Poezii despre corp
Surse care se potrivesc după titlu:
Rezultate pentru corp în creații poetice, în ordinea relevanței și a calității:
Corp ceresc
Intrând într-o carte ca în niște
cearceafuri curate citind somnul
cu un ochi în lumină și unul în beznă
până când scriitorul și cititorul
se lasă inventați de somn
iar cartea se transformă
într-un minuscul corp ceesc.
poezie de Marin Ifrim din Fotografii cu cântec
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Cu vaporul prin desert" de Marin Ifrim este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Vis Nevis Vii
O să se întâmple și asta la un moment dat,
pentru că Te iubesc.
Și am nevoie de iubirea Ta,
Puternic,
Nu am simțit
Niciodată
Atât de multă IubirE.
Nu uita să îmi spui
că Sunt frumoasă.
Nu uita
să mă mângâi
în fiecare Zi
Oriunde Ai Fi.
Nu uita că
Eu simt
[...] Citește tot
poezie de Monica Vrăbiuță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acest corp, acest corp
Pe care nu-l mai cunosc, ori de câte ori îl atingi se preschimbă-ntr-un râu
Învolburat, plin de vârtejuri, doar vocea-i înăbușită strigă după ajutor
Acest corp, acest corp, cu mâini, ochi și picioare ca niște pâraie se varsă tot în tine
Multe bucăți din carnea mea vor sta în trupul tău ca pietrele pe fundul apei
Niciodată nu se vor mai ridica indiferent câte corăbii ar eșua
Ele vor sta mult și bine ca o barieră de corali, graniță în calea altor femei
Alte părți mai ușoare, vise, iluzii, vaporii de ceață vor fi luate de vânt
Se vor depune pe gene până vei orbi și nu vei mai ști care-i adevărul:
-Aburii ridicați din pieptul tău sunt ai mei sau ai tăi?
...................................................................
Acest corp, acest corp, care șerpuiește-n tine în aval și-n amonte
Trece ca un râu, desculț, prin măduva spinării, liniștit și tandru
Șlefuiește fericirea și moartea, roade tot ce-i iese în cale
Erodează maluri provocând convulsii, răni, până ia forma ta
Pe degete mai ai încă sânge, știai deja din prima zi când ghicitoarea
Ți-a spus privind în palma ta: mare ghinion se va abate asupra ta la mijlocul vieții
Constelațiile îți vor mișca inima, sângele meu nu se spală cu nimic
Acest corp, acest corp, despre care nu vei ști nimic niciodată
S-a făcut pojghiță peste oasele tale, într-un strat fin, uniform ca o altă viață
poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aplicație
Culcat, a ordonat locotententul,
Insurgentul,
Și ea s-a conformat
Pozițional în pat,
Luptă corp la corp
Pân'la ultimul strop
În dispozitiv, aparent, inamic,
Totul sau nimic!
Împinge, împinge,
Chiar de te respinge,
Nu o slăbi o clipă
De tace, de țipă,
De se preface moartă,
Războiul e o artă,
Fronturi sumare,
Retro-cedare,
Loc cucerit
Un pact infinit...
poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iluzie oftică
Ce proastă pari, lumina mea,
De carne căzătoare stea;
De ce te-ai fi desprins de cer,
Să cazi în golul efemer?!
Ești ofticată, mi se pare,
Pe cer, și-ai vrut să cazi în mare,
Sperând că marea-i pentru tine
Un cer care ți se cuvine.
Visând că ești un corp marin,
Ai ars în ochiul meu puțin;
Crezând că ești un corp ceresc,
Am îndrăznit să te iubesc.
poezie de Marius Robu din Suflet la troc (27 iunie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără corp și pași
tăceri rupte din tainele nopții
îmi lasă teama în simțuri
într-un timp continuu, fără corp și pași
prin care trec fără să-l percep
unde-mi pot grava clar amprenta
sau pierd în uitare trecutul
multe întâmplări se pot manifesta
în viața fiecărui om
indiferent de participarea sa
nu și de performanțe
sedimentate-n scrieri
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lupt... corp la corp
mă simt piatră din rotundul haosului căzută pe drumul care duce spre nicăieri. aud compromisul cântând din sufletul negru, văd amăgirile cum aleargă pe străzi
și, în această lume în care semnul egalității dintre noi și animal dispare, halucinațiile cu mâini abia înaripate mă poartă spre orizontul cu mai mulți sori.
o bucată din mine, obosită de această vânătoare a zilei de mâine, îmi spune că nu sunt în deajuns de nebună pentru actul de umilință, care mă fracționează ritualic lăsându-mă pradă unor triste iluminări.
dar mă calmez! cu un surâs evlavios, lupt... corp la corp cu fiecare speranță, mă salvez cu propriile-mi lacrimi într-un impuls din ce în ce mai slab până la oprirea definitivă.
pe scena existenței în aerul înalt, voi lipsi de la gloria lumii, ca o cupă plină de neprevăzut în care este greu de crezut dacă mai poți muri creștinește.
Doamne, ce greu este să fii piatră!
poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zile de praf și caniculă
La vârsta adolescenței
cuvintele luptă corp la corp cu omul
spinările se îndreaptă
din aplecarea de o clipă
curg șiroaie de silabe
tot ce nu poate fi omul
în ambalajul lui de carne
verbul a iubi este ucis
și lăsat să putrezească
pe dușumeaua călduță din lemn
a inocenței urmează
zile de praf și caniculă
umbra întunecată a verbului
se ridică ca un subiect interzis
ca un oaspete nepoftit
o haină groasă la plus treizeci de grade
peste sufletul ce a uitat
calea directă spre Dumnezeu
poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
La tine femeie
La tine femeie, mereu îmi e gândul
Și pagini de cărți răsfoi-vom o mie,
Pocalul de viață ne-a prinde sorbindu-l,
Când stele răsar, către cer dinspre glie.
Puterea în rod să te țină cuprinsă,
Cu zile și nopți peste corp neîntinat,
Miresme de floare gingaș neatinsă,
Pășească vremelnic într-un corp de-admirat.
Aruncăte-n valul ce trece mereu,
Cu al tau sân trufaș, dezinvolt.
El străpunge și ochiul de zeu,
Ce privește răpus, chiar de-i mort.
București... 8 martie 2020
poezie de Liviu Reti (8 martie 2020)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ansamblu
Ce sunt în fond; cel ce gândește
Și, când gând nu-i, suflet e doar
Ce plânge, râde, timp oprește
Balanța... în veșnic balansoar?!
Sau sunt un corp ce tot hrănesc
Din mult efort, cât am voința...
Un sclav, că-l țin, nu prididesc
Convins c-așa-mi câștig căința?!
Ori sunt pretenția că sunt,
Un pictor ce dă sens culorii
Ce mi-o fac strai, când sunt veșmânt...
Un hazardat al întâmplării?!
Poate am șansa tot să fiu,
O raritate printre euri;
Un corp, cu suflet, gândul viu
Și-un vis de noi... din vechi eseuri...?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >