Poezii despre Talent
Rezultate pentru Talent în creații poetice, în ordinea relevanței și a calității:
Catrene improvizate
Ca o cometă fără coadă
Ai apărut pe firmament
Cu-al tău Luceafăr pus pe sfadă, -
Dar n-ai talent.
Ai tot ce-ți trebuie: hârtie,
Cerneală, public indulgent,
Parale și tipografie, -
Dar n-ai talent.
Te-ai instalat în Capitală
Ca să creezi și tu curent.
Vrei să te-afirmi ca cap de școală, -
Dar n-ai talent.
La cafenea când vii alene
Îți iei un aer grav, absent...
Satisfăcut te umfli-n pene, -
Dar n-ai talent.
[...] Citește tot
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul celui lipsit de orice urmă de talent
Când vezi că n-ai nici urmă de talent,
De ce să scrii mereu, au n-ai nici minte?
De ce să-nșiri pe foi, ecran, cuvinte,
Ca într-un nesfârșit bombardament?
Mai bine să mă doară orice dinte
Decât să dau de tine permanent!
Când vezi că n-ai nici urmă de talent,
De să scrii mereu, au n-ai nici minte?
De ce să nu te duci în Parlament,
Că merg destui acolo, la plăcinte,
Și nici acolo nu-i vreun competent?
Ți se deschid mașini, așezăminte
Și-ți iei, lunar, salariul aferent;
Sau, și mai bine, fă-te președinte,
Când vezi că n-ai nici urmă de talent...
[...] Citește tot
rondel de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Talent transfuzat
Tot timpul, trecând, troienește
tocitele temple tăcute...
Tenebrei, trupescul tocmește
tributul tristeții temute...
Talent transfuzează triade,
trecutele timpuri transmută.
Tovarășul tristei tornade
transcende teribila trântă.
Tăcerea trudește tribune...
Taxând turma tânguitoare,
talentul timbrează, transpune
truisme-troc, "transformatoare".
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Polemicile mele cu alții
Polemica, obligatoriu,
E-un dialog contradictoriu,
Bazat pe logică,-argument,
Pe spirit, minte și talent.
Dar de nu ești politicos,
Nu ai bun-simț și ești porcos,
De ești măgar, un bădăran
Un ticălos, un mitocan,
Cu-al meu talent și cu umor,
Te iau rapid peste picior
Și-n vers satiric, pe matale,
Te fac rapid de trei parale.
pamflet de George Budoi din Pamflete și satire (11 septembrie 2023)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ars poetica
slovele răsar cu statornic talent
ca lanul de grâu decorat cu maci
prin jgheabul morii râul curge lent
ciorchinii veseliei se întind pe araci.
noaptea mă trezesc în năvalnic torent
simfonia stelelor se scurge în mine
mă transfigurez în lumină latent
sunt precum floarea cu polen în stamine.
la școala vieții nu sunt repetent
am învățat ce e rău și ce-i bine
la magiile lumii sunt foarte atent
sunt mii de minuni care să mă aline.
poemele răsar cu statornic talent
susură ca izvorul cu ape cristaline.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu am talent la poezii,
Dar a-nțelege sper să știi;
Nu-ți scriu să te impresionez,
Ci pentru că te venerez...
catren de Cornelia Georgescu din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Crescit Eundo
Ce-i drept, e drept, poete! și-ți spun: ești de talent
Dar iartă-mi vorba asta (humanum est errare
Și toți avem defecte) în fond, mi se cam pare,
Că ești prea slab, și stilul ți-e prea neconsecuent.
Ești prea banal, zic unii. Eu nu sunt competent
Să judec tot; firește, greșeli de conjugare
Pentr-un talent ca tine sunt oricum lucru mare
Și-apoi, o știi tu însuți, n-ai nici un sentiment.
Că ești naiv, n-ai formă, e rău, dar tot mai trece
Și nu-ți imput nici limba, dar gustul ah, a fost
În drept să zică lumea, că ești prea gol, prea rece!
Încolo versuri bune, cam rari și fără rost
Din unsprezece versuri de n-ai fura tu zece!
Ce dracul! Furi întruna și furi așa de prost!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scriitorul
Preferă orișice să spui,
De el și despre viața lui,
Să crezi că este impotent,
Dar nu că n-are el talent.
pamflet de George Budoi din Pamflete și satire (8 martie 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui pseudocritic literar
Eu, pietrele ce-arunci în mine,
Le-adun mereu, să știi, cretine,
Și, cu răbdare și talent,
Din ele-mi fac un monument.
pamflet de George Budoi din Critică și critici (12 mai 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Autoepitaf
Odihnește-aici Budoi,
Umorist, român de soi,
Care-avea talent cu carul
Și iubea nespus Cotnarul.
epitaf de George Budoi din Elogii vinului și viei (22 mai 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >