extravagant

Ce glumă! Se îndrăgostise. Iar el îşi lua acum adio în stilul bărbaţilor de teapa lui, printr-un dar extravagant.

Loretta Chase în Seducţie
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trimis în judecată pentru fraude la referendumul din 2012 pentru demiterea preşedintelui României, vicepremierul Liviu Dragnea - deputat PSD, s-a dus să se roage la moaştele Sfintei Parascheva

Oricât ar fi de arogant,
De cinic şi extravagant,
A început ca să priceapă
Că numai Sfânta îl mai scapă...

epigramă de George Budoi din Politică şi politicieni (12 octombrie 2013)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar se poate merge şi mai departe cu încercarea de a scăpa de realitate, îndrăznind să transformi lumea, să făureşti în locul ei o alta, ale cărei aspecte supărătoare să fie şterse şi înlocuite cu altele, potrivit propriilor noastre dorinţe. Acela care, pradă unei revolte disperate, se angajează pe această cale pentru a dobândi fericirea, de regulă nu va ajunge la nimic; realitatea va fi mai puternică decât el. El va fi considerat un nebun extravagant pe care nimeni, multă vreme, nu-l va ajuta să-şi realizeze obsesia.

Sigmund Freud în Angoasă în civilizaţie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei trecătoare

Asurzitoare, strada în jurul meu urla;
Înaltă şi în doliu, durere maiestuoasă,
O tânără femeie, cu-o mină fastuoasă,
Trecea păşind agale, dantela îi sălta;

Nobilă şi agilă, cu pulpe de statuie,
Iar eu sorbeam cu ochii, ca un extravagant,
Din ochiul său, cer palid, vuind un uragan,
Dulceaţa ce fascină, plăcerea ce mistuie.

Un fulger apoi noaptea; splendoare fascinantă,
A cărei viziune m-a renăscut deodată,
Nu te voi revedea decât în veşnicie?

Departe, prea târziu, sau poate niciodată,
Căci nu ştii cine sunt, nu ştiu unde fugeai,
Pe tine te iubeam; o, tu care ştiai!

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Florin Dănuţ Necula
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasiunea rebelă

Erau seri în care, după ieşire la restaurant,
cu mâncăruri exotice şi vinuri de colecţie,
poante, muzică la pian şi momente de reflecţie,
îmi cerea pasiunea rebelă cu ochii de diamant

s-o masez cu basma de mătase, de predilecţie
sau să ne pictăm dezbrăcaţi într-un mod cam extravagant,
alteori mă învăţa Bachata, un zbor mai palpitant,
de parcă urma să fim la vreo mare preselecţie

mă însoţea fabulos într-o lume de lux, duioasă
galant îmi mulţumea pentru prânz, origami sau stele
excepţie rară, zâmbet de-o clipă – clipă frumoasă

distant părea cerul deodată, se-arătau vremuri grele
percepţie diferită-mi făurea, lumea ploioasă
zburat-am lăsând vag în umbră amintirile mele.

poezie de Roberto Kuzmanovic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am nevoie de ceva excentric, extravagant, extrem ca să mă simt vie. Vai, draga mea; singurul lucru care te poate face să te simţi atât de vie cum este Viaţa nu e nici una din extremele astea, e doar cunoaşterea de Sine. Când te cunoşti cu adevărat pe tine însuţi vei vedea că eşti deja Viaţa şi nu gândul, care încearcă prin tot felul experienţe extreme, prosteşti, să se simtă "în viaţă". Teribilismul e cea mai bună metodă de a te schilodi pe viaţă, nu de a te simţi "în viaţă". Întreabă pe toţi cei din care au ajuns într-un cărucior, şi îţi vor confirma asta. Ego-ul face lucruri prosteşti şi extreme pentru a se simţi viu, apoi regretă viaţa toată "existenţa". Dacă tot vrei să faci un lucru extrem ajută un copil sau un bătrân în căruţ o jumătate de an şi asta te va vindeca definitiv de teribilism şi stupiditate. Nimic nu este mai viu, nu duduie de viaţă ca fiinţa ta reală!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două lucruri umplu sufletul cu mereu nouă şi crescândă admiraţie şi veneraţie, cu cât mai des şi mai stăruitor gândirea se ocupă cu ele: cerul înstelat deasupra mea şi legea morală în mine. Pe ambele nu ai voie să le cercetez şi să le presupun numai, ca şi când ar fi învăluite în întunecimi sau situate în extravagant, în afara orizontului meu; le văd în faţa mea şi le leg nemijlocit cu conştiinţa existenţei mele. Primul începe din locul pe care-l ocup în lumea sensibilă externă şi lărgeşte conexiunea în care mă aflu, în spaţiu imens de lumi peste lumi şi de sisteme peste sisteme, şi pe deasupra în durata ilimitată a mişcărilor lor periodice, a începutului şi duratei lor. Al doilea începe de la eul meu invizibil, de la personalitatea mea, şi mă reprezintă într-o lume care are o adevărată infinitate, de care numai intelectul îşi poate da seama, şi de care (iar prin ea, în acelaşi timp, şi cu toate acele lumi vizibile) mă recunosc legat, nu ca în prima, numai contigent, ci în chip universal şi necesar.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Legea fundamentală a raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isaac Davis: Capitolul întâi. Adora New York-ul. Îl idolatriza. – Ăă, nu, zi aşa: îl romanţa. – Da – Pentru el, indiferent de anotimp, acest oraş rămânea un oraş alb-negru care vibrează pe ritmurile muzicii lui George Gershwin. – Ăă, tz, nu, am uitat ceva. – Capitolul întâi. Era o fire prea romantică pentru Manhattan, pentru orice, de fapt. Îi prindea bine aglomeraţia şi traficul dificil. Pentru el, New York-ul însemna femei frumoase şi bărbaţi care le ştiu pe toate. – Nu, nu, e prea sentimental pentru gustul meu. Putem să... să îl facem să sune mai profund? – Capitolul întâi. Adora oraşul New York. Pentru el, era o metaforă a degradării culturii contemporane. Aceeaşi lipsă de integritate individuală care i-a determinat pe mulţi să aleagă calea mai uşoară, transforma cu rapiditate oraşul în... – nu, e un pic cam extravagant.... Să fim serioşi, vreau să vând nişte cărţi. – Capitolul întâi. Adora New York-ul, chiar dacă pentru el era simbolul degradării culturii contemporane. Cât de greu e să trăieşti într-o societate desensibilizată din cauza drogurilor, a muzicii date la maxim, a televiziunii, a crimelor, a gunoiului... – Prea încrâncenat. Nu vreau să fiu încrâncenat. – Capitolul întâi. Era romantic şi dur asemenea oraşului pe care îl iubea. În spatele ochelarilor săi cu rame negre se ascundea energia sexuală a unei feline. – Îmi place asta. – New York era oraşul lui şi aşa avea să rămână...

replici din filmul artistic Manhattan, scenariu de Woody Allen (25 aprilie 1979)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!