istovitor

Există la Paris un grup de fiinţe privilegiate ce trag foloase din zbuciumul istovitor al muncii, al intereselor, al afacerilor, al artelor şi al aurului. Sunt femeile.

Balzac în Istoria celor treisprezece, Fata cu ochii de aur
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binele e o visare, un proiect mereu amânat şi urmărit cu un efort istovitor, o limită pe care n-o atingem niciodată, domnia lui e imposibilă. Numai răul poate merge până la marginile sale şi domni absolut.

citat celebru din Albert Camus
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Topirea zapezilor

mă curtează primăvara
într-un istovitor ritual al culorilor

ştiu doar că topirea zăpezilor
descoperă multe amintiri

dezghioc din femeie copilul
să găsească căluţul de tablă în joacă

în ropotul nezăgăzuit al timpului
copita ruginită poartă aromă de ghiocel

poezie de Codrina Verdes
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aş avea mijloace, n-aş face nimic altceva decât o bancă de lemn în mijlocul mării. Construcţie grandioasă de stejar geluit, să respire pe ea, în timpul furtunii, pescăruşii mai laşi. E destul de istovitor să tot împingi din spate valul, dându-i oarecare nebunie; vântul, el, mai degrabă, s-ar putea aşeza acolo din când în când. Şi să zică aşa, gândindu-se la mine...

citat celebru din Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te omori decât dacă ai fost, prin unele laturi, totdeauna în afara tuturor lucrurilor. E vorba de o nepotrivire originară de care nu poţi să nu fii conştinet. Cel chemat să-şi ia viaţa nu aparţine decât accidental acestei lumi; el nu ţine în fond, de nici o lume. Nu predispus, ci predestinat eşti să te sinucizi, sortit încă-naintea oricărei dezamăgiri, oricărei experienţe: fericirea într-acolo te-mpinge, ca şi nefericirea, ea chiar mai mult, căci, amorfă, improbabilă, ea-ţi cere un istovitor efort de adaptare, în vreme ce nefericirea îţi oferă siguranţa şi rigoarea unui ritual.

Emil Cioran în Demiurgul cel rău
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aş avea mijloace, n-aş face nimic altceva decât o bancă de lemn în mijlocul mării. Construcţie grandioasă de stejar geluit, să respire pe ea, în timpul furtunii, pescăruşii mai laşi. E destul de istovitor să tot împingi din spate valul, dându-i oarecare nebunie; vântul, el, mai degrabă, s-ar putea aşeza acolo din când în când. Şi să zică aşa, gândindu-se la mine: "N-a făcut nimic bun în viaţa lui, decât această bancă de lemn, punându-i de jur-împrejur marea." M-am gândit bine, lucrul ăsta l-aş face cu dragă inimă. Ar fi ca un lăcaş de stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului.

citat celebru din piesa de teatru Iona de Marin Sorescu
Adăugat de vave
Comentează! | Votează! | Copiază!

Edwarda era dreaptă, călare pe truditor, cu capul lăsat pe spate, cu părul atârnând. Sprijinindu-i ceafa, i-am văzut ochii albi, daţi peste cap. S-a încordat pe mâna care-o susţinea, iar tensiunea i-a înteţit horcăitul. Ochii i s-au limpezit, o clipă a părut că se linişteşte. M-a privit: în clipa aceea, am ştiut că privirea ei revine din nefiinţă, am văzut, în adâncul ei, o fixitate ameţitoare. Valul ce-o inunda în adânc a ţâşnit sub formă de lacrimi: lacrimile au şiroit pe obraz. Iubirea murise în ochii ce emanau o răceală aurorală, o transparenţă în care ghiceam moartea. Şi totul se amesteca în acea privire spectrală: trupurile goale, degetele ce căscau sexul, angoasa mea şi amintirea spumei de pe buze, totul contribuia la acea lunecare oarbă în moarte... Spaima din mine refuza plăcerea pe care ar fi trebuit s-o doresc: voluptatea dureroasă a Edwardei mi-a dat sentimentul unui miracol istovitor. Nefericirea şi febra mea îmi păreau derizorii, dar ele erau tot ce aveam, singurele porniri generoase din mine, demne de extazul celei pe care, în adâncul unei tăceri îngheţate, o numeam "sufletul meu".

Georges Bataille în Madame Edwarda
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământ de morţi

În cimitir, unde-am lăsat pe mama,
Ploua istovitor, a îngropare,
Ca semn că dânsa nu mai are rude
Şi-o plânge, din oficiu, ploaia mare.

Aleile-şi pierduseră conturul
Şi iarba făcea semn uscat c-o doare,
Şi către groapa timpuriu săpată
Deodată n-a mai fost nici o cărare.

Am năvălit către mormânt, cu toţii,
Ca remuşcări de legiuni barbare
Şi ploaia ne unea cu cimitirul,
Un mort zglobiu să pară fiecare.

Ploua pe mama, ploaia de pe urmă,
Şi mă gândeam că-i vie şi tresare,
Şi n-am ştiut de ce nu poate ploaia
Să stingă dreptul ei la lumânare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Ziar (19 octombrie 2002)
Adăugat de Liliana Proca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea femeiască

V-am tot iertat, v-am tot acoperit,
Şi, să mai amânăm, nu-i înţelept,
Ar fi, să recunoaştem, în sfârşit,
Femeia, n-are, totuşi, nici un drept.

Muncim, ca nişte sclave, zi de zi,
Frumoase-am fost, pe cel dintâi traseu,
Şi condamnarea de-a ne urâţi,
Chiar voi, ce ne iubiţi, ne-o daţi, mereu.

Stăm în picioare, încă de cu zori,
Şi vă miraţi că nu mai sunt subţiri,
Dar voi, care vă credeţi tot feciori,
De ce nu arătaţi ca nişte miri?

Pe unde ne daţi dreptul de-a munci,
Lucrăm istovitor, cu voi în rând,
Din când în când, în burţi ne daţi copii,
Iar voi plecaţi la altele, râzând,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!