+sfarsit +de +an

De plictiseală...

E-un fel de lene ori de oboseală,
Un fel urât de-a nu mai fi frumos.
E un butoi plin ochi cu plictiseală,
În care stau lejer cu faţa-n jos.
E-un fel de am să plec şi să revin,
Un fel de nu ştiu ce şi nu ştiu unde.
Neverde, ne-ntristare, nesuspin,
Nedrepte, nepătrate, nerotunde.
E-un fel sfârşit aproape ne-nceput
În care mă tot aflu neuimită,
Neacră, neamară, ne-ndulcită...
În care m-am dorit dar nu m-am vrut.
Ca în final de iarnă, plictisită
Şi neavând ce face... m-am născut.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre fericire (După "Spre primăvară" de Şt.O. Iosif)

Voi divorţa curând,
Nu-i raritate,
Va mirosi curând
A libertate.

Schimba-voi hoaşca mea
Cu-o jună brună,
Că se răsfrânge-n ea
O lume bună:

Un chip aşa senin
Cum nu găseşti-
Prestează-amor divin...
De-nnebuneşti!

- Noi boli îmi dau ocol
Cătându-mi anii,
Iar bruna-n pas domol
Îmi toacă banii...

[...] Citeşte tot

parodie de Mirela Grigore, după Şt.O. Iosif
Adăugat de Mirela Grigore
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara

Câmpul alb, ca un cearşaf,
Până-n zări se desfăşoară...
Sus pe-un stâlp de telegraf,
S-a oprit din zbor o cioară,

Nemişcată-n vârf de par
Ca o acvilă pe-un soclu,
Oacheşă ca un hornar
Şi macabră ca un cioclu;

Neagră ca un as de pică,
Sub nemărginitul cer;
Singuratică şi mică
Cât o boabă de piper;

Gârbovă ca o feştilă
Într-un cap de lumânare;
Ca o mutră imobilă
De harap cu nasul mare,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu din Migdale amare (1928)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epoca ne-a cerut

Epoca ne-a cerut să cântăm
Şi-apoi ne-a tăiat limbile.

Epoca ne-a cerut să curgem
Şi-apoi ne-a pus cep.

Epoca ne-a cerut să dansăm
Şi-apoi ne-a înghesuit în pantaloni cazoni.

Şi la sfârşit epoca a primit
Exact genul de rahat pe care-l ceruse.

poezie celebră de Ernest Hemingway, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pace, inima mea

Pace, inima mea, ca să ne fie momentul despărţirii dulce.
Nu atât o moarte, cât o împlinire.
Fie ca iubirea să se dizolve în memorie, iar durerea în cântece.
Fie ca zborul spre cer să se termine ca o întindere a aripilor peste cuib.
Fie ca ultima atingere-a mâinilor să fie uşoară ca florile nopţii.
Rămâi nemişcat pentru o clipă, o, Sfârşit Minunat, rosteşte ultimele cuvinte-n tăcere.
Mă înclin spre tine şi ţin ridicată lampa pentru a-ţi lumina calea.

poezie celebră de Rabindranath Tagore, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Timpul călătoriei mele este lung
calea pe care o am de străbătut este fără de sfârşit.

Am ieşit pe aripile primei raze de lumină
şi am urmat drumul prin singurătăţile lumilor,
lăsând urma mea peste atâtea stele.

Calea cea mai lungă mă apropie cel mai mult de tine
şi modularea cea mai întortocheată este tocmai aceea care duce
la perfecta simplitate a acordului.

Călătorul trebuie să bată la toate porţile înainte
de-a ajunge la a sa. Trebuie să rătăcim prin toate luminile din afară
pentru a ajunge în sfârşit la templul cel mai lăuntric.

Lăsat-am ochii să rătăcească departe, înainte
de a-i închide şi a spune: Tu eşti aici.

Această întrebare, această aşteptare
se topeşte în lacrimile a o mie de fluvii şi scufundă lumea

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Rabindranath Tagore
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elizabeth Childers

Ţărâna din ţărâna mea,
Şi ţărâna cu ţărâna mea,
O, copil care ai murit intrând în lume,
Mort o dată cu moartea mea!
Fără să fi cunoscut respiraţia, deşi ai luptat din greu,
Cu o inimă care a bătut cât ai trăit în mine
Şi care s-a oprit când m-ai părăsit pentru a intra în Viaţă.
E mai bine aşa, copilul meu.
Tu nu ai parcurs niciodată
Drumul lung, lung, care începe cu anii de şcoală,
Când degetele mici abia se văd prin ceaţa lacrimilor
Care cad peste litere contorsionate.
Tu n-ai cunoscut cea mai timpurie rană,
Când un mic prieten te părăseşte pentru alt prieten,
Nici boala şi nici chipul
Spaimei de lângă sau din pat;
Nici moartea unui tată sau a unei mame,
Sau sentimentul de ruşine pentru proprii părinţi, sau săracia;
Şi nici primul regret acut când anii de liceu au luat sfârşit;
Ţi-a rămas necunoscută perversitatea naturii oarbe care te face să bei

[...] Citeşte tot

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi sufletul

Şi sufletul
când vrei să-l cunoşti
trebuie să priveşti
în alt suflet.
Străinul şi duşmanul l-am văzut în oglindă.

Erau buni băieţi, tovarăşii; nu strigau
nici de oboseală, nici de sete, nici de îngheţ,
aveau comportarea copacilor şi a valurilor
care acceptă vântul şi ploaia
acceptă noaptea şi soarele
fără să se preschimbe în schimbare.

Erau băieţi buni; zile întregi
asudau peste vâsle, cu ochii plecaţi,
respirând ritmic
şi sângele lor colora o piele supusă.
Cândva au cântat, aveau ochii plecaţi
trecând pe lângă insula de cactuşi, pustie,
în amurg, pe dincolo de Capul Câinilor

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Giorgos Seferis din Argonauţi (1965)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada fiicei contelui Haldan

Fata contelui Haldan venea mereu aproape
De valuri, privind sfidător în zare
Spre orizont, dincolo de ape;
Râdea mândră, strigând în gura mare:
"Cosiţele a şase prinţese-s preţul
Pe care-l va plăti cel ce-mi va cere mâna,
Aşa că, hai frumoasă barcă, salut frumoasă barcă!
Să vină mirele să-şi ia stăpâna!

Într-o zi, fata contelui cutreiera
Pe falează, la fel ca şi-altă dată,
Când a văzut un cavaler bălai
Cum naviga spre ţărm cu nava lui înaltă.
Toate velele din catifea erau croite,
Iar catargul bătut în aur şi-n safire
Şi "hai frumoasă barcă, salut frumoasă barcă!
Iată vitezul care-mi va fi mire!"

"Am tăiat cosiţele a cinci prinţese,
Colindând mii de ape şi-îndepărtate ţări,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Charles Kingsley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parapanta

În fiecare dimineaţă, te arunci în vid.
Alergi spre abis, ca un civilizat.
Ca un aforist cu lectorat defunt.
Pământul se roteşte, din ce în ce mai nebuneşte.
Şi lumea iar îţi scapă, cu siguranţă.
Evohe, Icar, în sfârşit ai reuşit!
În astă scufundare, îmbătat de profunzimile aerului.
Cum să nu devii lejer?

*

Azi, te arunci în cer.
Purtat de vibraţiile ţâşnitoare ale unei vieţi
Evită să priveşti de sus acest vultur
— Să rămânem prieteni, frate piţigoi.
Aerul foşneşte şi nu se vestejeste niciodată.
De tragi de o frânghie, soarele se-ntoarce.
De alta, o culme se pleacă.
Şi neaua a căzut, acolo sub lumină.

[...] Citeşte tot

poezie de Francois Vaucluse, traducere de MariAnne
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!