datora

De ce nu s-ar datora polarizării, gravitaţia?

aforism de Cornel Stelian Popa (11 februarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mister neelucidat

Câştigând din nou procesul
Pradă el căzu derutei:
Cui se datora succesul?
Avocatului? Valutei?

epigramă de Viorica Voicescu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multe dintre fericirile dintr-o viaţă, la fel ca şi un dezastru, se pot datora întâmplării, dar pacea din sufletele noastre nu poate fi niciodată condusă de întâmplare.

citat din Maeterlinck
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vom reuşi, nu va fi din cauza a ceea ce avem, ci a ceea ce suntem; reuşita noastră se va datora nu lucrurilor pe care le avem, ci acelora în care credem.

citat clasic din Lyndon B. Johnson
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă priveşti cu ironie, tot ceea ce îţi spun ţi se pare perimat şi neserios, dar când trec pe lângă o pădure pe care am salvat-o de la despădurire sau când aud glasul unei păduri tinere pe care am plantat-o cu propriile-mi mâini, simt că însăşi clima se află în parte sub stăpânirea mea şi că, dacă peste o mie de ani omul va reuşi să fie fericit, acest lucru mi se va datora întrucâtva şi mie.

citat celebru din Anton Cehov (1890)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu te descurci întotdeauna singură şi noi trecem mai departe. Ne-am învăţat să-ţi răspundem răstit, ba, uneori, nici măcar nu-ţi răspundem. Tu eşti răbdătoare Nora. Tu eşti cuminţenia. Tu eşti simplitatea. Le primim pe toate cu nepăsare, ca şi cum ni le-ar datora, ca şi cum am avea drepturi vechi asupra lor. Dar astă-seară, deodata, ne aduci aminte că eşti frumoasă, şi frumuseţea ta e un dar prea mare. Ne dezarmează, ne dă remuşcări, ne face să spunem prostii.

Mihail Sebastian în Accidentul
Adăugat de iOANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă Dingo nu era un câine prea prietenos se datora, fără îndoială, faptului că nu se împăca prea bine cu oamenii de pe Waldeck. La bordul lui Pilgrim însă, lucrurile se schimbaseră. Pesemne că Jack înmuiase inima acestui frumos animal, căci începu să se joace cu băieţelul, căruia plăcea foarte mult acest joc. Se dovedi îndată că Dingo era unul din câinii care se împacă bine cu copiii. La rândul lui, Jack nu-i făcea nici un rău.

Jules Verne în Căpitan la cincisprezece ani
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decor de toamnă în vas de lut

aştept să aud un oftat sau un ţipăt
de pasăre rătăcită între frunze moarte
sunetele nu mi-ar lăsa loc la-ndoieli
nu m-aş mulţumi să mă inspire
le-aş da în forma cea mai plină de viaţă
o clipă de fericire omenească

cât or datora ochii mei pentru
cât surprind în această miniatură
pădure confidenţială clătinată de lumină
pe lângă ceea ce văd în afara ferestrei
broderii ale unor inimi
rămase din primăvară în anotimpul
ce recunoaşte doar clipa vibrând umed
deasupră-le subjugată de viaţa fără nume

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu se luminase încă de ziuă, deşi suprafaţa Proximei era veşnic albă şi înceţoşată. În sfârşit, ajunse lângă corpul albastru, metalic. Parcă remarcă o mică schimbare în aspectul exterior al navei, ce părea ca nouă, dar nu-şi dădea seama cărui fapt i se datora această schimbare; n-avea cum să-şi închipuie că Lucian o revopsise în întregime, singur, cu mâna lui, prin urmare consideră că i se păruse numai că ar fi survenit vreo schimbare în aspectul extern al navei. Era sigură că i se părea doar, asta probabil din cauză că n-o văzuse de mult timp.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ilsa: Rick, trebuie să vorbim.
Rick (beat): Aha. Am păstrat prima sticlă, ca s-o beau cu tine. (Îi dă un pahar.)
Ilsa: Nu. Nu, Rick, nu în seara asta.
Rick: Mai ales în seara asta.
Ilsa: Te rog... (Rick toarnă în pahar.)
Rick: De ce-ai venit tocmai în Casablanca? Există şi alte locuri.
Ilsa: N-aş fi venit dacă aş fi ştiut că eşti aici. Crede-mă, Rick, ăsta-i adevărul, nu am ştiut...
Rick: E ciudat cum vocea ta nu s-a schimbat. Încă o aud în urechi: "Dragul meu Richard, voi merge oriunde cu tine. Ne vom urca într-un tren şi nu ne vom mai opri..."
Ilsa: Rick, nu! Ştiu cum te simţi.
Rick (zeflemitor): Ştii cum mă simt. Câte zile am fost împreună, iubito?
Ilsa (e pe punctul de a plânge): Nu le-am numărat.
Rick: Eu, da. Am numărat fiecare zi. Cel mai bine mi-o amintesc pe ultima. Finalul furtunos. Un tip stând pe peron, în ploaie, cu o privire comică pe chip pentru că inima tocmai i-a fost scoasă din piept.
Ilsa: Pot să-ţi spun o poveste, Rick?
Rick: Are un final furtunos?
Ilsa: Nu-i cunosc finalul încă.
Rick: Bine, continuă. Spune-mi povestea. Poate va apărea şi finalul pe parcurs.
Ilsa: Este vorba despre o fată care tocmai a ajuns în Paris din oraşul ei natal, Oslo. Ea a întâlnit, în casa unor prieteni, un bărbat despre care i se povestise mereu. Un bărbat curajos şi deosebit. El i-a arătat fetei o lume frumoasă, plină de ştiinţă, de diferite gândiri şi idealuri. Tot ce ştia şi devenise i se datora lui. Ea nutrea pentru el sentimente de admiraţie şi veneraţie... sentimente pe care le credea a fi iubire.
Rick (cu amărăciune): Da, frumos. Am auzit odată o poveste. De fapt, am auzit multe poveşti la vremea mea. Se împleteau cu sunetul unui pian ce cânta jos, în salon. Începeau mereu cu: "Domnule, când eram copil, am întâlnit un bărbat." (Râde.) Ei bine, cred că niciuna din poveştile noastre nu este foarte amuzantă. Spune-mi, pentru cine m-ai părăsit? Pentru Laszlo, sau sau au existat alţii în afară de el? Sau nu eşti genul care spune? (Ilsa se retrage încet, plângând. Rick îşi lasă chipul în mâini, trist, ştiind că a spus cele mai nepotrivite lucruri.)

replici din filmul artistic Casablanca
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!