Marea Moartďż˝

Marea şi mintea

Marea este agitată,
Mintea este tulburată,
Marea se mai linişteşte,
Mintea la multe gândeşte.

Marea caută odihnă,
Mintea nu mai are tihnă:
Patimă, patos, ardoare,
E mereu iscoditoare.

Marea are pasiune
Mintea are raţiune,
Nimfa mării e femeia,
Gândirea minţii-i ideea.

Marea-adoarme fiii noştri,
Somnul minţii naşte monştri,
Şi nu marea e-întrebarea,
Ci mintea, iscoditoarea.

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea cea tânără

Marea nu are tihnă niciodată.
Ea bate-n ţărmuri
Fără contenire, ca o inimă tânără
La vânătoare.

Marea vorbeşte,
Dar numai inimile năvalnice
Îi înţeleg spusele:
Este faţa
Unei mame aprige vorbind.

Marea este tânără.
Fiecare furtună îndepărtează negurile
Şi-i limpezeşte vârsta de cearcăne.
O aud râzând, nepăsătoare.

Iubesc marea,
Acei oamenii care o cutreieră
Şi care ştiu că or să moară
Învăluiţi în sarea ei.

[...] Citeşte tot

poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anglia. "D-l cutare să poftească la lecţie."
E ceva de sever în glas. Şi d-l cutare nu ştie boabă din Anglia. E unul din colegii noştri, cari învăţa foarte anevoie şi pricepea foarte puţin. Vina nu era a lui.
— Anglia... Î... Anglia... Î... Englitera... Î..."
Noi — între rîs şi temere. Furişam priviri de spioni asupra profesorului.
— Anglia, î... Englitera, î... foarte bine. Mai departe.
Noi, din bancă: va rîde, nu va rîde? Nu ştim încă.
— Anglia... se mărgineşte la nord cu marea...
— Cu marea?
E sever încă. A trecut mîna prin păr.
— Cu Marea Nordului...
— Foarte bine...
Parcă începe a surîde. Ochii se măresc; semn bun,
— La sud cu marea...
— Cu marea?
— Cu Marea Sudului...
— Foarte bine.
Figura sa albă se rumeneşte. Abia se ţine de rîs.
— La vest cu marea...
— Cu marea?
— Cu Marea Vestului.

[...] Citeşte tot

Barbu Ştefănescu Delavrancea în Angel Demetriescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa amniotică, lichidul amniotic – o picătură din Marea Primordială, din marea Genezei...

citat din Ion Pachia-Tatomirescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

În liniştea nopţii,
În timp ce dincolo de draperii omul doarme,
Pădurea proclamă:
"Eu sunt puterea
Extrasă de soare
Din inima pământului."

Marea rămâne liniştită, spunându-şi:
"Eu sunt puterea."

Stânca spune:
"Veacurile m-au ridicat ca pe un monument
Durabil până-n Ziua Judecăţii de Apoi."

Marea rămâne tăcută spunându-şi:
"Eu sunt monumentul."

Vântul urlă:
"Eu sunt puternic,
Eu despart cerurile de pământ."

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la Stettin în Marea Baltică, până la
Trieste, în Marea Adriatică, o cortină de fier a coborât peste continent.

citat celebru din Winston Churchill (1946)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se zice că marea e rece, dar marea conţine cel mai fierbinte sânge din câte există.

citat clasic din D.H. Lawrence
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul soartei

Viaţa e scurtă, marea e mare.
Nu te mai văd, drăguţo, nicicând.
Nu-s marinar de două parale.
Pe mare nici urmă de vânt,

Musai să-nduri.

Scurtă e viaţa, marea e mare.
Asta te sperie, drag ţi-s, o ştiu!
De ţi-ar fi dragă niţel şi marea,
Mi-ai spune, te du.

Musai va fi şi moartea s-o-nduri,
Ca dragostea noastră, drăguţo.
Scurtă e viaţa, mare e marea,
Vezi tu, drăguţo.

Şi-apoi furtuna, şi-apoi seninul,
Şi-ntârzierea, şi depărtarea,
Şi stânca neagră, marea căscată

[...] Citeşte tot

poezie de Paul Fort din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Maria Bănuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la Stettin, la Marea Baltică, până la Trieste, la Marea Adriatică, o cortină de fier a căzut de la un capăt la altul al continentului.

citat clasic din Winston Churchill (5 martie 1946)
Adăugat de Mihai Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara şi marea

A încercat să ignore marea,
Dar aceasta era mai mare decât moartea, la fel cum era mai mare decât viaţa.

A încercat să vorbească mării,
Dar creierul i s-a blocat, iar ochii i-au tremurat ca în faţa unei flăcări.

A încercat să-şi apropie marea, să şi-o facă simpatică,
Dar aceasta a ignorat-o – aşa cum te ignoră un lucru neînsufleţit.

A încercat să urască marea,
Dar s-a simţit ca un răhăţel uscat de iepure pe o stâncă bătută de vânt.

A încercat apoi să fie măcar în aceeaşi lume cu marea,
Dar plămânii nu-i erau îndeajuns de adânci,

Iar sângele ei zglobiu nu a avea nici o relevanţă –
Asemenea unui strop de apă căzut pe o sobă fierbinte.

În cele din urmă,
A întors spatele mării şi a părăsit-o.

[...] Citeşte tot

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!