cochilie

O căsuţă cu de toate

Melcul ăsta duce-n spate
O căsuţă cu de toate -
Spiralată, fistichie,
Casa lui e-o cochilie.
Mi se pare foarte grea,
Oare, ce-o căra în ea?

Chiar sunt foarte curioasă,
Vreau să ştiu ce are-n casă!?
Preşuri are şi covoare
Pe parchet, în dormitoare?
Sigur are şi un pat
Unde, chiar de-i ocupat,
Doarme şi se odihneşte
După ce trebăluieşte.

Scaune, poate şi o masă
Şi-o chiuvetă are-n casă.
Când nu doarme la amiază,
Ȋn fotoliu croşetează

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Simona Epure
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melcul

Sunt solitar, nu vreau nimica
Decât, să mă lăsaţi în pace;
Dezmăţul vostru nu îmi place
Şi zarva ce-mi aţâţă frica.

Mai bine-n scoica mea ce mică
Să nu ţin seamă nimănuia,
Mâncare nu cerşesc altuia
Chiar să nu am, la o adică.

Sunt monoton dar mă priveşte,
Că sunt încet, cui ce îi pasă?
Nu e uşor să duci o casă
În spate, care te striveşte.

Departe grijile de mine
Care pe alţii îi frământă,
Ea doar, tăcerea mă încântă
A traiului ce îmi convine.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionel Adrian Gugea (20 septembrie 2008)
Adăugat de Ionel Adrian Gugea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Don Siempre (aruncă în Vas diverse medicamente): Aur potabil... Argint orizontal... Iată apa celor doi fraţi scoasă din soră! Arbore metalic, cer mijlociu! Inima lui Saturn! În casa Soarelui, pe furiş intră Luna, braţ la braţ cu Sulful şi Mercurul... Aceasta nu mai e nuntă, ci adevărată orgie chimică! Câtă nemurire zace în acest grăunte de elixir roşu! Rugina nu va atinge, nici oameni, nici metale! Bolile se ascund… Moartea fuge, speriată de moarte... Piatră animală, pământ adamic. Rouă feminină de martie, rouă bărbătească de septembrie... Iată oul filozofal! Fix şi volatil în aceeaşi cochilie! Trup şi suflet, materie şi spirit... Acum se va porni vârtejul eteric, vântul turbat al sudului. E nevoie de foc! Un fulger, Tată, sau măcar o scânteie divină! Că fără foc, nimicul va fi în veci nimic. Unde v-aţi ascuns, voi, trepăduşi ai lui Prometeu? Foc de roată! Foc filtrat! Foc de reverberaţie. Şapte vulturi abia ţin piept leului dezlănţuit... Ajunge! Lăsaţi focul să se întoarcă la cer, vipere de gheaţă! E ceasul la care nevăzutul prinde contur şi poemul trece în cristal. Aur esenţial, eliberat de zgura cuvintelor! Aerul e rece şi subtil, iar zăpada, mai albă decât ea însăşi. Argint! Argint zburător! Eu ning, eu ning! Eu ning!

replică din piesa de teatru Don Siempre, scenariu de Valeriu Butulescu (2005)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!