Alene

Constatare

Afară e frig şi vezi, caloria,
Începe alene, alene, să crească,
Dar noi nu ne temem, căci România,
Se pregăteşte refugiaţi să primească.

epigramă de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Ene

De când noaptea s-a lăsat
Mă cuprinde-o dulce lene
Nu mai e mişcare-n sat
Somnul cade peste gene.

De pe deal luna bălaie
Urcând pe boltă alene
Varsă peste noi văpaie
Somnul lunecă pe gene.

Făcliile nopţii se-aprind
Umbre se resfir în trene
Gândurile mă cuprind
Somnul s-aşază pe gene.

Şi zefirul zburdă lin
Peste dealuri şi poiene
Totul e de farmec plin
Somnul picură pe gene.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Subitul inedit...

când te-ai răsfrânt asupra mea cu jind
de stele pogorând din cer alene,
se zbuciumau în larg de mări sirene
din val în val tristeţi rostogolind

iar când schimbam poziţia subit
te aşterneai noian de transparenţă
voind în fel şi chip din decadentă
să sorbi întreg subitul inedit...

poezie de Iurie Osoianu (4 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

2

Ai coborât meticulos sprânceană sfârtecând facil ideologia
Totul îmi repugnă
Survolând alene aceleaşi umbre
Nici un gând
Nici o persecuţie
Mai goi şi îmbrăţişaţi consecvenţi
De nicăieri te-am iubit de multe ori.

Străinul din tine
Acelaşi străin şi aceleaşi ziduri
De nicăieri.

poezie de Iulia Mîndrean din arhivă personală (15 decembrie 2018)
Adăugat de B IULIA CORINA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste flori se culcă Luna

Peste flori se culcă Luna, ca-ntr-o lume de poveşti,
Când aleargă vântul leneş şi sunt nopţi de Sânziene,
Stele-aruncă peste lume raze lungi şi nefireşti,
Dând mister şi dulce farmec vieţii noastre pământene.

Calc alene pe covorul ierbii adunate-n perii
Şi mă-ntreb dacă-i aievea sau e umbra unui vis,
Sunt doar eu cu-a mele gânduri, n-am de ce să mă pot sperii,
Într-o noapte aşezată între cer şi între abis.

Mii de ani i-a trebuit de pe bolţile senine,
De când Luna, galben astru, din oceanul plin de stele,
Lungul drum ca să-l străbată şi s-ajungă pân᾽ la mine,
Pătrunzând cu dor şi vrajă şi în gândurile mele.

Cerne vraja de mătase peste câmpul alb de flori
În mireasma nopţii sfinte, în sezon de Sânziene,
O imagine se scaldă-n armonie de culori,
Într-un zbor înaripat, căzând pe pământ alene.

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Saxofon

Stăteau îngerii în baruri
Admirând prostituate,
Sfinţi ce jucau zaruri
Scuipând, dânduşi coate.

În umbra şedea ascuns
Oferind alcool mizer
El, mereul neajuns
Cu un chip bleg de frizer.

Cariile lui suflau alene,
El ce-a devenit bufon,
Ce râdea printre sirene,
Demonul cu saxofon.

poezie de Ştefan Irimia
Adăugat de Ştefan Irimia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis oriental

Mă vezi în floarea fraged-coaptă de pe ram,
Sub vălul visului ce stă să cadă,
Când hieroglife cu nisip pe umeri,
Îţi sapă numele-n cristale de zăpadă.

Fibra sonoră-a versurilor mele
Toarce un verde stins din rădăcini.
Surâzătoare vin fecioare cu inele
Şi apă prelingându-se-ntre sâni.

Orientalele arome se răsfiră
Din beţişoare fumegând alene,
Şi-n somnul tău haremul îţi desfiră,
Făptura mea-ncifrată în poeme.

poezie de Elena Albu
Adăugat de Olga Bocioaca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din copilărie, şi eu am trăit cu tămădăienii, vânători de dropii din baştină, care neam de neamul lor au rătăcit prin Bărăgan, pitulaţi în căruţele lor acoperite cu covergi de rogojină şi, mânând în pas alene gloabele lor de căluşei, au dat roată, ore, zile şi luni întregi, împrejurul falnicilor dropioi, cărora ei le zic mitropoliţi, sau când aceştia, primăvara, se înteţesc în lupte amoroase, sau când, toamna, ei duc turmele de pui să pască ţarinele înţelenite.

Alexandru Odobescu în Pseudo-Kynegetikos, I (7 mai 1874)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urcuş

Pe cât de neschimbată ai rămas,
Pe-atât sunt eu schimbat de vreme...
Tu urci colina cu acelaşi pas,
Eu mai anevoios şi mai alene.

Şi totuşi mergem amândoi-nainte
Mânaţi de-aceeaşi unică dorinţă,
Eu nevoit să calc peste morminte,
Tu ocolindu-le cu uşurinţă...

Acesta-i drumul nostru; drum de coastă,
Întortocheat şi greu. Dar sus pe culme,
Acolo unde panorama-i vastă,
Şi unde, printre stânci, bătrânul ulm e,

Acolo cel ce-ajunge dintre noi
Nu va privi zadarnic înapoi...

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florile cerului

Florile cerului

Mă plouă pe pletele-mi de soare
cu florile cerului în alb pictate,
înmiresmate de un vis de iubire.

Mă pierd într-un decembrie de dor,
un zâmbet a înmugurit pe buza
sufletului îngheţat de tainele existenţei.

Cerul şi-a deschis alene pleoapele
sorbind seninul din lacrima
născută de zăpada gândurilor mele.

Tăcerea adie printre copacii brodaţi
de sălbatice dorinţe ce dansează-n noapte,
prelungindu-mi trăirea efemeră.

poezie de Lavinia Elena Niculicea din Florile cerului
Adăugat de Lavinia Elena Niculicea
Comentează! | Votează! | Copiază!