distant

Distant şi abuziv, în lumea filmului e socotit un monstru acru.

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dr. Wilson: Trebuie să consideri asta un caz obişnuit. Fii tu însuţi: rece, nepăsător, distant...
Dr. House: Te rog, nu mă pune pe un piedestal.

replici din filmul serial Dr. House
Adăugat de Vio Bere
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duşmanul e adesea doar un prieten distant, pe care îl desparte de noi numai o neînţelegere sau o prejudecată.

citat clasic din Iovan Ducici
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui "distant" cu ochelari enormi

Lentilele-au un rol pervers
În cazul lui, căci ele fac
Un paravan, complet opac,
Între "nimic" şi univers.

epigramă de Sorin Beiu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred, dimpotrivă, mult mai capabil de prietenie genul mai distant, mai rezervat, mai puţin doritor de a plăcea, poate chiar în aparenţă mai egoist, poate uneori cu un caracter mai dificil.

Alexandru Paleologu în Despre lucrurile cu adevărat importante
Adăugat de Sandulescu Ana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din adâncurile inimii mele fericite izvorăşte un rău îmbelşugat de dragoste şi recunoştiinţă pentru această comoară preţioasă care mi-a fost încredinţată pentru toată viaţă. Nu-i poţi vedea valurile în vreme ce se-ndreaptă către tine, dragă, dar în aceste rânduri îl vei auzi... murmurul distant al talazului său.

citat celebru din Mark Twain
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă groapă, preotul oficiază grav, distant, ca pentru altă specie, de pe alt astru. Pare a crede, şi mă păcăleşte, că nici eu nu aparţin, şi nici n-am aparţinut vreodată, speciei ce a murit şi peste al cărei ultim exemplar, sub ochii mei, prefiră acum ţărâna de iertare.

aforism de Mircea Oprea din Mirarea de mine (2010)
Adăugat de Mircea Oprea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul dacă raţionează în calitate de creştin şi vrea să se poarte conform cu doctrina creştină, poate – şi trebuie – să nu ţină seama de nedreptăţile săvârşite împotrivă-i, de insultele ce i se aduc lui, ca individ. Dar dacă ocupă o funcţie de răspundere ori se află în fruntea treburilor publice nu are dreptul să invoce principiul iertării spre a rămâne distant şi rece în faţa răului şi a lăsa pe nevinovat pradă ticăloşilor.

citat celebru din Nicolae Steinhardt
Adăugat de Ofiţer
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi, fetele remarcară o schimbare în atitudinea lui Lucian; nu mai era chiar aşa, "năvalnic", cum şi-l aminteau ele; era parcă mai rece, mai distant, deşi, ca de obicei, fermecător... Nu le mai strângea însă pasional în braţe, nu le mai săruta cu foc, era mult mai rezervat în gesturi, iar dacă el nu proceda astfel, se abţinură şi ele; cel puţin era acolo; măcar atât... Frumos, elegant (chiar îmbrăcat în blugi şi cu tricou), galant... Adică Don Juan! Plăcut sfârşit de săptămână în Institut...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian îşi cerea scuze faţă de Lia, în mod nejustificat, deşi el nu făcuse nimic rău; se întrebă în gând de ce oare proceda astfel? Dar cum altfel?! Ah, nu ştia deloc cum să se comporte în prezenţa ei! Mai ales că-i promisese, atât ei, cât şi tatălui ei, că va fi distant. Distant şi rece faţă de ea?! Ce absurd i se părea acest lucru, mai ales că fiecare părticică a trupului său îl îndemna parcă într-una să n-o lase deloc în pace, s-o ia în braţe, s-o sărute; era primul imbold pe care-l simţea în prezenţa ei. Dar intervenea glasul raţiunii, conştiinţa, care-i dicta imediat să fie foarte rezervat în gesturi, să păstreze distanţa faţă de ea, să-şi respecte promisiunea făcută; ah – şi de n-ar fi conştiinţa asta! Ar călca-o bucuros în picioare, măcar pentru câteva clipe, suficient pentru a-şi satisface pofta nebună pe care o simţea de a o strânge în braţe şi săruta, măcar preţ de o clipă. Dar, fără să-şi dea seama de ce, parcă fără a vrea, îşi asculta conştiinţa, glasul raţiunii şi rămânea departe de ea, deşi ea era chiar lângă el; nu acţiona însă cum îi dictau trupul şi inima, se autocenzura, se stăpânea. De ce?! Ce dorea oare să dovedească, de fapt? Că-i demn de cuvânt? Că-şi respectă promisiunile făcute? Afurisită demnitate! În asemenea clipe, ar fi renunţat bucuros la ea, dar nu reuşea; ceva îl determina totuşi să se reţină, să se abţină. De ce? Sau ce oare? Ciudat... Aşa i se părea chiar şi lui.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!