durabil

Trecere

Meditând la ce-i durabil,
Mă cuprinde, vai, tristeţea:
Timpul trece implacabil,
Iar cu el ‒ şi tinereţea!

poezie de George Budoi din Cugetări versificate (10 noiembrie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie

Mă simt pierdută cu ostaşii-n spate
şi cercul se strâmtează evident,
în traiul zilnic şi deloc decent,
lipsit de orice urmă de normalitate.

Alunec către valea plângerii murdare,
cu tot ce-nseamnă ea pe-acest pământ;
şi orice urmă de sacralitate-n gând
mă ţintuie durabil în mirare.

Aş vrea să mă întorc în altă eră,
când zilele erau pecetluite şi de ceară
şi jocuri lungi mă regăseau afară;
nu, urmărită... şi-n efect de seră.

poezie de Liviu Reti (27 iulie 2019)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul de piatră

Ieri am călcat o piatră şi mi-e sete,
De gura ei cu înjurături viclene,
Mi-e o foame oarbă să fiu luat în pene
Şi doar iubirea albă să mă îmbete!

Mi-e dor nespus să beau ca Diogene, ca d
Mâhnit că am ridicat-o de sub pietre,
S-o dau ca pe o fiinţă între fete,
Cu sânge în ea, cu inimă şi vene!

Şi-aş vrea ca în prundişul de pe stradă,,
Să fac un parc cu tei, o grădiniţă,
Ceva durabil, doar cu o peniţă!

Dar piatra ce-o aruncă din livadă,
Vecinul meu de casă şi portiţă,
E arsă, fără suflet şi... e fadă!....

sonet de Constantin Păun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul de piatră

Ieri am călcat o piatră şi mi-e sete,
De gura ei cu-njurături viclene,
Mi-e-o foame oarbă să fiu luat în pene
Şi doar iubirea albă să mă-nbete.

Mi-e dor nespus să beau ca Diogene
Mâhnit c-am ridicat-o de sub ghete;
S-o dau ca pe-o fiinţă între fete,
Cu sânge-n ea, cu inimă şi vene

Şi-aş vrea ca din prundişul de pe stradă
Să fac un parc cu tei, o grădiniţă,
Ceva durabil, doar cu o peniţă;

Dar piatra ce-o aruncă din livadă,
Vecinul meu, de casă şi portiţă,
E arsă, fără suflet şi e fadă...

sonet de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imensitate

viaţa nu-i decât un paradis pe-o sferă
ce atârnă-n hău imensurabil
viaţa asta nu-i decât himeră
între spaţii şi între durabil

viaţa nu-i decât o frumuseţe
galbenului lut atribuită
care ba e undă de tristeţe
ba la nesfârşit se vrea iubită

viaţa asta nu-i decât o lungă
luptă îndârjită, inegală
cu ceva ce veşnic ne alungă
într-o lume mai universală

viaţa noastră-i revelaţia divină
conştiinţa noastră-i puritatea
iar suflarea nu-i decât o vină
pedepsită cu eternitatea..

poezie de Iurie Osoianu (1 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce plângi?

De ce plângi?

De ce plângi?
Trag nădejde că nu întotdeauna din pricina mea,
Aşa cum m-ai făcut să cred de-atâtea ori.
Eu, cel adevărat,
Nu-aş încerca niciodată să te rănesc.

Ştiu că suferi
Şi că probabil mă urăşti.
Dacă adevărul trebuie spus,
Tu nu atât mă urăşti,
Cât, de fapt, îţi lipsesc.

Eu am mai degrabă tendinţa
De a te abandona şifonierelor tale închise,
Cu haine de femeie uşoară şi vibratoare...
În mod nesurprinzător, eşti construită din ceva mai durabil
Decât sunt făcute cele mai multe suflete
Pe care le întâlnesc în surzenia ceţoasă a sterpelor mele vise.

[...] Citeşte tot

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost să fie poezie

Din toate câte-am încercat pe cea din urmă-o ţin aproape
Fiindu-mi aer în plămâni şi zbor de îngeri pe sub pleoape,
Din 'naltul cer a coborât chemându-mi sufletul la masă,
Făcându-şi loc printre-amăgiri când toamna e la ea acasă.

Nu s-a sfiit de mi-a privit în ochi lumina visătoare
Sperând că-i fac durabil cuib în haina ei nemuritoare,
În tainic mod mi-a arătat ce-nseamnă-a-i fi mereu loială:
Un pumn de gânduri, un condei şi-o călimară de cerneală.

Ce-a nins de sus am adunat ca pe-o comoară preţioasă
Făcându-mi inima să creadă că-mi este veşnică aleasă,
Va dăinui cu timpu-odată, încremenită pe hârtie,
Ce-a fost să fie-n stele scris... a fost să fie Poezie.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de SIBIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

În liniştea nopţii,
În timp ce dincolo de draperii omul doarme,
Pădurea proclamă:
"Eu sunt puterea
Extrasă de soare
Din inima pământului."

Marea rămâne liniştită, spunându-şi:
"Eu sunt puterea."

Stânca spune:
"Veacurile m-au ridicat ca pe un monument
Durabil până-n Ziua Judecăţii de Apoi."

Marea rămâne tăcută spunându-şi:
"Eu sunt monumentul."

Vântul urlă:
"Eu sunt puternic,
Eu despart cerurile de pământ."

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingerea prin litere

Inima mea comunică cu a ta, dincolo de bariere
Dincolo de gânduri... ele doar se aventurează în necunoscuta iubire
Iubire sinceră... scăldată în razele de soare.
Permite-mi atingerea... cu aceste litere!...
Lăsând timpul să construiască un pod durabil între iubirile noastre
Îmi place civilizaţia şi cultura egipteană...
Piramidele cu toate misterele lor...
Dar tu eşti Marele Mister...
Permite-mi să te cunosc, dincolo de cuvinte...
Atitudinea ta drăgăstoasă mă gâdila sub ochi
Cere-mi să te trezesc la orice oră din noapte...
Te voi trezi cu Iubire, arătându-mi frumosul,
Stelele şi prea plinul iubirii celeste
Arată-mi inima ta... drumul şi pasiunea revederii!
Eu ştiu că doar iubirea ta mă poate salva.
Simte... mângâierea mea dincolo de aceste cuvinte!
Crează o lume a noastră, fericită...
Prosperă şi vindecătoare.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trestiile mării

Jumătate din prietenii mei sunt morţi.
Îţi voi face alţii noi a spus ţărâna.
Nu, am strigat, prefer să mi-i înapoiezi pe-aceia,
aşa cum erau, cu bunele şi cu rele lor.

În noaptea asta le pot smulge vorbele
din zumzăitul de trântor al valurilor
printre trestii, dar nu pot umbla singur
pe frunzele oceanului luminat de lună

în josul acelui drum alb
sau pluti cu alunecarea de vis
a bogzei părăsind greutatea lutului.
Pe pământ, numărul prietenilor pe care-i ai

e mai mare decât al celor pe care-i iubeşti.
Trestiile de lângă faleză fulgeră argintiu şi verde;
ele sunt lănciile speranţei mele,
iar din tot ce-am pierdut creşte ceva mai durabil,

[...] Citeşte tot

poezie de Derek Walcott, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!