Replici despre nefiresc
Rezultate pentru nefiresc în replici, în ordinea relevanței și a calității:
Frodo: Ce vești ai despre lumea de afară? Spune-mi totul.
Gandalf: Totul? Ești mult prea nerăbdător și prea curios pentru un hobbit. Foarte nefiresc.
replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăția inelului, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Maria: Ce părere ai despre el?
Stela: Nu știu ce să-ți spun; e prea devreme să mă pronunț! Dar e drăguț.
Maria: Drăguț doar, spui?! Nu e numai drăguț! E revoltător de frumos; nefiresc de atrăgător... Mi se pare periculos să călătorim alături de unul ca el, pentru o perioadă atât de lungă. Sau cel puțin riscant.
Stela: Periculos, riscant?! Haide, fii serioasă!
Maria: Știi tu ce anume vreau să spun... Credeam că ei trei sunt mai în vârstă, ca domnul profesor Manea, nu așa de tineri, ca noi.
Stela: Și eu credeam la fel, dar se pare că ne-am înșelat amândouă.
Maria: În plus... Enka Lucian; după nume, mi-e foarte cunoscut, am mai auzit de el. Știi ce se vorbește despre el prin Institut?
Stela: Nu, habar n-am! Ce se vorbește?
Maria: Că ar fi un mare Don Juan. Sau, cel puțin, așa am auzit, iar acum, că l-am și văzut, înțeleg de ce.
Stela: Eh, aș...
Maria: Dar despre ceilalți doi ce părere ai?
Stela: Nu știu. Nu pot să-mi dau seama imediat. Vom avea destul timp să-i cunoaștem suficient de bine pe toți. Oricum, sunt drăguți; toți trei! Cel înalt pare puțin cam aiurit. Sper că știu să se poarte frumos, să nu fie niște mojici nesuferiți. Iar puștiul ăsta, Mihai; el e atât de tânăr...
Maria: Ai dreptate.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi și următoarele:
- citate despre tinerețe
- citate despre înălțime
- citate despre vârstă
- citate despre vorbire
- citate despre timp
- citate despre revoltă
- citate despre profesori
- citate despre pericole
- citate despre frumusețe
Galadriel: Totul a început odată cu făurirea Inelelor Puterii. Trei dintre ele au fost dăruite elfilor; ființe nemuritoare și cele mai înțelepte și mai încântătoare. Pe alte șapte le-au primit conducătorii piticilor, mineri și meșteșugari desăvârșiți din tunelele munților. Iar nouă, nouă inele au fost încredințate oamenilor, care își doresc, mai presus de orice, putere. Pentru că în fiecare dintre aceste inele se afla puterea și ambiția de a conduce peste orice rasă. Însă toți au fost înșelați, pentru că încă un inel a fost făurit. În ținutul Mordor, în flăcările Muntelui Blestemat, Lordul Întunericului, Sauron, a făurit în secret, un inel care să le controleze pe toate celelalte. Și în acest inel a ascuns toată cruzimea sa, toată răutatea și ambiția lui de a domina orice formă de viață. Un singur inel care le guverna pe toate celelalte. Unul câte unul, popoarele din Pâmântul de Mijloc au cedat în fața puterii Inelului. Însă au fost câțiva care au rezistat. O ultimă alianță a oamenilor cu elfii a pornit împotriva armatelor din Mordor, iar pe pantele abrupte ale Muntelui Blestemat au luptat pentru libertatea Pământului de Mijloc. Victoria era aproape, dar puterea Inelului nu putea fi înfrântă. Iar în acel moment, când pierise orice speranță, Isildur, fiul regelui, a luat sabia tatălui său. Și Sauron, dușmanul popoarelor libere din Pământul de Mijloc, a fost învins. Inelul a ajuns în mâinile lui Isildur, care a avut o singură șansă de a distruge răul pentru totdeauna, dar sufletul omului este ușor de ispitit. Iar Inelul Puterii are o voință proprie. L-a trădat pe Isildur, provocându-i moartea. Astfel, unele lucruri care n-ar fi trebuit uitate, s-au pierdut. Istoria a devenit legendă. Legenda a devenit mit. Și 2500 de ani mai târziu, inelul a supraviețuit tuturor formelor cunoașterii. Până când, s-a ivit șansa ca inelul să-și aleagă alt purtător. Inelul a ajuns la creatura numită Gollum care l-a ascuns în tunelurile adânci ale Muntelui Blestemat acolo unde l-a și mistuit. Datorită inelului, Gollum a trăit nefiresc de mult. Timp de cinci sute de ani i-a otrăvit mintea; iar în obscuritatea peșterii lui Gollum a așteptat. Forțele Întunericului s-au furișat din nou în pădurile lumii. Zvonurile vorbeau tot mai mult despre o umbră venind din est, șoaptele despre o teamă dincolo de cuvinte și, astfel, existența Inelului Puterii a fost recunoscută. Venise vremea sa. Așa că l-a abandonat pe Gollum. Apoi s-a întâmplat ceva ce nici măcar Inelul nu prevăzuse. A fost luat de singura creatură la care nu s-ar fi așteptat nimeni. Un hobbit, Bilbo Baggins, din Comitat. Pentru că va veni curând o vreme în care destinele noastre, ale tuturor vor fi hotărâte de hobbiți...
replică din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăția inelului, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R Tolkien
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre viață
- citate despre munți
- citate despre libertate
- citate despre înțelepciune
- citate despre întuneric
- citate despre înfrângere
- citate despre început
- citate despre victorie
Articole culturale referitoare la nefiresc
- Aniversarea
- Despre adevăr și autoamăgire
- Între firesc și nefiresc
- „Observații privind prozodia în epigramă. Ritmul” de Elis Râpeanu
- Insula femeilor de Valeriu Butulescu un spectacol încântător la Clubul Dramaturgilor
Mai multe articole despre nefiresc la Blog.Citatepedia.ro »