dresat

E vară şi asta îmi place

e lumină
atâta timp cât braţul îmi acoperă sfera
ochiul îngust prin care mai ieri libelule zburau

când mă ascund nu mă văd
golul este o rană imensă
când nu mai ai mamă şi tată

de azi promit un destin fără urme privitorule
aştept merii să înflorească în suburbie

câinele meu este dresat
şi omul este dresat
ca braţul ca sfera ca mersul în nobil grai
rostesc rotundul şi iar rotund
se face că trec puntea orbului
e vară şi asta îmi place

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-a lăsat umerii

să cadă în răsfirare în
spre părul bogat – nu

a ştiut că asta se face exact... invers (?!) cu

un pieptene bine bine
dinţat şi dresat

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În neant

o zi are în ansamblu aceleaşi coordonate
iar ziua din mine acelaşi rol -
soarbe toate umbrele nopţii
şi le asmute în neant către himerele zilei -

zilele sunt nişte răstălmăciri mototolite-n pumn,
sunt frânturi extrase din miile de reply-uri
adunate peste luni şi folosite drept momeală
stării de bine

stăm pe banchiză, cu creierul gol
şi ne lăsăm gândurile să cadă "în picioare"
ca să spunem apoi
că ne-am dresat convingerile

faţă în faţă cu viaţa mă ascund în pieptul credinţei
agonizând fractal în turnul chibzuinţei
şi însufleţesc rabdarea către al meu neant,
mă asociez cu viaţa, iscoditor liant.

poezie de Valentin Tufan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atenţie, sufletul

Atenţie, mi-am pierdut sufletul,
Aducătorului – bună recompensă,
Dacă este o domnişoară, un pupic pe frunte,
Atât, sufletul meu latră rar, de obicei scrie versuri,
Unele sunt extraordinare, chiar aşa, necitite, ele strălucesc
Precum stelele îndepărtate, am un suflet care nu prea îşi ascultă stăpânul,
Nu se lasă dresat, nu crede uşor pe oricine, dar,
Ehei, când vede aurul din aproapele său,
Aleargă o sută de mile şi mai mult,
Ocoleşte pământul, aduce plante exotice
şi le depune la picioarele sfintei iubiri.
Dacă nici acum nu se găseşte sufletul meu,
Îl las celui sau celei care l-a furat,
Sunt sigur că la ceva tot foloseşte.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine zgarda ne cheamă

In vizuina mea rece te aştept lupoaică
Să mă muşti cu fiori urletelor selenare
Să urli venelor să numai fie izvoare reci
Supuse vânătorului de zile
Cu arcuri cadrane de ceas şi secundare săgeţi
In haita buzelor să furăm clipe din laţuri şi capcane
Ce se ascund in păduri de cărămizi cu iarbă de asfalt
Să evadăm din circul ce ne-a dresat
Să alergăm infometaţi de noi prin ploi şi zăpezi
Să nu ştim ce va fi mâine nici azi
Sfărmând zgarda cuvintelor
Ce ne opresc să fugim goi
Prin roua dimineţii sub soarele fără fereastră
Să urlăm lunii liberi fără amenzi
Mâine zgarda ne cheamă
Azi... luna să ne fie veşmânt până in zori

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greşeli profesionale

doar atunci când greşesc ştiu că sunt viu
când trec pe facturi cota greşită de tva
când lucrez la coperţi cu vieţile sfinţilor şi le decupez din greşeală aureola
îmi cer scuze rapid poate din cauza asta ziua-mi va merge prost
altfel
seara intru în camera mea cum intră patriarhul ierusalimului în sfântul mormânt
aştept dimineaţa ca pe minunea luminii pascale
ori de crăciun nici nu mai ştiu
îmi vine să cred că însingurarea asta e o formă de viaţă de pe altă planetă
iar eu un corp gazdă în care eclozează la nesfârşit
mi-aş dori un aproape
mă mulţumesc cu puţin
chiar şi cu un centurion care-mi străpunge coasta
ori cu un soldat din garda regală
în lipsă de altceva
port pe umărul drept un crucifix de fosfor
l-am dresat ca pe un macaw să-mi spună câteva vorbe
înainte s-adorm îl aud: zi mersi
că şi azi ai scos-o la capăt

poezie de Emilian Valeriu Pal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doina din frunză

Frunză verde din copac,
Eu când vreau să fluier, tac
Şi nu fluier după câini,
Fiindcă ştiu că au stăpâni,
Care i-au dresat să muşte;
Nu fluier nici după muşte,
Chiar dacă m-a cătrănit
Enervantul bâzâit.

Frunză verde fluturi trişti,
Lumea-i plină de-arivişti,
Care au dat ocol şcolii
Şi-acum rod ca nişte molii
Pâinea omului sărman,
Care strigă of şi-aman;
Frunză verde primprejur,
Eu când vreau să tac, înjur.

Fir-ar mama ei de lume,
Care-şi face noi cutume,

[...] Citeşte tot

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ger

Tatăl meu. Descoperit târziu, de mine: fiul,
al lui, după o droaie de sancţiuni, sentinţe, decepţii.
K_aput. El,
pentru mine, atâta timp, doar
pretext. Nebuloasă
în versuri, cu urmări discutabile. Tătuca.
Poemele cu. Nu aşa.

Până când am avut evidenţa unei neglijenţe
nu ticăloase: nu faţă de el,
faţă de ceea ce se cerea spus. Nici chiar făţarnic,
n-aş zice,
poate doar prost orientat. Suspicios. Rău dresat.
Meschin.

Tata. Cu tubul lui de oxigen, atât de pur în sfârşit.
Luat cu mine în poezie
să nu mai fie atâta ger aici, unde încerc să mă folosesc,
într-un loc ticsit,
de puţin. Să-mi căptuşesc spaţiul ăsta luat în arendă

[...] Citeşte tot

poezie de Claudiu Komartin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Botezul lucrurilor

cuţitul chimic scrijelea în ţărână chip,
iminentă naşterea mea
– uriaşule în halat alb, cândva,
îţi voi da înapoi, la fund, palma asta
să ştii...

ecourile... după atingerea lucrurilor
nicio consoană
cel mai greu a fost până mi-am dresat degetele:
zahăr cubic, bici, curaj, sete de zbor
vântul de jos în sus îmi ţinea discursuri:
"dacă există vreo ţintă
neapărat va fi atinsă, altfel nu..."

lumina lăptoasă încheia întâia oară
nasturii umbrei mele de trup –
vântul, cheamă lucrurile,
aşterne nume sub ele... "e bine aşa!"..

acum, însemnele de aur

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce zi obositoare!

Zilele se alergă pe trepte de piatră de catifea de iarbă de alge
şi se împiedică se rănesc la genunchi la coate la bărbie
şi îşi urmează calea întortocheată de vorbe de timp de vreme înnorată
aleargă pe cărămizi roşii de paie uscate de muşchi de noapte
pe acoperişuri de foc de apă de pământ de aer
nu trebuia să le dau drumul din colivie!
sunt peruşi în fum de soare
ştiu, acum e vina mea, dar nu am ce să mai fac.
nu mă mai certa şi tu!
nu acum nici ieri nici mâine
stând cu coatele pe pervaz
simt o invazie de nasturi de aţe de ace de în buzunare
sunt pline buzunarele mele şi cizmele cu toc de plută de metal
îmi vine mereu părul în ochi şi văd galben şi negru împletit cu alb
tot încerc să cos nasturii pe mâneci de bluze de praguri de ape
am de ales ce model să nasc să sărut să iubesc
de ce s-or fi desperecheat?
cărţile înverzesc pe masă într-un colţ de grădină pe un prag de râu pe meandre de liane
crengi uscate înnotă între pagini
şi ţin loc de semn de carte la fiecare capitol la fiecare zâmbet la fiecare privire

[...] Citeşte tot

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!