Amuzante/comice despre elen
Rezultate pentru elen în citate cu ton amuzant sau comic, în ordinea relevanței și a calității:
Elen (apăsat): Preotul acela a fost un ticălos!
Lady Robinson: A fost un bărbat, Elen! Nimic mai mult! Asta sunt preoții, de fapt. Bărbați în sutană...
Elen: Greșiți, doamnă...
Lady Robinson: Dimpotrivă! Tu greșești, Elen! Tu reduci virtutea la abstinență. Știi de ce a făcut Dumnezeu corpul femeii atât de zvelt și de atrăgător? (Se apropie de Elen). Ca să ispitească, Elen! Iubirea este un magnetism divin, o permanentă atracție universală....(Îi atinge delicat sânii)
replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Lady Robinson (râde): Eu m-am spovedit o singură dată. Am fost destul de sinceră, așa că spovedania a ținut o oră și jumătate.
Elen: Ați avut parte de un preot răbdător.
Lady Robinson (visătoare): Da, Elen! Era un preot tânăr și răbdător. Am simțit imediat că rabdă orice! M-am apropiat de el! Mi-am lipit pieptul de pieptul lui!
Elen (speriată): Cum ați putut face așa ceva?
Lady Robinson: Trebuia să-mi descarc sufletul, Elen!
Elen: Și preotul nu a protestat?
Lady Robinson: Nu, dragă! Nu era protestant!
replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Lady Robinson: Vezi Elen! Bărbații trebuie luați cu zăhărelul...
Elen: Știți bine că nu avem zahăr! (Smiorcăit.) Nu mai avem nici măcar zaharină...
Lady Robinson: Pe bărbați nu-i reții cu profetul Zaharia... Tot mai convingătoare este Maria Magdalena...
Elen: O, Doamne!
replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lady Robinson: O femeie care plange e mai convingatoare decat Cicero. Barbatii sunt niste sentimentali incorigibili. Elen: Barbatii, sentimentali? Sunt [...] | Citește tot comentariul
Lady Robinson: Nu te băga, Elen! Nu este specialitatea ta! (Continuă să formeze numere la telefon.)
Elen: Ba mă bag! Mă introduc! Trebuie să mă bag și să mă introduc. Înainte de intrigă și de punctul culminant e nevoie de introducere...
Lady Robinson: Ce vrei să spui?
Elen: Când beau prea mult, bărbații au probleme cu introducerea!
replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Ala (printre lacrimi): Sunt o femeie credincioasă... Te rog să mă crezi... Eu cred în Marco!
Elen: Dacă vrei să-ți salvezi sufletul, trebuie să crezi în Dumnezeu, nu în fotbaliști!
Ala: Marco e dumnezeul meu! I-am jurat credință veșnică.
Elen: Ai jurat în fața altarului?
Ala: Nu dragă, în spatele bisericii...
Elen: Ce erezie!
replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Elen: Eu crezusem, tu crezuseși, el crezuse! Credința este adevăratul meu trecut doamnă! Toată viața am crezut la mai mult ca perfectul...
Lady Robinson: Povești! Tu ești credulă, nu credincioasă! Credința ta se adâncește în măsura în care ți se adâncesc ridurile! Îți place să te ascunzi mereu după icoane.
Elen: Doamnă...
Lady Robinson: Îi dai înainte cu diateza pasivă! Dar și hormonii tăi își cer drepturile, Elen. Ce cauți tu aici? De ce te-ai urcat pe această corabie a disperării sexuale?
Elen: Voiam să ajung în Țara Sfântă. În țara cea fără de păcate...
replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Elen (face semne cu mâinile, în disperare): Nu ne-au văzut! Doamnă, ce-i de făcut?
Lady Robinson (se uită prin binoclu): Fii calmă, Elen! Totdeauna bărbații sunt miopi, la început! De aceea se însoară așa de repede...
replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Elen: Sunt si barbati care se codesc la insuratoare. Fug de pirostrii ca dracii de liturghii. Lady Robinson: Astia sunt [...] | Citește tot comentariul
Lady Robinson (serioasă): Elen, coboară steagul alb! Nu vom capitula așa ușor, cum cred ei! Nu ne predăm! Ascultați-mă pe mine! Niciodată să nu cedați fără luptă în fața unor bărbați!
Elen (coboară steagul, supusă): Prea bine, doamnă...
replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Elen (speriată): M-am blocat! Nu pot să mă exprim! Doamne, nu mai pot să ies din propoziția principală. Îmi lipsește un verb...
Lady Robinson: Ce fel de verb?
Elen: Un verb copulativ...
Lady Robinson (râde): Ai înnebunit! Un verb copulativ? Iată ce poate face gramatica dintr-o femeie divorțată. Ce să faci tu cu un verb copulativ, singură, pe această insulă?
Elen (cu voce isterică): Vreau să-l conjug, să-l subjug, să-l înjug! La orice timp și la orice mod doriți! (Plânge): Un verb, doamnă! Nimic mai mult!
replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Lady Robinson (o mângâie): Mângâierile mele vin din dragoste adâncă...
Elen (râde, încurcată): Dragostea dumneavoastră mă gâdilă...
Lady Robinson (îi mângâie părul): Chiar nu simți fiorul acela divin?
Elen: Simt un fior înfiorător...
Lady Robinson: Calmează-te... Așa e orice dragoste la început...
Elen (o împinge brutal, eliberându-se din strânsoarea ei): Vă rog să încetați! Sunt lucruri împotriva firii! Sunt lucruri interzise...
Lady Robinson (se retrage, rănită, furioasă): Ești o ignorantă! Se vede că nu cunoști legislația unională armonizată!
replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
<< < Pagina 1 >