Poezii despre concav
Rezultate pentru concav în creații poetice, în ordinea relevanței și a calității:
Intrepretarea simplificată a viselor ( grook )
Orice lucru-n lumea asta
când nu-i concav, este convex,
așa că orice vei visa
va fi cumva legat de sex.
poezie de Piet Hein, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alertă în oameni
E alertă! E invazie de microscoape
de lentile parașutate de lupe șenilate
de caleidoscoape
de lunete pliate
Vor omul să-l vadă
să-l vadă bolnav
de convex și concav
să-l privească în suflet în carne în minte
în iubire în ură
până la oasele din morminte
adunate în gură.
E alertă! Să ne micșorăm să ieșim din celule
când vine moartea să ne punem cagule
să nu ne recunoască
să-i tăiem calea să fie buimacă
Hai moarte! Mai Ia-ți instrumentele
și valea! Hai pleacă!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Încheietura mâinii stângi
Încheietura mâinii mele stângi,
E drumul către cumpăna fântânii,
Aceea ce adapă veșnicia
Cu secundele nemuririi.
Timpul este cel mai nebun artist plastic!
Cioplește cu mâna mea dreaptă,
Fragmente de artă.
Arcul de cerc al privirii
A rămas înțepenit,
Ignorând plus infinitul.
Am scris cu o lacrimă "lumină"
În întunericul de dincolo de noi,
Iar penelul tăcerii a șters-o
Cu o dungă arcuită ca o sprânceană.
Concav, m-am închis în liniștea mea,
Din care vă privesc zbuciumul
Același de când a fost inventat pământul.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Urme
Urme de rugină
Pe neaua de crini ce lucește
În sufletul alb,
Sângerând de decese,
De tăceri și iubiri retroverse,
De creneluri pe care
Luna-și aruncă iubiri trecătoare,
În panerul concav.
Un tomberon de iluzii,
Dureroase contuzii,
Flori de tei revărsându-se-n ploi,
Lumină și pace,
În furtuna tăcerii ascunse,
Departe de sate și case.
Biserici de vise
Mototolite de vânturi aspre și reci,
O singură cruce
Pe umeri o duce,
Pe sterpe poteci,
Trecătorule, tu
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu mă vei avea
În zeci de zecimale mi-ai împărțit tăcerea
Și în fâșii de mare, cândva, m-ai aruncat.
Tu nu știai că țărmul concav privirii tale,
De sidefii nisipuri mă ține ancorat?!
Ai spart clepsidra vieții în sute de fărâme,
Dar reformate-n tine, săruturile dor...
Ciob de oglindă - lacrimi... Acum mă-ntorc la tine,
Cu tine ca-ntr-o luptă-mi doresc să mă măsor.
Oh, nu, nu sunt sirenă! Nu-s îmbrăcată-n zale!
Privirea mea ascunde sclipiri chihlimbării...
Îți este dat, pedeapsă, de-acum, misionare,
Să-ți plângi nesăbuința în fiecare zi.
Îmi speli pierduta urmă... Un val te biciuiește!
Ți-ascunde-ntunecarea, iar tu te pierzi în ea,
Apusul ca o nimfă de vis mă urmărește...
Mă-ndrept către apusuri... Tu nu mă vei avea!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
să mă iertați c-ades sunt revoltată!
sunt supărată tare și n-am somn...
mi-e țara, iar, de temeri sufocată,
iar eu îmi ard durerea în amvon.
îi simt în gând povara neputinței
și lacrima din trupul ei mustește.
să-ngenunchem în numele credinței!
și eu... și tu, să plângem românește!
vi l-am adus pe Dumnezeu, dar voi,
îl tăvăliți prin ură și rușine...
ce drept aveți să cereți pentru noi
clemență, pace și nemărginire?!
și parc- aud, în pieptul meu vuind,
un clopot... plâng! și sângele se zbate.
și plâng, și plâng, și plâng. și plâng mereu
balans concav între prezent și moarte.
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ocean de frunze
Ocean de frunze... Un plămân bolnav
Pulsând în ritm c-o inimă bătrână...
Geamul planetei pământiu, concav,
Sub greutatea morții se sfărâmă.
Lacrimi cerești... Apus împodobind...
Atâtea amintiri ne stau în cale...
Însăilat cu ramuri, suferind,
Lăsând în urmă aminitiri solare,
Trotuaru-ndoliat de pași grăbiți,
Cast, asudând, un înger imprimat
Pe pleoapa gri închis a unei stânci,
Cu ramuri ude iar a desenat.
Se-nalță fum... Din arămiu covor
De pete sângerii, tușați cu taină
Se scurge-n noapte gândul meu de dor
Împodobit cu muguri de aramă.
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Starea de duminică
dintr-un nocturn ocazional
luna își sare marmura peste mine plângând,
gândurile dorite se reîntorc din bulevard
prin geamul deschis din albă inerție.
din ochiul veiozei mă ridic spre tavan
trecând printr-un inadmisibil de curând.
e o duminică ajunsă-n cunoaștere,
ridicată-n concret
până la umerii umpluți cu insuccese
prin ultimul strigăt concav.
o linie frântă în poarta parcului se vede
și colonii de emoții oculte...
e greu să te strecori pe lângă ele
dacă nu te faci o absență triunghiulară
ori o nelinie argintie.
succes răpus și tăvălit în cuget recurent
de când prin spațiul tău un încotro se întinde
și zidurile se prăbușesc amar peste sentimentul cu ifose prin limfă de dialecte.
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Barca
Când barca i-a fost smulsă
de lângă cheu de valuri
mai întâi a încercat
printre țipetele pescărușilor,
prin valurile de ceață,
să facă semne, fluturând mâna, celor dragi de pe mal,
dar fețele lor deja nu se mai vedeau.
Prea obosit pentru a decide
dacă-ar trebui să se-arunce-n apă sau să strige,
cumva mântuit si eliberat
de orice povară, de-acele motto-uri
ștampilate pe cartea lui de vizită:
conștiință, ambiție și, mai ales,
de acea grijă permanentă pentru alții.
Era acum mulțumit să stea așa,
culcat printre umbrele familiei
în căușul concav al bărcii,
împins de furtună,
într-o derivă fără de sfârșit.
Pace! Pace!
[...] Citește tot
poezie de Stanley Jasspon Kunitz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu-i nimeni lângă mine
Întâmplător sufăr,
niciodată nu am fost atât de singur.
Cine ești tu?
Iarba mea înverzește în mii de nuanțe
iar neștiutul se-împarte
în jocuri care dor
în doi, în trei.
Nu cumva râzi de mine?
Pe vremuri când eram patron peste inimi
citeam contoarele de scurgere a timpului
și nu-mi era teamă că deontologia profesională
mă va da de gol cu excedentul de cifre.
Știam că deficitul concav se va răsturna într-o oglindă
iar razele lunii vor topi gradual
pactul copacilor ascunși
sub povara chipului tău
al chinului tău,
în spatele ochilor tăi suferinzi, ispititori,
captatori de prea multă iubire.
Simțeai comoara tristă a sufletului meu de mirt
[...] Citește tot
poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >