Poezii despre ispiti
Rezultate pentru ispiti în creații poetice, în ordinea relevanței și a calității:
Peisagiu tomnatec
Toamna se dezbracă
De galbenul combinezon,
Se comportă de parcă
Ar ispiti un filfizon
Și trupul și-l unduie
Pe song de austru
Curtezanul o sudie
Și-i pipăie bustu'
Frivolă goliciune
Cu aer perplex
Vârtej de pasiune
Și spleen unisex
Se smiorcăie norii
Întregind calvarul
La gâtul viorii
Ștreang ros, lăutarul...
poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
N-aș păcătui
Eu sigur n-aș păcătui,
Șăgalnic dacă n-ai privi,
De nu ai fi așa frumoasă
Și de n-ai fi așa focoasă.
Eu sigur n-aș păcătui,
De tu, tu nu m-ai ispiti!
poezie de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete și Satire (19 august 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Răufăcătorul și cățelul
În curtea casei, sta un câine mare, negru, fioros,
Cam binevoitor, dar și agil în suspectări,
Se pomeni c-un "oaspete" cam nesfios,
Pe-al său stăpân îl va scăpa de false invitări.
Pe câine el vrea a-l ispiti cu-o falsă amiciție,
Dar animalul știe de-a hoților prohibiție,
Familiei sale fiind înfocat "paznic" credincios,
Îl mușcă și-l alungă pe nefericitul mincinos.
Morala: Nu avea încredere în cei care vor să te cumpere!
fabulă de Mirela Lascăr
Adăugat de Mirela Lascăr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Si se facu lumina
Si se facu lumina,
Iar cerul se-negri.
Si omul fu creat
Doar pentru a muri.
Si se facu lumina,
Iar raiul se-ncalzi.
Si marul fu mai copt
Doar pentru-a ispiti.
Si se facu lumina,
Si se deschise haul,
Iar El intreg fu bine
Doar pentru-a naste raul.
Si se facu lumina,
Si ura incolti,
El deveni iubire
Doar pentru-a pedepsi.
[...] Citește tot
poezie de Carmen Petraru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubita mea
Iubita mea! azi fulgeră și plouă,
Cerul e prins în falduri sidefii
Și-n dimineața clipelor de rouă,
Penița-mi împletește... poezii.
Pot scrie ne-mplinirile-n poeme,
O nouă carte-i gata... de tipar,
Eliberând păcatele din scheme
Cu pasiune, dragoste și har.
Prin întuneric, dezgolesc lumina
Cuvintelor... nespuse de tăceri
Și-o dăruiesc privirilor... pe INA,
Necunoscuta marilor plăceri.
Iubita mea! seducător de dulce,
Închin sonete buzelor de foc,
Ce vor a ispiti... și a seduce
Trupul ferit de patimi și noroc.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gest
Toiagul vechi, pe care l-a ciuruit, l-a ros
Și cariul, și custurea, ți-l trec de-acum. Ca mine
Vei ispiti la rându-ți temutele destine,
Urcând și tu sub cerul de fier și chinoros.
Te-așteaptă mohorârea pustiului pietros!
Nu șovăi, străbate-o; iar când diamantine
Pădurile de ghețuri se vor ivi pe cline,
Încrezător azvârlă ciomagul de prisos;
Din povârniș, în steiuri, din stânci, în văgăune
Izbit de lespezi, ciotul va face să răsune
Cu lung și mare vuiet tot hăul de granit,
Dar sus, sub îngânata lumină-abia născândă,
Lăsând să scape râsul din pieptul rău sporit,
Acopere căderea cu hohot de izbândă.
poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonet
A fost un timp acela plin de vrajă!
Un timp pe care nu-l voi mai găsi!
Stam hotărât să fac sub cort de strajă
Și să veghez pe-uscat până la zi.
În jurul meu, molatice, pe plajă,
Muindu-se în undele argintii,
Fecioarele țeseau, dansând, o mreajă
Cu care să mă poată ispiti.
Eu le vedeam sărind printre rețele
Și mă visam în mreajă, prins de ele,
Iar marea mă chema cu glas înalt.
Și-n timp ce, întinzând năvodu-n grabă,
Fecioarele pândeau bogata pradă,
Eu, brusc, plonjam în valuri dintr-un salt!
sonet de Radu Stanca din Doti
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ex-matriculat
Sunt doar un număr,
dar de zece,
un veșnic tânăr...
nimic nu trece;
sunt de invidiat,
un ex... matriculat.
Sunt cel mai cool
body-super,
veșnic în pull,
sex am reper...
Sunt cel mai căutat,
un ex... matriculat.
Sunt teanc de cash
-un business man-
veșnic în rush
să fac un ban.
Sunt as la pat,
un ex... matriculat.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu ai un fel al tău
Tu ai un fel al tău de-a fi
faci cumva și prinzi clipa-ntre gene
și raza serii o-mbraci în căprui
punând în mine nostalgia unei toamne întregi,
Tu ai un fel cuminte de a ispiti
când îți muști buza de jos a întrebare
tâșnesc sângerii flăcările asfințitului
și-n mine se revarsă lava așteptărilor,
Tu ai un fel nonșalant de-a rosti necuvinte
când îmi îmbraci ziua cu adevăruri necoapte
apoi ca un magician întinzi mâna cu iubire în joacă
și mă lași cu umbra ce ți-o strâng în brațe până în zori....
poezie de Mirela Crâșmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noapte fără atingerea ta
Ce înseamnă noaptea asta, fără ochii tăi?
N-ar fi ferestre albe și adiere de vânt
M-ar ispiti un demon cu trâmbițe deșarte
Și n-aș putea să dorm
Cuvânt și necuvânt.
Și vin cu dimineața privighetori celeste
Și sângele îmi vine, se naște ca la prunc
Dezleagă, caii minții să poată colinda!
Până-n pridvorul gurii tale, ce suspină de sete
Cum laptele își cere iarba
Miroase iasomia a mure, a gutui, a toamna și a iarnă
Și sânii tăi miros a mere, a verdele iubirii, a apelor durere,
Simt cum te strâng în brate pe tine, doar pe tine.
poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >