afundat

M-am afundat – arogant – în Absolut: am ieşit – un troglodit.

Emil Cioran în Silogismele amărăciunii, Pungaşul Prăpastiei (1952)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trogloditul e omul cavernei, ca atare Cioran s-a afundat intr-o pestera. Inca un mascul care confunda Absolutul cu Pestera Muierii.

Anormalitate normală

Te-ai aprins in lumina neputinţei colosale,
Ca o văpaie in speranţe şterse, mute
Purificându-mi ploile din cer căzute,
Arzând in anotimpuri anormale.

Ţi-au judecat migraţii de luceferi,
Cenuşa adunată-n potul desfătării surde
Ai fumegat in viaţa-mi fără temeri,
Trezindu-mi simţămintele absurde.

Te-ai afundat in braţele-mi convexe,
Mocnind durerea clipelor trecute
Mi-ai râsfirat in păr, vise-n cuvânt pierdute,
Dormindu-le profund, in incâlciri complexe.

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezindu-mă din beţie într-o zi de primăvară

În lumea asta viaţa-i doar un vis;
N-am de gând s-o risipesc cu niciun fel de munci sau de griji.
Altfel spus, am fost beat toată ziua,
Dormind pe pridvorul din faţa uşii mele.
Când m-am trezit, am deschis ochii spre iarba din grădină;
O pasăre singuratică ciripea printre flori, m-am întrebat,
O fi fost o zi mohorâtă sau o zi frumoasă?
Vântul de primăvară-i spunea poveşti grangurului de mango.
Tulburat de cântecul lui, am scăpat un suspin –
Şi, cum vinul era la îndemână, mi-am umplut paharul.
Am aşteptat, cântând din toată inima, să răsară luna;
Când cântecul a luat sfârşit, lumea era alta.

Afundat în gânduri, n-am simţit amurgul –
Căzând de pe ramuri înflorite, petalele-mi umpluseră cutele hainelor.
Ameţit, m-am ridicat îndreptându-mă către pârâul luminat de lună;
Păsările plecaseră, iar oameni mai rămăseseră puţini.

poezie de Li Bo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre salvarea unui prieten pe coasta de la Norfolk

Marea-aceea rece,-învolburată, de la Cromer se străduia să-l atragă
Într-un mormânt lichid, clătinător, el se zbătea greoi
Năzuind s-ajungă la ţărm, dar un val înalt cu creasta neagră
I-a tăiat calea, împingându-l înapoi.
Şi-a văzut copilul alergând pe plajă şi revăzut viaţa-întreagă,
Apoi, o ultimă imagine, stânca de pe care sărise-n valuri,
Simbol a tot ce-înseamnă-adio. În vreme ce ţipa, cerând ajutor,
Un clipocit zglobiu la suprafaţa mării îi înăbuşea
Chemarea, iar el s-a afundat în propriul gâlgâit sonor,
Asemeni unui aviator murind. Apoi ea,
Dormind adânc lângă băieţelul care clădea clepsidre din nisip,
A fost trezită de Salvatorul Destinelor,
Cel care ştia că ora-aceea-i nepotrivită pentru somn:
Deschizând ochii, a văzut deodat'
Marea şi pe tatăl copilului ei afundându-se. S-a aruncat
În gura-acelui mormânt cu cap de hidră
Chiar în clipa-n care, deasupra-i, marea se închidea
Pentru-a-l transfera-într-o altă viaţă.
Dar ea, ca un Orfeu al altor timpuri, a pătruns în vârtej şi-a
Scos la lumină, trăgându-l de păr,

[...] Citeşte tot

poezie de George Barker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rusalka

În stejărişul cel sălbatic
Călugărul s-a afundat,
Trăind tot trist şi singuratic,
În posturi, rugă şi oftat.
Cu o lopată preasmerită
El şi-a săpat al său mormânt
Şi pentru moartea-i multdorită
Se tot ruga la orice sfânt.

Dar, într-o vară, când în pragul
Colibei sale se ruga,
Văzu aiurea cum dubravul
Încet-încet se-nnegura;
Văzu cum ceaţa peste lacuri
Se aşternea, iar luna-n nori
Aluneca încet pe lacuri,
Parcă-nroşită de fiori.

Privi la apă plin de groază,
Înfiorat până-n rărunchi...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Puşkin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!