Poezii despre grandios

Rezultate pentru grandios în creaţii poetice, în ordinea relevanţei şi a calităţii:

El, cel măreţ şi grandios

Eu vreau pe Domnul să-L slăvesc
Căci mi-a făcut atâta bine,
Prin fapte vreau să-I mulţumesc
El este bun, milos, cu mine.

În viaţă L-am mâhnit mereu
Căci nu am fost un om smerit
Însă Isus, El, Domnul meu
M-a tot iertat, când am greşit,

M-a tot iertat, când ruşinat
Am plâns şi atâtea I-am promis
El răbdător m-a ascultat
Şi m-a primit, nimic n-a zis.

Dar El, tăcând, am înţeles
Cât e de bun şi generos
Căci vieţii mele a dat sens
El, cel măreţ şi grandios!

[...] Citeşte tot

poezie de Florenţa Sărmăşan din Voi merge pe urmele Tale (20 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Prin Parisul cel frumos,
Nu merge nimeni pe jos,
Mâţa, pe recepţie,
Nu face exceptie!
Fiindcă-i ieftina benzina,
Şi nu e un lux, masina!
De la Turnul lui "Aifel"
(Cel mai grandios nivel),
Pan' la Arcul de Triumf,
Deşi-i soare şi zăduf!
Că e plin Parisul, zici,
De şoareci şi de pisici!
Iar distantele-s prea lungi
N-ai cum altcumva s-ajungi!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era o zi de iarnă

Cădeau de ieri şi păsări şi zăpadă,
Tapiserii din sufletul frumos
Şi totul ne părea misterios,
Când fulgi de nea zburau din cer grămadă.

Părea un vis desprins dintr-o baladă,
Un peisaj atât de grandios,
Când noi ne-nstrăinaţi, cu gest pios,
Ne ajutam, vreunul să nu cadă.

Şi ne-am simţit copii, ca altădată,
Întorcându-ne cu anii, înapoi
Şi-n ziua aceea atât de minunată,

Copilăria s-a întors la noi.
A fost ca-ntr-o poveste adevărată,
Pe care am trăit-o amândoi.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină în lumină

cu bruma de economie amăgesc bătrâneţea
şi fericire cumpăr de la farmacie
dar cu demnitate îmi port ttristeţea
am de la părinţi credinţă ţesută în ie.

sunt melodii ce nu mă lasă să mă prăbuşesc
amăgiri transparente sunt ca gheaţa din cub
mă ascund de furtunile care răvăşesc
cu speranţa- icoană prinsă-ntr-un şurub.

mă proptesc de versul tandru şi duios
ca de o columnă sub arc de triumf
fac cu steaua mea legământ grandios
să nu rămân în beznă spiriduş sau ştrumf.

armoniile din suflet ca iarba pălesc
strivită de copite ce prin lume gonesc.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secvenţe de viaţă

timpul se sfinţeşte sub soarele divin
converteşte la iubire naturile toate
revelaţii de credinţă urcă-n cer senin
secvenţe de viată au sorţi fermecate.

armoniile lumii sunt dansuri în lumină
azi muzica angelică răsună grandios
broderii sangvine se ţes în albumină
cresc principii sfinte pe tărâm glorios.

sufletul se modelează cu temeinicie
să se apropie duios de Dumnezeu
am împărţit în lume slove cu dărnicie
cu muza mea alături am scris un expozeu.

trăiesc senzaţii de ascensiune-n veşnicie
alături de stele vreau să ajung şi eu.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O spun deschis...

Te aştept să vii cu mersul graţios,
Spre mine zâmbitoare şi splendidă,
Totul mi se pare enorm de grandios,
Fiinţă de gheaţă ce rămâi candidă.

Te ascult în nopţile târzii de insomnie
Spunându-mi cuvinte dulci, de miere,
Reintru pentru clipe în farmec şi în reverie
Iar gândul mai aproape mi te cere.

Te văd întruchipată în tot ce e frumos,
În fulgi de nea, în mari poeme,
Iar sângele în vene tresaltă furtunos,
Când oare gândul va înceta ca să te cheme?

Nimic nu se va pierde din tot ce-a fost,
Doar tu ai fi putut să schimbi ceva.
Dar nu văd vreun oarecare rost
Şi nici motive pentru a te îndepărta.

poezie de Mihai Leonte (20 ianuarie 1966)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dans erotic

apropierea mod firesc al iubirii
atingeri, mângâieri ca o apoteoză
pasiuni suave cu ritmul unduirii
gânduri romantice înfloresc ca o roză.

focul divin pătruns adânc în trup
încălzind hrănind sufletul flămând
mierea iubirii preparată ca-n stup
extazul organic prin sânge-alunecând.

şoapte la ureche ca un cântec duios
stelele nopţii vibrând pură magie
dansul erotic un avânt grandios
mintea să-şi creeze propia regie.

timpul prieten pasional, frumos
dă vieţii frenezie si multă energie.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Civilizaţie

Spre sud-est de aici – trei mii de leghe –
Yuan şi Xiang formează un lac grandios.
În susul lacului sunt munţi cu văi adânci,
Acolo trăiesc oameni cu inimi curate.

Voioşi ca nişte copii, forfotesc printre crengile pomilor
Sau intră-n apă să prindă plătică şi păstrăv.
Desfătările lor sunt aceleaşi
Ca ale animalelor sălbatice şi ale păsărilor cerului;
Nu impun nicio constrângere trupului sau minţii.
Apoi, am hoinărit prin toate cele Nouă Ţinuturi,
Dar nicăieri n-am mai întâlnit acea simplitate.

M-am trezit întrebându-mă, uimit şi nedumerit,
Dacă Sfinţii şi Înţelepţii ne-au făcut de fapt vreun bine.

poezie de Yüan Chieh,sec. al VIII lea, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un alt sens

Pe marea scenă-a vietţi, cu roluri mari şi mici,
Ce trece ca şi râul, ca-naltul firmament,
Atârn şi eu de-o sfoară a unei sorţi la ghici,
Cotrobăind o nişă, un grandios moment...

Pretind mereu afară-mi o mască desânţată,
Hidoasă ca un monstru, cu-n singur ochi de foc,
Ce arde, duşmăneşte, iubesşte totodată,
Se spală de emoţii, un teatru care-l joc...

Idila mea cu viaţa, va merge mai departe,
Ca fir de păpădie, uşor purtat de vânt,
Prin oscilaţii crunte, cu deformări de arte,
Eşecuri şi progrese, o apă şi-un pământ...

Au fost şi înainte mulţi cufundaţi în vis,
Ce căutând menirea, au tot dat greş constant,
Acum şi mie-mi sună, bizarul mai precis,
Dar nu în gen dramatic, ci unul pasionant!

poezie de Vasile Zamolxeanu (21 noiembrie 2018)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temelia

Atâta muncă fără preget!
Încet-încet, de-atâţia ani,
De jos, din temelia stâncii,
casmaua smulge bolovani,
Şi macaraua suie-n muche,
şi dalta-n feluri îi ciopleşte,
La rând ciocanul îi aşează,
frumos mistria-i rostuieşte;
Şi — lucru vrednic de mirare
din răsărit până-n apus! —
Un grandios castel, d-asupra,
spre nori se-nalţă şi tot creşte:
Pe cât jos se scobeşte stânca,
pe-atât se-mpodobeşte sus...
... Mai trebuie frontonul splendid,
alegoria triumfală,
Şi-i opera desăvârşită —
e gat-a unui secol fală!...
Un ultim bloc enorm, acuma,
trosnind, e smuls din grop-adâncă