blestema

Schiţă a prizonierului

O dragoste a cărei gură e un buchet de ceţuri,
Se naşte şi dispare.
Un vânător va merge în urmărirea ei, pândarul va afla,
Şi amândoi, curând, se vor urî, apoi, toţi trei cu ură se vor blestema.
Afară e ger, frunza trece prin pom.

poezie clasică de Rene Char
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mângâiere

O babă chioară-aşează tingirea cu păsat
Pe-o pirostie şchioapă... Hiertura-n foc a dat...
Şi scuipă biata babă, şi blestemă, se-nchină:
"Spurcatu!... Necuratu..." (Iel singur ie de vină!)

Morala

Spre mângâiere — adeseori
Ne trebuiesc... instigatori.

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce tare mă strânge blana asta de lup

mama nu ştia să cânte
doar atunci când plângea, părea că se roagă, dar blestema
blestema "nonsensul" de a-şi creşte singură copiii
blestema neavutul pentru care lupta în fiecare zi până la sânge
până când i se toceau unghiile pe mormântul care urma să-i curme fericirea

uite, chiar şi-n vremurile astea avansate, semănăm cu jupânii lui Caragiale
alţii cu figurile disperate ale lui Munch
că nu-şi pot imagina cum o pisică ar mânca stele
şi nici că profesorul şi-a lecţia din inerţie
sau din pricina salariului, că are omul obligaţiuni severe;
a copilului de-acasă care-l întreabă de dulciuri

deci alt "nonsens" venit din purgatoriul inocent al vieţii acesteia frumoase

că pân' la urmă tot în Pub te opreşti
să bei, să înjuri, să te desparţi de credinţa în God vreo 5 minute
să te holbezi peste umăr la tabloul din perete care ilustrează ceva din epoca renascentistă
să-ţi calculezi intrările şi veniturile pe luna asta de iarnă
de parcă nu ar fi fost de-ajuns că taxele au venit

[...] Citeşte tot

poezie de Dorina Şişu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu n-am spre cine

Tu vei veni sau vei pleca
Eu n-am la cine să mă duc,
Vei coborî sau vei urca
Eu n-am spre cine să mai urc.

El se va trece sau va sta
Eu n-am spre cine să mă trec,
Va blestema sau va ierta
Eu n-am pe cine să petrec.

Tu, el, această lume poate
Schimba-se-va pe rând în toate,
Puţin, puţin mai mult sau toată
Eu – nicăieri şi niciodată.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog

M-or blestema atât de multe doamne
Şi toate, la un loc, ca un dezastru,
Vor năvăli spre sângele-mi albastru,
Ca un călău, croit să mă condamne.

Acelaşi bumerang cu fine lame,
Ce m-a lovit şi-n celelalte feţe,
Mă va sili, în urmă, să las zdrenţe,
Bucăţi din mine — ce nu ţin de foame.

Poveştile se vor preface-n drame.
Nimic nu va mai fi din întâmplare.
Voi fi răpus exact de-aceleaşi arme,

Ce le credeam odată vindecare.
Străpuns atunci, de ale karmei coarne,
Îmi voi închide rana sub zăvoare.

sonet de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi (16 noiembrie 2021)
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Instantaneu

înainte de a auzi întrebarea
cuvintele aşteaptă
nici ele nu ştiu
de ce
tremurătoare împreună cu ultima frunză
toamna surâde echivoc
nici eu nu pricep dacă vede ceva sau nu
ştie ea de ce irită până şi capete încoronate
poezia e somată să dea un răspuns
nu blestemă ceea ce îi e de ajutor
în cumpăna dreaptă stă
mereu pierdutul iar visatul
îi zâmbeşte altui timp
să nu strice doamne fereşte clişeul

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte

Cuvântul omului, magnific, imens
care se îndoieşte ca o fiară, ca o stâncă, precum o pădure.
Cuvântul ascuns, trădat
care gândeşte, care întreabă, care blestemă
care cedează, provoacă şi atacă.
Cuvântul necioplit
care scapă cu ură.
Cuvântul gol, care e negat
fragil, care doare, înecat, prefăcut în verb
în cântec, în plâns
de frunziş, de ploaie, de râu, de păsări.
De mamă care iartă, îmbrăţişează şi luptă
de adevăr, de copil care zboară, de pasăre.

poezie de Juan Calero Rodriguez, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzei, fara anotimp

***

Precum e cana-n care curcubeul
Musteşte ca o toamnă prinsă în teasc
Şi rupe rochia dezvelind de ce-ul
Aş vrea să fiu. De-o fi ca să renasc

Doar anotimpuri ce adună timpul
Într-o balanţă fără echilibru
M-aş blestema în frunză, iară nimbul
Ce-o-nvăluie, să aibă chipul hâtru

Al ploii. Şi-apoi nervurile-i bătrâne
Să le iubească cu îngheţ zăpada
Din inima ce-n cuburi va rămâne
Visând la curcubeu când trece strada.

poezie de Tania Ramon
Adăugat de Andreea Murgu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe furturi pus şi pe căpătuire

Ací spre est, ací spre vest i-i prova.
Catargu-ntoarce cum îl bate vântul.
Un mic taifun (feri-mi/ni-l-ar sfântul!)
Ar zvârle-o-n hău, Republica Moldova.

Şi nici un şef să-şi deie jos veşmântul,
Să-ntrebe-a Hamlet: -Ţară, încotrova?
Sărmanii doar le blestemă alcova:
- Dar cât să-i ţină, Doamne,-n jilţ pământul?!

De ce n-ar suge, noul şef haihui,
La două ţâţe: est şi vest, din Ţară,
Când el, cu mutra lui patibulară,
E rege-n ţărişoricuţa lui?

Pe furturi pus şi pe căpătuire,
De neam să-i ardă? Ţară? De Unire?

sonet de Nicolae Mătcaş din Şi sunetele sar ca-n prier mieii (2015)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire-n faţa apei

Sub o frunză nemişcată
Fără valuri într -un lac
Viaţa -i era fermecată
Aştepta tăcut un leac

Într -o zi zâna cea rea
Fără trup şi fără suflet Pocnete dintr-o curea
Blestema un suflet

El e prinţul fermecat
S-ascunde de vrăjitoare
El iubea lumea curat
Îndrăgostit de o floare

Nu a vrut să se supună
N -avrut să -i fie bărbat
În broscoi l-a transformat
Până apare -o fata bună

Lacrimi curate a vărsat

[...] Citeşte tot

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!