nici umorul tău
ea nu se înscrie în agendă
vine şi pleacă nechemată
surprinzând la jumătatea cuvântului

poezie de Katarzyna Bereta, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Ana Năgăra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenii

După ce Dumnezeu a creat lumea
nu s-a odihnit până ce nu a inventat
prietenia.
A ştiut că vom fi uneori
păsări cu o singură aripă
ce se zbat neputincioase să zboare
spre înalţimi;
căzuţi, înfrânţi, nemângâiaţi.
Şi atunci ei, prietenii noştri
sunt îngeri văzuţi ce ne dăruiesc
aripile lor.
Îngenunchează lângă noi,
ne ţin în braţe cum
ţine Dumnezeu pământul în mâinile sale;
ne şterg lacrimile cu năframe albe
tivite cu speranţe,
mângâierile sunt adieri de vânt
de primăvară
iar îmbrăţisările au
parfum de suflet.

[...] Citeşte tot

poezie de Angelina Nădejde (28 noiembrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirile vieţii

Nu ai trăit de n-ai simţit
cum floarea de cais îmbată,
în primăvară
orice fată
şi nici de n-ai stors vinul,
niciodată!
Nu ai trăit de n-ai simţit
în cântecul păsărilor,
o muzică a stelelor
şi nici inimă n-ai avut,
prin crâng, de nu te-ai abătut!
Nu ai trăit de n-ai simţit
mirosul frunzei jeluite-n bătătură
şi nici de n-ai adulmecat
mireasma primăverii-n arătură!
Nu ai trăit de n-ai simţit
aroma sfintelor gutui
îmbălsămând în iarnă, casa
şi nici de nu te-ai odihnit
în fân, la coasă!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne este dată o singură moarte pentru ca, realizându-i farmecul de prima oară, să nu fim atraşi de ea mai puternic decât suntem atraşi de viaţă. Dumnezeu nu ne-ar putea ţine în viaţă, aşa cum nu ne-a putut păstra inocenţi. Am tinde necontenit spre suicid. Sexul ne este oferit ca înlocuitor al morţilor multiple. O dată ce ne-am odihnit după o dulce moarte, suntem nerăbdători să o trăim din nou. Există oameni posedaţi de ideea morţii. Ei sunt convinşi că e frumoasă şi că e cu atât mai bine cu cât vine mai repede. Încearcă tot timpul să-şi ia viaţa, punându-se în pericol.

Puşkin în Jurnal secret 1836-1837
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hâtrul bătrân

Floricică, floricea!
Când eram pe vremea mea,
Câte trei mândre aveam,
Cu tustrele mă iubeam,
Una-n deal şi una-n vale,
Una la mijloc de cale,
Iar de când m-am bătrânit
Fetele m-au părăsit,
Sui în deal, cine mă cheamă?
Moartea care-mi cere seamă?
Dau în vale, cine-mi râde?
Moartea care mă cuprinde?
Pomul dacă-mbătrâneşte,
Pune-i paie de-l pârleşte.
Omul dacă a-mbătrânit
Fă-i sicriu de odihnit.
Vai de dânsul! vai de el!
Când e omul tinerel,
Lesne-i vine a gândi
Cât pământul c-a trăi.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de început

cu 16 zile înainte de a mă naşte am auzit moartea recitând din cartea tristeţii,
vocea ei domolea orice furtună iar eu începeam să îmbătrânesc departe de viaţă.
părinţii mei petreceau alături de personajele lui Charles Dickens,
îmi căutau nume printre eroi imaginari, în lumea celor închişi în apatia trecutului.

toamna râdea dansând goală în noaptea brumată...

mâinile mele nu aveau puterea de a deschide uşa durerii,
a trebuit să ascult până la capăt disertaţiile morţii.
am luptat fără să pot vedea lumea nouă ce se năştea în faţa ochilor mei
mi-au stat alături spiritele templierilor neîngropaţi.

şi toamna râdea, râdea...

apoi venit Dumnezeu să îmi mângâie neputinţa,
mâinele Lui s-au odihnit o clipă pe sufletul meu.

poezie de Eduard Dorneanu (8 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!