Poezii despre compensare
Rezultate pentru compensare în creații poetice, în ordinea relevanței și a calității:
Urcuș
Ca o compensare pentru spațiul neacoperit de pulberea milenară,
muți pasul pe sârma întinsă de tălpile încercate de mers.
Din carnea clipelor frăgezite de vers,
frămânți aluatul pentru viața solară.
Ca o compensare pentru gama minoră
a încercănatelor desfrunziri,
culegi cireșe din pomii cu rădăcini în negrăite cinstiri.
Tălmaci pentru limbajul răsfirat în strigătul mut,
te trec prin poarta raiului ca printr-un sărut,
căci dragostea acoperă mulțime de cărări.
Cu Dumnezeu se urcă-n suflet chiar și prin căderi.
poezie de Iulia Dragomir din Confluențe literare (26 mai 2021)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu orice an ce trece
Cu orice an ce trece se duce tinerețea,
Tot mai apăsătoare devine bătrânețea.
Cu orice an ce trece urci tot mai greu pe scări,
Îți tremură genunchii, în piept simți apăsări
Și, fără supărare, o spun direct, pe șleau,
Renunți pe rând la multe ce farmec vieții dau.
Dar, ca o compensare, 'ndulcind amărăciunea,
Cu orice an ce trece sporește-nțelepciunea.
poezie de George Budoi din Poezii (5 octombrie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața câteodată își cere iertare
Viața câteodată își cere iertare,
Îți dăruiește uneori în compensare
Ca într-un falanster, cât ai avea nevoie,
Nicicum cât meriți, mitralieră-n foc de voie,
Fără de țintă și uneori fără de glonț,
Pe un perete alb dintr-un fragil gablonț,
Pe care tu deja, cu trupul conturat,
Ai inima țintită de glonțul neratat;
Nu curge sânge însă iar începe ploaia,
Șterge visarea, se pogoară din nou droaia
De suferințe, pe un cuget fără șansă,
Ce n-are cum să știe c-o ne-nțeleasă ansă
Îl trage din pustie pe un pământ de dor,
Îl ține să răsufle până ce alții mor
Și nu mai știe unde, în alba sa predare,
Să regăsească poarta spre veșnica uitare.
[...] Citește tot
poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumea-i pusă pe fugă
M-am desprins de latura mea deșteaptă,
am început să-mi pătrund colțurile necunoscute,
să cotrobăi prin ele pentru a mă descoperi autentic
așa cum știu că exist în adâncul ființei mele,
dar de unde
toți au început să se mire, să spună că nu sunt eu,
eu sunt acela prefăcut care-i laudă pe toți,
face complimente femeilor și le gratulează frumusețea,
nu urâciosul acesta care spune despre fiecare ce crede,
ce nu apreciază toate ieșirile colegilor săi
îi ia în zeflemea punctând de fiecare dată nesăbuința.
Am început să-mi fac probleme, să caut o cale de mijloc,
să mă rețin și numai în scris să redau realitatea crudă:
tot ceea ce vezi în formele de mass-media,
ce auzi în mijloacele de transport urbane și suburbane,
în discuțiile pe stradă, de parcă nu asta ar fi lumea adevărată
în care trăiesc și scriu pe munca mea.
Până la urmă vă întreb pe fiecare cum putem trăi liniștiți
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!