dezarmat

Cuceritorul cucerit

pentru Adriana

Am încălecat herghelii
de gânduri
Punând hăţuri
sentimentelor mele
Şi-am invadat o ţară a minunilor
înarmat cu
dragoste ruptă din sufletul meu
Sperând că voi cuceri ţara Iubirii.
Dar tu m-ai dezarmat cu
a ta pacifică dăruire
Punându -ţi steag alb
în inima plină de dragoste
şi pasiune dezarmându-mă!
Ai devenit cuceritorul inimii mele!

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa mea se iluminează

Părul tău e mai decolorat de soare,
regina mea de negru şi de sare.

Ţărmul s-a rupt de mare şi te-a urmat
ca o umbră, ca un şarpe dezarmat.

Trec fantome-ale verii în declin,
corăbiile sufletului meu marin.

Şi viaţa mea se iluminează,
sub ochiul tău verde la amiază,
cenuşiu ca pământul la amurg.
Oho, alerg şi salt şi curg.

Mai lasă-mă un minut,
mai lasă-mă o secundă,
mai lasă-mă o frunză, un fir de nisip.
Mai lasă-mă o briză, o undă.

Mai lasă-mă un anotimp, un an, un timp

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am războit cu tine...

M-am războit cu tine, soartă capricioasă,
Meniul vieţii dulce picant
Oferit pe tava fals prietenoasă
M-a dezarmat şi călit totodată,
Ca oţelul răcit în vadra cu apă furioasă.

Sarea, piperul şi mierea vieţii,
Esenţe gustoase, plăceri efemere...
M-au ademenit şi lacom le-am savurat,
Dar am plătit pentru ele,
Cât pentru două vieţi şi încă o dată,
Până m-am deşteptat.

Lăcomia n-are stofă cerească,
Necontrolată, pe toţi ia dărâmat.

poezie de Valeria Mahok (10 noiembrie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cuşca fiarelor

Eu sunt Mitif cel dezarmat,
în cuşca fiarelor turbate,
şi minţi sinistre, sclerozate,
îmi fluierā-n urechi sā fiu bārbat...

Mii de fiori, vai, sângele-mi strābat,
mā ia cu disperarare şi cu frig
la cine, Doamne, oare, sā mai strig,
când dinţii fiarelor în carne mi se-nfig?

Devin solemn, devin tânguitor,
nimeni din jur nu-mi vine-n ajutor...

De dinafara cuştii, confraţii mei surâd,
surâsul lor devine instigator şi hâd,
atunci când, din mulţime, iubita-mi se desprinde
şi, fārā nicio milā, ea spiritele-aprinde,
aplaudând, cu palmele ei fine,
cum toate fiarele se plimbā-n mine...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţul din Trivale

Pe Maracana s-a lăsat durere
Şi ţara toată inima îşi frânge,
Că Prinţul din Trivale-şi ia transferul,
Întreaga lume-a fotbalului plânge.
Nicicând Gâscanul n-a plecat de-acasă,
Nu s-a vândut nici pentr-un sac de bani,
Dar un manager negru cu o coasă
Azi i-a făcut contract pe mii de ani.
Magicianul fentei pe gazoane
Pe orice adversar l-a dezarmat,
Dar astăzi Gicu, Prinţul din Trivale
Un singur adversar n-a mai fentat.
Fineţea driblingului plin de vrajă,
Pe care Prinţu-l preschimba în artă
Şi cu măiastra-i tehnică de clasă
Balonu-l aşeza perfect în poartă,
De ridica-n picioare stadionul
Şi numele i-l trimitea-n eter,
De astăzi, Prinţul nostru din Trivale,
Va ferici suporterii din cer.

poezie de Mariana Dobrin din Îngerul albastru (28 octombrie 2007)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Super-erou

Sunt mare, sunt aspru, sunt cel mai temut
prin cărţile-n care sunt super-erou.
Priviţi-mă cum între buze mi-ascut
vestitul pumnal ce-mi e armă şi scut
... acolo-n filmările de pe platou.

Sunt ninja în rolul pe care-l repet
în faţa oglinzii, acasă, căci vreau
să-mi zică, prin presă, "actorul complet",
aşa că privesc nişte filme pe net,
mă simt un războinic deplin şi chiar... -Au!

Na, fir-ar să fie, că m-am înţepat!
Şi... uite că-mi curge şi sânge. Ce fac?
Să-mi pun o batistă, să ţin apăsat,
că, poate, se-opreşte. Mă simt dezarmat.
Un antitetanos? Nu vreau, e cu... ac.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voievodul de piatră

Naşterea lui a suprimat metafizica.
I-a dezarmat şi i-a biruit pe zei:
în jarul focului luminând albastru,
şi-a devansat destinul şi i-a devenit stăpân;
n-a mai fost interesat să-şi trăiască viaţa
ca un condamnat în cătuşele timpului.

Vulturul lui Zeus n-a reuşit să-i smulgă ficatul.
Asemenea lui Prometeu,
s-a răfuit cu moartea propriei morţi;
în urma armistiţiului planetar,
a căpătat dreptul la nemurire.

Captiv continuu în trecutul viitor,
cu ochii larg deschişi peste ţara dacilor,
de pe soclul său de piatră carpatină,
Sfinxul, înţepenit în taina lui divină,
cu stăruinţa înnobilată în cutele adâncite de pe frunte,
rămâne ursul de piatră românesc
în chip de voievod înferecat în vârful de munte.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să decupez morminte?

Mă mustră lutul argilos,
Că sunt un medic nemilos,
Că las să iasă din spital,
Dansând în rochie de bal,
O moarte hâdă şi hapsână,
Cu tineri şi bătrâni de mână...

Rămân cu ochii în pământ...
Când eu nu ştiu să sap mormânt,
Fac din argilă urne mici,
Să-ncapă pulberi de bunici...
De ce să decupez morminte?
Nu mai am vreme, Doamne Sfinte...

Mă lupt c-un virus ucigaş,
Eu dezarmat, el un pungaş
Neauzit şi nevăzut,
Într-un duel neprevăzut...
N-am învăţat la medicină
Şi-s copleşit, mă simt cu vină.

[...] Citeşte tot

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii lui Ahile*

Privindu-l pe Patrocles mort
– cel atât de viteaz şi de viguros, atât de tânăr –
caii lui Ahile au început să lăcrimeze;
natura lor nemuritoare s-a revoltat
în faţa acelei lucrări a morţii pe care trebuiau s-o privească.
Şi-au înălţat capetele, şi-au scuturat coamele,
au bătut pământul cu copitele
şi l-au plâns pe Patrocles, văzându-l fără viaţă, ucis,
doar carne şi-atât, cu flacăra spiritului stinsă,
dezarmat, fără suflare,
întors de la viaţă la marele Nimic.

Zeus a văzut lacrimile acelor cai nemuritori şi i-a părut rău.
"N-ar fi trebuit să fim atât de necugetaţi
la nunta lui Peleus," a spus.
"Mai bine nu v-am fi dăruit, nefericiţi mei căluţi.
ce treabă aveaţi voi acolo jos,
printre pateticile fiinţe omeneşti, jucării ale destinului?
Voi nu cunoaşteţi moartea, voi nu veţi îmbătrâni niciodată,
şi, totuşi, suferiţi pentru nişte dezastre efemere.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

NOAPTEA

Albastrul ochilor mei s-a stins în noaptea asta,
Aurul roşu al inimii mele. O! cât de liniştită ardea lumina.
Mantaua ta albastră îmbrăţişă pe cel ce se scufunda;
Gura ta roşie pecetlui înnebunirea prietenului.

Trad. Christian W. Schenk

Comentariu

Poezia "Noaptea", apare într-o formă scurtă, pregnantă, asemeni unui program în care întunericul este luat drept pretext pentru a scoate la iveală o lume colorată.
Albastru şi roşu apar de două ori, aurul o dată şi acestea toate doar în patru versuri. Trakl însuşi i-a scris pe data de 7 mai 1913 lui Ludwig von Ficker1 că această poezie îi este "mai presus de toate dragă" lui.
Cititorul poate sta în faţa acestui text total dezarmat. Un "păcat originar" pare a fi creat prin căderea de la albastru spre roşu. Albastrul ochilor, o lume a spiritului s-a stins şi o gură roşie pecetluieşte această stingere. Asta ar putea fi o primă parafrazare, dar "Albastrul ochilor mei" este indisolubil legat de "Aurul roşu al inimii mele". Gura roşie este la rândul ei supusă mantiei albastre, asemenea mantiei Fecioarei Maria. Ambele "zone", cea a eului şi cea a celeilalte persoane, au în roşu şi albastru aceiaşi valenţă. Totuşi pare o apoziţie "Albastrul ochilor mei" şi "Aurul roşu al inimii mele" care""s-a stins în noaptea asta".
Tocmai în poezia asta putem reflecta împreună cu Goethe2 că "Noaptea" face clar faptul că ar trebui să fim atenţi să atribuim lucrării lui Trakl o anumită culoare ca fiind în mod special "caracteristică" lui. Mai ales în această poezie putem lua interpretarea lui Goethe despre "Teoria culorilor" şi anume "Tocmai din reflecţia culorilor primim viaţa" (Faust I). Este o întreagă cosmologie întinsă ca o pânză peste acest triunghi: Roşu, albastru şi aur(iu) ceea ce ne întâmpină în creaţia lui Trakl. Aici, în acest context, aurul este explicit numit "Aurul roşu" ceea ce ne dă senzaţia unei culori complementare: galben-roşu-auriu şi albastru...
Deci, putem vedea deja din acest scurt text că lumea culorilor lui Trakl nu poate fi simplificată sau adusă în mod direct la un numitor comun. Teoria culorilor lui Goethe poate fi folosită pentru interpretare!
Comentariu: Christian W. Schenk

NOTE

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Poezii (7 mai 1913), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andrei Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!