naufragiat

Pierdut...

am naufragiat
m-am lăsat pierdut
naufragiat
confiscat
răpit de întuneric...
dozez timpul rămas
cărare sus pe geană
de apus sălbatic
roşul ce îl cuprind în braţe
vreau să nu-l las în urmă
întorc ce cred că am
în priviri să cuprind
un tramvai
al timpului
nespus de frumos
unde eşti tu...
eu rămân un orizont răpit
cu gândul la tine
şinele oare nu se întorc
să mă ducă

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricine se proclamă pe sine însuşi judecător în Câmpul Adevărului şi al Cunoaşterii este un naufragiat de care râd Zeii.

citat celebru din Albert Einstein
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prospero: Acest viteaz, pe care-l vezi,
A fost şi el naufragiat. Şi de n-ar fi-ndurerat,
Căci durerea erodează frumuseţea, ai putea
Să spui că e chiar arătos.

replică celebră din piesa de teatru Furtuna, Actul I, Scena 2, scenariu de William Shakespeare (1611), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marinarul cu care ar trebui să navighezi este acela care a naufragiat, pentru că el ştie unde sunt recifurile.

citat clasic din Daniel Defoe
Adăugat de nelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catharzis

Aş respira senin, cadenţat, atâta timp cât ochii tăi
îmi vor aprinde fericitul gol cosmic, luminiscent,
Pentru care am ţesut veşmântul catharzisului naufragiat.

Aş ferici pasiunea metaforică şi din suspinul ei
Aş veni la tine pe aripi de vultur,
Să ne înecăm în iubire şi dor poetic, arhaic şi de necuprins.

poezie de Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!

După o anumită vârstă, toţi oamenii au impresia că au naufragiat, că şi-au ratat viaţa, că au trăit o viaţă idioată, absurdă - o viaţă care nu putea fi a lor, care nu putea fi decât viaţa altuia.. Pentru că avem o părere prea bună despre noi înşine şi nu putem crede că dacă am fi trăit într-un adevăr viaţa noastră, ea ar fi putut fi atât de idioată.

Mircea Eliade în Noaptea de Sânziene
Adăugat de Roxana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 116

N-am să admit că suflete-nnuntite
Au stavile. Iubiri nu sunt iubiri
De se preschimbă când sunt despărţite,
Ori se-ncovoaie sub dezamăgiri.

Ei bine, da, iubirea-i far blindat,
Furtuna va privi-o neclintit;
Luceafăr pentru naufragiat,
De-i stins, el tot ne-apare răsărit.

Nu-s jucăria vremii, chiar de curmi
Cu coasa ei obraz sau buze reci
Nu scad în ore sau în săptămâni,
Statornicesc întocmai până-n veci.

Dacă greşit se va fi dovedit,
Nu eu am scris, cum nimeni n-a iubit.

sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Laurean Mihai Gherman
Adăugat de Laurean Mihai Gherman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vechea povaţă

(Despre tânărul căpitan al unui cliper californian naufragiat)

Ieşiţi la larg, părăsiţi-i Porţii de Aur* idilicul decor
Şi ocoliţi Capul Horn cu flamurile fluturând în nori,
Ţineţi sus, mai devreme sau mai târziu, velele zburător;

Însă, frăţioare, nu fi niciodată prea încrezător –
ECHIPAJ LA POSTURI, NAVA-N PERICOL! Aşa-i trezeşti pe visători.

* Poarta de Aur (Golden Gate) este numele strâmtorii care leagă Golful San Francisco de Oceanul Pacific.

poezie clasică de Herman Melville, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea tăcerii

Din tristeţea ta,
s-a născut tăcerea mea,
doruri neatinse,
la care mai speram,
farmecul clipei
ce avea să vie,
stângaci cautând pe cer,
ochii atât de dragi mie.

Tăcerea ta,
în noaptea albastra
e vis de naufragiat
către astre,
e calea Lactee
cu doruri grele
şi noi cavalcând
unde şi maree.

Din lacrima ta,
s-a născut iubirea mea,

[...] Citeşte tot

poezie de Cornelia Minda
Adăugat de Cornelia Minda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nume proprii

Când a naufragiat antichitatea
Nu apăruseră încă sticlele
Şi tot ce era mai de preţ pe acolo
A fost făcut sul
În nişte nume proprii
Cărora li s-au dat drumul pe mare.

Numele au ajuns cu bine la noi.
Şi când destupăm câte unul,
Să zicem Homer, Pitagora sau Tacitus
Ţâşnesc spre cer jerbe mari de lumini,
Pe umeri ne cade un praf de milenii.

Să înmulţim din răsputeri
Avuţia de nume proprii a lumii!
Şi dacă se va scufunda pământul
Ele să rămână plutind,
Cai troieni cu toată omenirea în burtă,
Către porţile altor planete.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!