Replici despre consuma
Rezultate pentru consuma în replici, în ordinea relevanței și a calității:
Nick: Bine. Fie cum vrei. Tu pierzi. Altcineva mai dorește ceva?
Alex: Da, eu. Aș dori să beau ceva, o tărie... Un pahar nu prea mare, nu cu foarte multă băutură, numai puțină, să mă mai dumiresc nițeluș și să înțeleg ce naiba se întâmplă pe aici, pe la voi.
Nick: Ce fel de băutură?
Alex: Ceva tare. Alcool.
Nick: "Alcool"... Mă tem că nu cunosc termenul. Ce înseamnă asta?
Alex: Nu cunoști termenul? Vrei să spui că pe planeta voastră nu se consumă deloc alcool?
Nick: Nu, nu vreau să spun nimic altceva decât că nu cunosc termenul și semnificația lui. Deci nu știu dacă pe planeta noastră se consumă sau nu alcool, pentru că nu știu ce înseamnă de fapt asta. Dacă mi-ați explica mai bine ce anume înseamnă, poate că v-aș putea da un răspuns mai clar.
Alex: Nu, mai bine s-o lăsăm baltă! Uită de asta. De fapt, nu e nimic chiar atât de bun, încât să merite atâta atenție sau osteneală.
Nick: Dar dacă tu vrei, poate că vom rezolva într-un fel.
Alex: Nu, nu vreau chiar atât de mult, încât să nu mă pot abține. De fapt, nu sunt un mare consumator de alcool; voiam numai să aflu ce gust ar avea alcoolul vostru, dar dacă spui că nu există deloc așa ceva, hai să uităm discuția asta.
Nick: N-am spus că n-ar exista deloc, pentru că nu știu dacă există sau nu, însă fie cum vrei tu. Deci renunți și tu. Mai dorește careva ceva?
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nina: Poftim? (Entuziasmată.) Vorbești serios? Violul din strada Doamnei? Nemaipomenit! Auzi, Mișule! E vorba de un viol! În sfârșit s-a produs un viol și pe strada Doamnei...
Mișu (entuziasmat): Viol? Viol ai spus? În sfârșit, o știre serioasă! (Pauză). Vreau detalii? Dă-mi telefonul! (Ia telefonul de la Nina). Alo, Ramona? Când s-a consumat acest viol? (Pauză). Poftim? Chiar acum? Încă se mai consumă?
Nina: Senzațional! Un viol în direct!
Mișu: Relatezi de la fața locului? Extraordinar! A venit și poliția?
Nina: Formidabil! Ce titlu, Mișule! Viol violent, arbitrat de poliție, în strada Doamnei!
Mișu: Poftim? Și poliția de ce nu intervine? (Pauză). Am înțeles... Poliția filmează scena... Pentru televiziune?
Nina: Senzațional! Poliția acordă violatorului asistență tehnică...
replici din piesa de teatru Bun de tipar, scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sever: Ce vă deranjează atunci la acuzat, cadetul Enka?
Lia: În general, caracterul lui.
Sever: Caracterul?! Îl considerați cumva indisciplinat, violent, periculos, agresiv, impulsiv?
Lia: Nu.
Sever: Atunci?! Are cumva vicii? Este fumător convins, alcoolic, consumă droguri sau este dependent de vreunele dintre acestea?
Lia: Nu.
Sever: Vorbește urât; insultă, înjură, este nervos, nepoliticos sau vulgar? Folosește un vocabular obscen, indecent?
Lia: Nu...
Sever: Atunci care-i problema, de fapt?
Lia: În general, are un comportament necorespunzător față de domnișoare.
Sever: În ce constă acest comportament necorespunzător? Le bate, le agresează verbal sau fizic, sau în altă manieră? Se poartă necuviincios cu ele? Le hărțuiește în vreun fel sau altul?
Lia: Nu.
Sever: Considerați că reprezintă un real pericol la adresa dumneavoastră și a celorlalte două domnișoare din echipaj? Atentează cumva la integritatea morală sau corporală a dumneavoastră și a colegelor dumneavoastră?
Lia: Nu.
Sever: Îl considerați instabil din punct de vedere psihic?
Lia: Nu...
Sever: Și totuși, susțineți în continuare că ar avea un comportament necorespunzător și nu renunțați la acuzațiile aduse?
Lia: Da.
Sever: Bine. S-a consemnat totul până în acest moment?
Horațiu: Da.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Ce-ai vrea să servești?
Lucian: Nu știu. Nu mă pricep, eu am servit masa de dimineață în nava noastră, aproape mereu.
Lia: Săptămâna asta parcă aveai interdicție la gătit.
Lucian: Așa e. Și m-am conformat interdicției. N-am gătit deloc; în schimb roboții au făcut-o, ei nu aveau interdicție, iar eu doar am servit ceea ce au pregătit ei. Aici însă... Îți spun eu cum să procedăm; îți propun să faci tu comanda și pentru mine, te pricepi mai bine, doar servești micul-dejun aproape în fiecare dimineață aici, în oraș.
Lia: Adevărat. Deci, chiar te lași pe mâinile mele? Ai curajul ăsta?
Lucian: Sigur. De ce nu? Doar nu e nici un pericol, presupun...
Lia: Nu se știe niciodată... Deci, cum ți s-a părut totuși micul-dejun?
Lucian: Hmm; acceptabil.
Lia: Nu pari prea încântat.
Lucian: Sincer să fiu, nici nu sunt. Nu că n-ar fi gustoase, dar... Artificiale?! Nu mă împac deloc cu ideea asta. E ca și cum am consuma... Cumva plastic!?
Lia: Nici chiar așa. Să nu exagerăm! Eu m-am obișnuit deja, nu mi se mai pare neobișnuit.
Lucian: Îmi închipui... De fapt, nici nu e neobișnuit, doar că... Ah, chiar n-are nici o importanță, e doar o banalitate! Ți-am spus, o toană; am câte unele, mi-e greu să scap de ele.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Aș, Nis...
Stela: Crezi că m-ar deranja înălțimea lui? Să știi că, în ciuda faptului că e teribil de înalt și consumă exagerat de multe dulciuri, e totuși un tip simpatic. În plus, chiar foarte drăguț!
Lucian: Nis... Desigur, este; nici n-aș susține contrariul. E amuzant; într-un fel, sarea și piperul misiunii noastre. Nu mi-aș putea închipui cum ar fi fost fără el; probabil, foarte plictisitor!
Stela: Ai dreptate, are rolul lui aici; n-ar fi fost plăcut fără el. Atunci, în ceea ce-l privește pe Alex, te refereai cumva la faptul că el e singurul mai mare ca vârstă decât mine, dintre voi toți? Vai, Luci, nu știai faptul că dragostea nu ține seama de vârste, înălțime sau alte chestii asemănătoare? Deci, vârsta nu ar fi constituit o piedică în acest sens. Doi îndrăgostiți nu mai țin cont de faptul că unul dintre ei e mai mare ca vârstă, sau mai mic, că e mai înalt sau mai scund, mai gras sau mai slab, mai frumos sau mai urât, mai bogat sau mai sărac, sau alte nimicuri de genul ăsta. Dacă se iubesc cu adevărat, vor învinge toate aceste, hai să le zicem "piedici" ivite în calea lor, se consideră potriviți unul celuilalt și asta-i tot; nimic altceva nu-i mai interesează. Nimic altceva nu mai contează pentru ei. Se consideră perfecți! Și nici nu greșesc.
Lucian: Mda... Ai dreptate. Deci, în privința asta, nu trebuie să mă îngrijorez pentru Alex. Iar asta-i bine. Mă bucur, atât pentru el, cât și pentru tine, doctore.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Articole culturale referitoare la consuma
Mai multe articole despre consuma la Blog.Citatepedia.ro »
Articole lingvistice referitoare la consuma
Mai multe articole despre consuma la Blog.Ro-En.ro »