nimicit

Litera

frumuseţea zilei de 13
februarie a-nceput cu mici lipituri decupaje
din ziarele on
line – cum astăzi soarta îmi este
gândită de singurul dumnezeu navetist pe relaţia
timişoara-cenad, cred
cu o nebunie aparte în frumuseţea zilei de ieri
şi în ce
am citit în ultimul anotimp din ea din
litera
tura universală
plus
de o vreme suspin chiar în vântul de nimicit primăveri
plus
mai cred în litera cu
nasul pe sus
foarte sus!

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creştinul muribund către sufletul său [The dying Christian to his soul]

Foc de viaţă dătător!
Fugi din trupul muritor:
Zboară sus, fără răgaz,
Căci să mor e un extaz!
Hai Natură, nu fi rea,
Viaţa nu mai e a mea.

Gata! îngerii au spus,
Dragă Spirit, vino sus!
Dar ce-i asta, ce-am păţit?
Ochi şi simţuri mi-au slăbit,
Duhul meu spre cer îl port,
Oare aşa e când eşti mort?

Lumea toată o exclud,
Dar în cer văd şi aud
Sunet dulce şi uşor!
Aripi am şi pot să zbor!
O, mormânt, n-ai izbândit!
Moarte, nu m-ai nimicit!

poezie de Alexander Pope, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cenusa

De unde vii, pasăre măiastră?
Din ceruri înalte
Ai coborât
Ș i ţi-ai nimicit aripile….

Glasul tău,
Ochii şi parfumul tău,
Mă induce într-o visare cumplită,
Dar ignoranţa ta mă omoară…..

Dorul,
Cumplita tortură,
Ce macină sufletul meu,
Arde în mine!
Ah şi ce dor mi-e de tine….

Teama,
Mă trimite în tăcere,
Mută!
Mă simt în faţa ta

[...] Citeşte tot

poezie de Andreea Popovici
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 99

Obraznica violetă am certat:
De unde ai furat al tău miros
Nu din suflarea lui? Şi ţi-ai pictat
Cu purpuriu obrazul tău frumos
În venele celui ce mi-e iubit.
Şi crinul mâna albă ţi-a furat,
Iar măghiranul părul şi-a însuşit;
Şi trandafirii-n spini au tremurat
Îmbujoraţi sau albi că au greşit;
Un altul roz, culorile le-a luat
Şi cu suflarea ta le-a întregit;
Însă când s-a fălit cu ce-a furat
Un vierme nemilos l-a nimicit.

Dar şi-alte flori ce mai există acum
Ţi-au luat culori şi ţi-au furat parfum.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

VICTORII

-S-a zis cu ei, i-am nimicit!
Chiţăia şoricelul fericit
Umflându-şi de zor ''pectoralii'';
Praf mi-am făcut rivalii!
-Ce spui?!... se minunară câţiva confraţi
Dându-i târcoale vădit interesaţi;
Păi e formidabil, cum ai procedat?
-Simplu, zise şoricelul, i-am mâncat!
Şi pot să vă dau cuvântul meu
Că nu i-am cruţat,
Nici pe lup, nici pe urs, nici pe leu!
Ca desert l-am savurat pe motan!
-E mitoman!!!...
Începu asistenţa să şuşotească
Şi-i ceru şoarecelui să-şi dovedească
Spusele-i îndrăzneţe.
-Fie!
Zise acesta bucuros
Şi scoase la iveală o ''Zoologie''
Din care rămăsese un colţişor neros.

[...] Citeşte tot

fabulă de Aura Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirul cecen

(după război)

Sau... Trandafirii războiului cecen

Am visat un trandafir - o floare ofilită
Ieri, estul era mândru de el,
iar azi nimeni nu cântă trandafirii,
Îl bombardează, îl împuşcă.

Acum, floarea stacojie e-n dizgraţie,
soldatul rus a nimicit trandafirul,
l-a călcat grozav cu cizma lui murdară
în grădinile în care au crescut trandafirii...

Cred că e mare necaz
pentru că odată, în liniştea nopţii,
când soarele n-a strălucit, ci doar luna
m-a privit uimită, văzând cum Zeul

[...] Citeşte tot

poezie de Valerian Ciobanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângerile lui Ieremia

Eu sunt acela ce-a văzut
Durerea, ca şi suferinţa
Când cu nuiaua mi-a bătut
Şi cu urgia Lui fiinţa.
În întuneric m-a mânat,
M-a dus departe de lumină
Doar împotriva mea a stat
Şi numai eu am fost de vină...

Întreaga noapte-ntreaga zi
M-a tot ţinut sub apăsare
Să nu mai pot nădăjdui
Că voi scăpa din închisoare.

În lanţuri m-a legat apoi
Să-mi ardă carnea de durere
Să gem plângând cu ochii goi
Şi ajutor să nu pot cere.

M-a-nchis în spaimă şi în frig,

[...] Citeşte tot

poezie de Adriana Cristea (15 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, Românie sfântă

Tu, Românie sfântă, jertfită-ai fost milenii,
Trecând prin mari prăpăduri, vitează-ai rezistat:
Dezastre-ngrozitoare, de-a lungurile vremii,
Tu le-ai învins eroic; mai sus te-ai înălţat!

A fost destinul sorţii să stai la grea răscruce,
Barajul Europei ades ai devenit:
Barbarii răi ai lumii n-au reuşit s-apuce
Să iasă vii din tine. Pe toţi i-ai nimicit!

Sosit-a iarăşi clipa să fii greu încercată
Şi iar ne dai alarma să fim în jurul tău.
Precum întotdeauna, mulţi vor veni îndată...
Şi, totuşi, câţiva - alţii - trădează şi-ţi fac rău.

Ei tot români, cu jenă, abia se recomandă,
Dar mari averi din tine făţiş ţi le-au prădat.
Aceştia-s vânzătorii slujind străinii-n bandă.
În loc să-ţi deplângi soarta, distruge-i imediat!

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frusina

(Poezie inspirată din povestea de viaţă a străbunicii mele, mama bunicului meu, care rămasă văduvă de tânără a crescut 5 băieţi.)

Am crescut la sân şi-n poale,
Cinci flăcăi... vădană fiind,
Aveam numai terci prin oale,
Şi-l amestecam jelind...

Omul meu, sărmanul, fuse,
Nimicit de roţi de tren,
Într-o zi de joi se duse,
Pe calea către Eden...

De-atunci lacrima, năpasta,
Mă căutau... Blestemate!
De parcă pe lumea asta,
Făcusem saci de păcate.

Rugam Cerul să mă ţină,
Sănătoasă, să-i fac mari,
Şi-mi spuneam: Haida, Frusină,

[...] Citeşte tot

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţi pierdute

Să fii sufocat de cuvinte nespuse,
Să te simţi sfârşit de dureri ce s-au dus,
Să fii lovit de priviri îndreptate-ţi
Şi ucis de iubiri ce demult au apus.
Să fii aproape de toţi, dar să simţi că nu eşti,
Să fii biciuit de nepăsări din suflete seci,
Să fii pe pământ, dar să nu te găseşti,
Când stai cu ai tăi să se-ntrebe de eşti.
Totul din viaţa-ţi tu să-l vezi un nimic,
Nici cerul imens să nu-l vezi că-i prea mic,
Să priveşti norii, dar să nu ştii ce sunt,
Să vezi luna pe cer, să te-ntrebi de ce-i sus.
Să simţi soarele ce pentru tine-i străin,
Să bei apă cu sete şi să simţi că-i venin,
Să vezi flori cu mirosuri uscate şi uscate-n culori,
Să vezi o mare de lume cu carte şi în niciunul valori.
Să simţi valul mării uscat cum izbeşte în plin,
Iar sărutul pe-obraz că-i o palmă, că-i chin,
Imensul să-l vezi infim şi pierdut,
Şi-n oameni cu chip să vezi suflet de lut.

[...] Citeşte tot

poezie de Angela Mihai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!