insusire

Sonetul 79

Cândva, numai eu singur te-am rugat
Să mă ajuţi, şi-n vers ai strălucit,
Dar azi, poemul meu s-a degradat,
Iar Muza mea pe altul l-a îndrăgit.
Eu ştiu, iubite drag, că tema ta
Are nevoie de un alt poet,
Însă oricât de mult ar inventa
Îţi dă-napoi ce ţi-a sustras discret.
Îţi dă virtute, un cuvânt furat
Din cum te porţi; şi frumuseţe ia
Din obrăjorul tău, el n-a creat,
Orice însuşire tu o ai deja.

Pentru ce spune să nu-i mulţumeşti
Că-n loc să iei, eşti pus ca să plăteşti.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciunea unei broaşte ţestoase

Doamne, ajută-mă să redevin mieluţa din copilăria pe care mi-ai aruncat-o la câini! Eu nu m-am supărat, Doamne, pentru că mi-ai şterpelit cloşca, tocmai când mă vârâsem sub ea... Şi era atât de cald...!
Nu, nu m-am supărat, ci am tăcut chitic! Pe urmă, din cauza nedreptăţii tale, m-am zbătut ca peştele pe uscat, Doamne!
Puteam să te dau în judecată, pentru sechestrare de pământeni, sau să te pârăsc la D. N. A., pentru însuşire ilicită de luturi! Dar eu te-am iertat... Doamne!
Ceea ce mi-ai luat (şi continui să-mi iei), niciodată n-o să-mi mai poţi da înapoi... De aceea, te implor, Doamne: fă-mă din nou miel, ca să nu mă revolt ci doar să scâncesc, atunci când îmi pui cuţitul la gât...!

rugăciune de Iulia Mirancea (15 octombrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însuşire de testament

Când tot citesc din ce-a fost scris, demult, în timp imemorabil,
Mă uit în jur mai stânjenit la rama ce-oglindesc, culpabil
Că nu-s nici scrib măcar s-aştern file la fel, spirit de antic,
De învechiţi ce-i am model, joc cartea lor, erou romantic
Mă îmbăt latinic în cuvinte ce scurt descriu imensitate
Şi mă complac în cugetări ce-mpart de-un veşnic o dreptate...
Mă prosternez îngenunchiat cu fruntea pe-osuar-pământ,
Să simt vibrato în cor de genii de-un humus, ce-am uitat că-i sfânt
Şi îndoit mă scol cu greu de-atât regret că-i altă lume,
Ce nu mă învaţă, nici n-ascultă, îşi crede gafele antume,
Nu dă îndeajuns sobor de gând la uriaşi de înţelepciuni
Cu nume aflate din hazard şi mulţi necunoscuţi postumi...
Şi-n şirul meu anost de vorbe, nu ştiu de pot s-aduc prinos
La ce-a trecut şi-l vreau d-etern şi-o zi-l voi spune, os... la os...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brâncuşi

Brâncuşi a creat
Coloana Infinitului,
Poarta Sărutului,
Masa Tăcerii,
minuni aşezate pe axa
unei mărturii universale.
Coloana Infinitului,
invenţie nemuritoare,
spre cer e ridicată,
către soare
cu corpul înfipt în Univers
şi temelia într-un loc vacant,
ne atrage mereu cu un aer savant,
mărturie rămasă-n veacuri moştenire,
ordonată geometric cu desăvârşire.
Să dovedească suprem că Brâncuşi
a fost oltean get-beget,
un plugar plecat dintre brazde.
Ţăran zămislit din pământ românesc
care a înălţat brazda din temelie

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursule, te rog să ne ierţi

Noi oamenii mereu greşim
Prin viaţa dură când păşim.
N-avem oameni la putere
Să facă ceea ce se cere!

De se taie vreo pădure,
Ai şi zmeură şi mure.
Vei avea şi căprioare,
Adăpost ferit de soare.

Îţi plac prunele şi mierea,
Iar oamenilor averea!
Dar foarte mulţi nu prea gândesc,
Căci cu tine nu se-ntâlnesc!

Iar coloana vertebrală
E problema-n astă ţară!
De s-ar întâlni vreodată,
Ar schimba a ţării soartă!

[...] Citeşte tot

poezie de Arpad Toth
Adăugat de Galaxy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patru uşi ( extras din ‘Numele vântului' )

Poate că cea mai mare însuşire a minţii noastre
este abilitatea de a face faţă durerii.
Gândirea clasică ne arată care sunt cele patru uşi ale minţii
prin care fiecare trecem în funcţie de propriile necesităţi.

Prima este uşa somnului.
Somnul ne oferă un refugiu
unde putem să ne ascundem de lume şi de toate durerile ei.
Somnul marchează trecerea timpului,
distanţându-ne de lucrurile care ne-au rănit.
Când o persoană este rănită, de multe ori îşi pierde conştienţa.
Similar, cineva care primeşte veşti traumatizante
devine adesea letargic sau leşină.
Acesta este felul în care mintea se protejează de suferinţă,
trecând pragul primei uşi.

A doua este uşa uitării.
Unele răni sunt prea adânci pentru a putea fi vindecate
sau prea adânci pentru a fi vindecate repede.
Mai mult, unele amintiri sunt pur şi simplu chinuitoare

[...] Citeşte tot

poezie de Patrick Rothfuss, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creatură

Iniţial, înainte de zero... Nu exist, pentru că nu mă ştiu, nu eram.
N-aveam parte de-a fi în vreun fel... nici obiect, prevăzut în program.
Existam, doar... probabil un simţ pentru nou, de o săgetătoare dorinţă,
fără nicio legătură pragmatică cu vreun biologic experiment; cu pretenţii de ştiinţă.

Poate am fost chiar o simplă, neprevăzută- aleatorie- întâmplare
a unei ciocniri chimiotactice, sau o gafă... o inocentă eroare.
O aventură fără pretenţii de viitor, doar o săgeată de sclipire fugară...
şi mai grav; o violenţă penală, o însuşire de proprietate de trup, de o manieră vulgară.

Mai curând, aş fi vrut să fi fost parte dintr-un imens extaz de plăcere
de minţi înlănţuite, în străpungeri de corpuri profund neuronale; lipicioase de miere.
Nu doar un incident "sex appeal" de cutumă, sau un accident cotidian...
Ci un produs dintr-un lanţ nesfârşit, dintr-un cerc vicios, imperfect; al Universului meridian.

Tot în neştiinţă totală, pe-un patern de substrat, dintr-al modelului divin,
doi genomi se replică, din îngemănarea de trupuri. Se înmulţesc maşinal, în rotirea indusă de "spin"
şi ca în mixer, într-o efervescenţă de spumă vitală, de mură; denumită prozaic- gastrulă-,
infinitezimal se divide apoi, programatic, printr-un tipar de mister; într-o incipientă făptură.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirul albastru

Un grădinar idealist,
Muncind cu pasiune
A devenit specialist
Curent, cum azi se spune.

Avea-n grădină multe flori
Din cele mai frumoase,
Puse pe soiuri şi culori,
În rânduri aspectuoase.

În mozaicul natural
Nimic nu contravine
Şi orice element floral
Era cum se cuvine.

Şi orice analizare
Exigentă s-a făcut,
Această realizare
Impresiona plăcut.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Viforniţa (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!