derulat

Există o mare diferenţă între direcţiile înainte şi înapoi ale timpului, în viaţa de zi cu zi. Imaginaţi-vă o cană cu apă care cade de pe masă, se izbeşte de podea şi se sparge. Urmărind filmul acestei întâmplări, îţi poţi da seama cu uşurinţă dacă este derulat înainte sau înapoi. Când e derulat înapoi, vezi cioburile de pe podea cum se adună brusc laolaltă, alcătuiesc cana, iar aceasta sare pe masă, unde e plină cu apă. Îţi dai seama că filmul e derulat înapoi, pentru că un asemenea comportament nu se întâlneşte niciodată în viaţa reală. Dacă s-ar întâlni, sticlarii ar da faliment.

Stephen Hawking în Teoria universală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am gândit la Dumneavoastră şi la tot ce ar fi putut să se întâmple în noaptea de joi... dacă nu v-aţi fi împotrivit. V-am auzit suspinând şi plângând. Mai bine de o oră în mintea mea s-au derulat scenele cele mai intime cu o asemenea precizie încât a trebuit să mă scol ca să nu-mi pierd minţile. Am discutat prea mult şi am înţeles dependenţa mea senzuală de Dumneavoastră în toată claritatea ei abia după ce v-am mărturisit la telefon că aş vrea să-mi îngrop capul pentru totdeauna sub fusta Dumneavoastră. Ce mortale pot fi anumite lucruri. Totul a început de fapt cu fotografia, vreau să spun cu ochii Dumneavoastră. Aţi fost oarecum speriată când v-am vorbit de o înclinaţie "perversă" pe care mi-o stârneşte trupul Dumneavoastră.

Emil Cioran în Pentru nimic în lume, scrisoare lui Friedgard Thoma (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ex... temporal a... temporal

Am tras de remontor să mişc limbile cadranului
şi m-am pomenit c-am pierdut noţiunea timpului,
după care am mâncat bine şi intrând într-o letargie
încet, încet picotind, am adormit de-a lungul divanului
pătrunzând în lumea misterelor răstălmăcite din genialitatea simplului
ce nicio ştiinţă nu are explicaţie; cum inert şi-atâta energie?!?...

Sunt spectator de-o himeriadă de năluciri de fapte, chipuri
dintr-un mojar al meu, materie transpusă-n plăsmuiri
chiar ţipând din când în când, sau mă sufoc într-un exces de frică
şi trec dintr-una-ntr-alta stări, o emotivitate-n multe clipuri
atâta de comune sau ciudate-ntr-un necunoscut de vechi priviri
printre care mă pun pe zbor planând în gol lângă o turturică.

Cum de nu mai sunt într-un prezent, pot circula în libertate
să redescopăr adevăr din mulţii însumi de ai mei
ce-s bucăţele-ntre catenele din lanţul liniei căreia-i sunt punct
ce se-nglobează-n filmul derulat din megaantica-mi proprietate
pe rola ce se-ncarcă-ntr-un mixaj atipic de colaj fără de vreun temei
şi-n care nici n-apar... N-am cum că-s prea recent, ultimul punct sunt!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!