acuzare

Rondel de început

Ai început să nu mă înţelegi,
iar eu să nu te-aud şi nu ne doare
decât în coate despre fiecare
bucată-a judecăţilor întregi.

Suntem, pe rând, olimpici şi betegi
şi puşi, alternativ, sub acuzare,
ai început să nu mă înţelegi,
iar eu să nu te-aud şi nu ne doare.

Îţi scriu şi-mi scrii în tablele de legi
nescrise, de pe muntele de sare,
cu ochii-n lacrimi dese, doi pribegi
orbiţi, de-acum, privind în depărtare,

ai început să nu mă înţelegi.

rondel de Daniel Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sarea

cum să începi o poezie de dragoste
dacă nu
cu un cap de ingenuă acuzare acoperit
cu o bă
scuţă drăguţă din macrame
gura da
se umple cu plămân antrenat şi cu sare
sarea re
spiraţiei frumos mirositoare a unei mochete (?!)
cu pete
numai câteva pete de sânge în locul
în care
nasul a coborât mult prea jos
gura da
a urcat prea mult sos
pe acei
pereţi aproape şi departe şi oricând
de un c
alm glacier... imaculat

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Act de justiţie

Inculpatul, e-o persoană
importantă şi cu pile,
cu alură indiană
şi manifestări febrile.

A venit la judecată
după accidentul care
e-o faptă catalogată
penală, în acuzare.

A lovit, scrie-n rapoarte,
după care şi-a luat zborul
şi-a lăsat, atins de moarte,
ditamai judecătorul.

După amânări cu anii
ce-au făcut pe mulţi să fiarbă,
poate c-au vorbit doar banii,
nu justiţia cea oarbă.

[...] Citeşte tot

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântec de ploaie

Eşti ca ploaia asta care cade rece;
Mă pătrunzi, femeie, până lângâ os,
Ale tale şoapte vor să mă înece,
Trupul tău mă face să mă simt setos...

Ochii tăi sunt mare, părul tău cascadă,
Buzele, izvoare clipocind cuminţi,
Degetele tale de fiori pleiadă
În a căror horă simt că-mi ies din minţi.

Vei aduce-n mine iarăşi primăvara
Alungând departe toamnele pustii,
În caverna nopţii îmi vei fi comoara,
Drog a ta suflare-n zorile de zi.

Timpul îşi destramă paşii-n orologii,
Eu, de cei din juru-mi socotit nebun
Pun sub acuzare meteorologii
Şi-n căuşul palmei zilnic te adun.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântec de ploaie

Eşti ca ploaia asta care cade rece;
Mă pătrunzi, femeie, până lângâ os,
Ale tale şoapte vor să mă înece,
Trupul tău mă face să mă simt setos...

Ochii tăi sunt mare, părul tău cascadă,
Buzele, izvoare clipocind cuminţi,
Degetele tale de fiori pleiadă
În a căror horă simt că-mi ies din minţi.

Vei aduce-n mine iarăşi primăvara
Alungând departe toamnele pustii,
În caverna nopţii îmi vei fi comoara,
Drog a ta suflare-n zorile de zi.

Timpul îşi destramă paşii-n orologii,
Eu, de cei din juru-mi socotit nebun
Pun sub acuzare meteorologii
Şi-n căuşul palmei zilnic te adun.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Judecata dreaptă - aşteaptă!

Judecata-i pregătită, lupul e judecător
Una vulpe nu-i venită, ca martor apărător;
Dar şedinţ-a început, vaca este judecată
Ea, să pască nu a vrut, şi acum va fi tăiată.
Calul, este avocat, ca să-i pună apărare
Apoi, leul, supărat – avocat de... acuzare;
- Treci la bară, inculpată, să ne spui cum ai făcut
Ai răbdat, şi nemâncată, să dai lapte n-ai putut?
- Domnule judecător, iarba este otrăvită
Ruptă în rumegător, este-amară, avenită:
Este acră, dulce nu-i, şi să nu vă otrăvesc
Am adus martori destui, dorind să vă dovedesc,
Pentrucă, lapte am dat, şi o vulpe a murit:
Tineric-a decedat, şi alţi morţi, nu mi-am dorit.
- Apărarea-i dă dreptate, a spus calul avocat:
Avem otrăvite toate, şi nu-s bune de mâncat:
S-o eliberăm pe vacă, care este-o eroină:
Ţinând, laptele să zacă, şi fiind... fără de vină!
- Eu aş zice s-o tăiem, a zis leul avocat
Apoi, laptele să-l bem; mulţumesc – am terminat!

[...] Citeşte tot

fabulă de Paul Preda Păvălache (30 mai 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memento mori (Panorama deşertăciunilor)

Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur,
Când a nopţii întunerec - înstelatul rege maur ­-
Lasă norii lui molateci înfoiaţi în pat ceresc,
Iară luna argintie, ca un palid dulce soare,
Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare,
Când în straturi luminoase basmele copile cresc.

Mergi, tu, luntre-a vieţii mele, pe-a visării lucii valuri,
Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri,
Cu dumbrăvi de laur verde şi cu lunci de chiparos,
Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină,
Unde sfinţii se preîmblă în lungi haine de lumină,
Unde-i moartea cu-aripi negre şi cu chipul ei frumos.

Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite,
Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite
Tu încerci a stoarce lapte din a stâncei coaste seci;
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur,
Alta unde cerci viaţa s-o-ntocmeşti, precum un faur
Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!