Serioase/triste despre cripta
Rezultate pentru cripta în citate cu ton serios sau trist, în ordinea relevanței și a calității:
Cele mai frumoase zile din viață sunt cele pe care le închidem în cripta amintirilor.
citat celebru din Garabet Ibrăileanu
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!
Criptă
Criptă înfiptă în miez de țintirim,
țârâim, deci trăim, deci mințim, chinuim,
un dihor jupuit, un act ilicit,
un erou pozitiv, uneori evaziv,
confruntat cu un piept de aramă, femeie
ori amazoană din filme cu cheie,
papagalul le știe pe toate-i deștept,
îl cheamă ca rege italic Umbert,
noi cădem, noi mai gemem, nu ne vedem,
suntem demni orișicând, mai cu seamă-n mormânt,
sunt cadavre plutind pe Sena, sub cer,
papagalul repetă scena de ieri,
când cu pușca nea Ceașcă ucise doi urși
îmbătați cu alcoolul de pe la Huși,
la banchet vin cu ștaif luptătorii de ieri
ce furară ca-n codru cupru și fier.
Trec cocorii, o mie, văd temple în zbor,
Ei salută religii ce nu se mai cer,
Am uitat de gulaguri și de holocaust,
Pregătim papagalul să țină un toast.
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Epitaf unei soacre
Sub această criptă grea
Odihnește soacră-mea,
Înc-un an de mai trecea
Epitaful mi-l citea.
epitaf epigramatic de Cristinia Mesea-Ulmeanu din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Mă simt ca și când din greșeală aș fi fost înmormântată într-o criptă străină, în care ceilalți se știu unii pe alții, fiindcă în viață s-au înrudit, au amintiri comune, numai eu sunt singură, stingheră, fără niciun rost printre ei. Dar cum ai ajuns aici, Mirona?
citat clasic din romanul Cartea Mironei de Cella Serghi
Adăugat de Georgiana
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bacoviană
Pasărea de foc cu aripi de jar
E stinsă de noapte în vântul stelar.
Mormintele reci sunt cuiburi de flori,
O cruce uscată e stâlp pentru ciori.
Iarba murind înverzește cumva
În piatra crăpată. E cripta cuiva.
Sub ea e pământul, e liber să mori
Să vină iubita cu brațe de flori.
poezie de Ștefan Radu Mușat din revista USR Bacău P l u m b, nr 164 - nov. 2020 (revistă fondată de George Bacovia)
Adăugat de Adi Mușat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Annabel Lee
În urmă cu mulți ani, în vremurile de demult,
Într-un regat la marea de la miazăzi
Trăia o fată, cum poate vă este cunoscut,
Cu numele Annabel Lee;
Iar fecioara asta avea un singur vis,
S-o iubesc și ea iubirea-mi să poată-împărtăși.
Eram un copil, iar ea o copilă
În acest regat la marea de la miazăzi,
Dar ne iubeam c-o iubire mai mare decât iubirea
Eu și frumoasa Annabel Lee
Cu o iubire la care chiar serafimii din Paradis
Ar fi putut râvni.
Din această pricină, demult,
În acest regat la marea de la miazăzi,
S-a lăsat într-o noapte-un vânt rece,-înghețând-o
Pe frumoasa mea Annabel Lee;
Apoi, au venit rudele-i de neam înalt
Și de lângă mine, cât ai clipi,
[...] Citește tot
poezie celebră de Edgar Allan Poe, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fantomele trecutului masculin sunt trupuri îmbălsămate într-o criptă sacră. Femeia le arde și le spulberă cenușa în vânt și forța ființei ei, alimentată de incendii, luminează un singur chip viu, al celui de acum. Părinții, strămoșii, frații, logodnicii, amanții îi incinerează cu o cruzime senină și inconștientă și întinde aceluia - unul - urna ei proaspătă, și dacă fantomele ridică umbre cumva, le urăște, le tăgăduiește, le îndepărtează sincer și violent ca pe niște dușmani necunoscuți. Așa e femeia! Poate ca nu și.. femeile.
Hortensia Papadat-Bengescu în Femeia în fața oglinzei
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Important este să gândești tu însuți, pentru că tot ce vine din afara ta, oricât de colosal și autentic, te poate tutela condamnându-te la heteronomia căderii din sarcina gândirii, la robia de a nu exista tu însuți în spațiul ideilor; trebuie să gandim pentru că nu suntem dicționare, recipiente de idei. Ideile sunt celulele roșii ale spiritului, intelectul este sistemul lui circulator, gândirea este viața spiritului. Sarcina gândirii este sarcina vieții. Noaptea timpului este menținerea spiritului în cripta tuturor alienărilor la care ne condamnă căderea din insomnia salvatoare a gândirii.
Vlad Mureșan în Criza antropologiei și sarcina ei originară (2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
O femeie trecută vorbește cu toamna
(....)
Te așteptam si astăzi, ca ieri,
Cu-aceeasi vagă
Tristete-n care nu stiu daca mai am
vreun țel,
Căci nu mă-ntreb
De-o viață trăită in alt fel
Mi-ar fi părut mai tristă
Ori mi-ar fi fost mai dragă
Dar iată că din glastră o alba tufanică
Se-ntinde peste masă până pe fruntea mea.
Se-ntinde si m-atinge
de parc-ar vrea să-mi zică
De ce te las să intri în casă peste ea
Si iată ca din cripta celui răpus de tine
Ma cheamă iarași, toamna,
De parca-ar fi acum
El singurul cu care puteau să-mi fie altcum
Toți anii ce trecură de-atuncea peste mine.
poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trist amor
Inchis prin odaite adanci si suferinde,
Imbratisam-spre ziua-pe cate-un pat ingust,
Femei adolescente dar mature la bust,
Privat de-ale iubirii repere si merinde.
Statea un aer jilav, si rar, si fara gust,
Tragand brumate pleoape de abur pe oglinde:
Si ceas de ceas, un cinic destin parea ca vinde
La un mezat de sila un inedit din Proust.
Intepeniti in cripta uratei necropole
-Un habitaclu umed cu doua seci busole-
N-aveam macar de paza, o spada intre noi
Spre-a interzice puntea pe care n-o poti trece.
...Si ne priveam cu ochii deschisi,rotunzi si goi,
Simtind cum ne-mpietreste, treptat, o ura rece.
poezie celebră de Romulus Vulpescu
Adăugat de Andreea Sipos
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >