iritat

Pielea asta de oameni vii

era un accident de circulaţie a înroşirii prin sânge
un vaiet prelung ca de lup iritat cu o chitară smulsă blues
o lume indiferentă trecând printre necunoscuţi în timp ce ploaia rece o spăla de chip
un parc în care se vedea o umbră de copii jucându-se şi pocnindu-se
pe undeva era şi o uşă cluj jegoasă şi plină de abţibilduri cu un scârţâit mai rece decât gerul
un perete inscripţionat cu nume neinteresante de pictori şomeri răzbunându-se pe fabrica celor utili
în curtea casei mormane mototolite de ziare mincinoase supuse uitări
un vaiet prelung ca de lup iritat cu o chitară smulsă blues
oasele ni se iroseau în războiul lumii cu eternitatea
prin bodegi mulţi dintre noi cădeau pradă stelei 80
părul nostru mic era doar o umbră a pletelor rupte
ne scriam des versuri de despărţire prin coli de sertar
inventam poveşti în locul orelor de la politehnică
era un accident de circulaţie a înroşirii prin sânge
ciocnirea navelor spaţiale cu neputinţa unei tinereţi
se adunau procurori extratereştri pe lângă halbe
reconstruiau aici o lume ca lor în timp ce înlăcrimaţi ar fi vrut departe de aici
peste toţi creştea un nor de fum înecăcios de nicăieri
tuna şi ploua rece şi se scurgea pe noi pielea asta de oameni vii

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu fi!

Nu fi mândru!

Nu fi trist!

Nu fi prost!

Nu fi lacom!

Nu fi invidios!

Nu fi laş!

Nu fi viclean!

Nu fi făţarnic!

Nu fi avar!

Nu fi răzbunător! -

[...] Citeşte tot

poezie de Cînepă Ştefan din Dumnezeu este lumina conştiinţei noastre, Nu fi!
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reper

la ora dezmăţată a spaimei
şerpi de aramă îşi retrag limbile în trup
melci se ascund sub frunze pe când peşti mari
lovesc geamandurile
rămân în afară în astă lume dărâmată de nu mai e o fiinţă
aduceri-aminte
dintr-un hău îndepărtat de cuminţenii
păstrate în ecoul ce opreşte trecătorii
între clipele unui timp iritat fragil şi crud
ca un viciu
cineva
în pătratul casei împachetează curcubeul
în timp ce gustă o clipă din toamnă
ca dintr-un bob de strugure răscopt
dulceaţa-i de stafidă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate şi voi plângeţi ca mine...

Mă văd în pete de culoare
Zburând prin poze şi prin rând...
O mediană călătoare
În scop de viaţă alternând.

Pe alţii, ca o melopee
Cuprinşi de-acelaşi ego pururi,
Văd tot pe veşnica alee
Năpăstuind ca nişte vulturi.

Mai iritat ca niciodată,
Impetuosul meu respir,
Ca şi cameea înfierbântată
Se roagă ploilor de mir.

Şi ce nu este astăzi trist?...
Poate şi voi plângeţi ca mine...
Şi iar chem cerul şi asist
La ridicarea din ruine.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pic mai înţelept

Sunt iritat, îmi arde-o stea în piept,
e steaua de mare veninoasă
aş vrea să fiu c-un pic mai înţelept,
să n-o aduc la mine acasă.

Ca orbul mă tot masez întruna,
aud ritmic, inima se zbate,
ca un înger zboară din cetate
arsura până atinge luna.

E pace şi trece o fanfară,
e una militară-n cadenţă
parcă simt în mine o absenţă.

îmi scoate mândră pieptu-n afară,
un tren rapid fluieră în gară,
mă trezesc alt om din somnolenţă.

sonet de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

7

da, sunt fericit aşa
şi ce dacă nebunia tot aşa se manifestă când
nimeni nu ştie să-mi spună ce-i... bunia...
fericirea când mă smulge ceva din oceanul lumii
şi mă transformă într-o lacrimă
fericirea când umplu golul din ochii mei cu oameni
fericirea când ştiu să dau tot aşa cum ştiu primi
fericirea că am simţurile vii
fericirea opririi oricărei exaltări ecou din aplauze
fericirea să văd clipa un alt început cu tine
iar adevărata fericire mi-ar fi să fii tu fericit mai mult
decât iritat de cum sunt

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna vrajbei noastre

a început cu o răstignire
cu masca pe faţă trasă
regulamentar sub nasul
iritat de dioxidul de carbon
eliberat dezinvolt după ce l-ai tras
în piept de ziceai cu mâna
pe inimă
că ar fi un joint
e o toamnă cu alegeri
în care înveţi să alegi
ce nu trebuia să alegi
mâna-ţi îngheaţă pe lemnul
ştampilei mâncat de carii
ai votat cu ochii închişi
şi anul ăsta şi toamna asta
o să dai vina pe ochelari
n-ai văzut bine ce scria
unde scria şi sigla
de la mască vine slăbiciunea
nu aveai creierul oxigenat

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucruri neesenţiale

Ce rememorează pisicile din zile?

Ele îşi amintesc unde pot să se adăpostească de frig,
cotloanul cel mai călduros, locurile unde se află mâncarea.
Îşi amintesc inamicii, locurile unde au cunoscut durerea,
cârâitul iritat ale păsărilor, aburii calzi ai pământului,
utilitatea prafului.
Îşi amintesc scârţâitul unui pat, sunetul
făcut de paşii stăpânului,
gustul peştelui, dulceaţa smântânii.
Pisicile îşi amintesc ceea ce este esenţial,
lăsând toate celelalte amintiri să se evapore ca lipsite de valoare;
ele dorm mai adânc, mai odihnitor decât noi,
ale căror inimi se frâng rememorând atât de multe
lucruri neesenţiale.

poezie de Brian Patten, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Facebook comedy

stă în picioare şi foloseşte oglinda
drept tastatură: cu degetul mare & gros
atinge ochii şi buzele ochii şi buzele
mai rar se apucă de sinele nasului
mai rar se deretică în urechi
până când
locul său în oglindă îl ia
un altul care stă în picioare (?!) şi(-i) foloseşte
oglinda. în care îl râde în care îl dă
la o parte
e un loc cu multă mătreaţă – cade acolo
mai stă până când
îi vine rândul din nou: se postează
cât ai tasta cu picioarele depărtate în faţa
feţelor sale
moarte totuşi de râs în beneficiul vieţii
care şi ea se caută în oglindă
dar numai şi numai în
dreptând stângăciile tenului. vag iritat

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scurtă istorie despre un rege fără coroană

în acestă seară a avut loc un eveniment politic
de o importanţă absolut mondială
în curtea unei cârciumi jegoase
denumită, ironic, "Café Bar" –
(deoarece nu servesc deloc cafea) -
dintr-un cartier mărginaş al bătrânului meu oraş

acolo, un bătrânel înalt şi uscăţiv
s-a îmbătat crunt şi s-a încoronat
cu de la sine putere
rege unic
dar fără coroană
al acestei terase murdare –
lucru care, în mod evident
nu putea rămâne fără consecinţe
în desfăşurarea istorică ulterioară

în scurt timp, a urmat o lovitură violentă de stat
în urma căreia bătrânul rege fără coroană
a fost detronat

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Creţu
Adăugat de cretumadrian
Comentează! | Votează! | Copiază!