+ochii +tai +privirea +ta +e

Ofranda

leg părul cu o eşarfa şi în difuzoare
aud moonlight sonata
într-o oarecare zi fusesem fără auz
deloc
simţeam cu degete febrile, muzica
în taina lacrimilor
melodios şi-o lună rotunda
scapara peste varfuri de brazi, doruri
tăcute, spuse doar în şoapta
la sfat cu mine insami şi din toate valurile mării
am ales pe cel mai anonim şi din toate verile
mi-aduc aminte de cea care a început
cu cireşe la urechi râzând sub crengi
cu frunze verzi ca privirea din care sorb trăirea
azi încă aud şi dacă închid ochii
păşesc peste note ca pe un cor de sunete
acum nu vreau să aud cu urechile
ci vreau să simt cum mă sfredeleşte
o privire atât de adânc încât sculptez secunde
pentru raftul din mine pe care aşez, ofrandă,

[...] Citeşte tot

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnirea

Pe drum mergând îţi văd privirea
Şi mult mă bucură-ntâlnirea
Cu ochii cerului din tine!

Şi uneori să plâng îmi vine
La gândul că-ntr-o zi
Aceşti ochi nu-i voi întâlni

Când drumul meu s-o prăbuşi
Sau cerul lor s-o nărui.

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa

Întinde iarăşi
Decorul de lumină
În regie sclipitoare
Cu fast şi strălucire
Pe scena lumii
Cât cuprinde privirea
Că să vezi cu ochii
O taină ce se repeta
Între paranteze
De splendoare.
Şi concomitent
La nesfârşit
Selfie după video clip.

poezie de David Boia (9 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine un ceas

Vine un ceas, când ridicând privirea
descoperi în azurul beat ivirea
unor cumplite păsări: nu pot fi
decât acvile de la miazăzi,
reflexul la zenit al faptei tale.
Adormi sub zborul lor. Ca să te scoale,
un zeu la pândă a tocmit pigmei.
Şi te trezeşti în zori, te uiţi la ei,
Şi – "parc-au mai crescut..." – îţi spui deodată.
Te uiţi în sus, în zarea fără pată:
şi păsările au crescut. Le sorbi
cu ochii mari, înspăimântaţi: sunt corbi.
Ai vrea să-ntrebi, apoi renunţi. Mai bine:
pigmeii sunt de două ori cât tine...

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Passepartout nu era una dintre acele secături ţanţoşe, cu nasul în vânt, cu privirea încrezută. Nu, Passepartout era un flăcău de treabă, cu înfăţişarea cuviincioasă, blând, serviabil. Avea ochii albaştri, chipul vioi, pieptul lat, o musculatură vânjoasă şi o forţă herculeană pe care exerciţiile din tinereţe i-o dezvoltase enorm. Păru-i brun era oarecum în dezordine. Dacă sculptorii din antichitate cunoşteau optsprezece feluri de a aranja coafura Minervei, Passepartout nu ştia decât una: da de trei ori cu degetele prin păr şi era gata.

Jules Verne în Ocolul Pământului în 80 de zile
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcere

Ma-ntorn acasă încărcat
Ca o albină,
De soare mult ce-am adunat
Pe dealuri de lumină.

În ochi port pulbere de soare
Şi-n gene,
Am strâns polen mărunt de zare
Ca-n lungi antene.

Şi ca un zbor privirea mea
Pluti pe zare;
Gândirea nu-mi mai pare grea,
Nu mă mai doare.

Mă-ntorn acuma obosit
Pe-aleie de tei.
Port tot pământul nesfârşit
În ochii mei.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 56

O, dragostea mea dulce, tu te-nviorează
Tăişul se toceşte, foamea nu dispare
Chiar dacă azi mănânci şi ea se temperează
Mâine va fi din nou la fel de arzătoare.
Aşa că, dragul meu, chiar dacă azi privirea
Din ochii tăi flămânzi ţi-o umpli cu de toate
Să mai priveşti şi mâine, să nu te pierzi cu firea
Ca dragostea s-o împingi cu nepăsare-n moarte.
Lasă acest răgaz, ca un ocean să fie
Care desparte ţărmuri, cu oameni logodiţi,
Ce-n fiecare zi privesc cu nostalgie
Iubirea să se-ntoarcă, să fie fericiţi.

Şi-această separare e ca o iarnă grea,
De-aceea toată lumea să vină vara-ar vrea.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem filozofic pentru S

III

Peste câte o catedrală ochii îţi alunecă, o învăluie toată şi apoi se ridică spre cer.
La o bisericuţă pictată, în schimb, privirea ţi se opreşte pe un detaliu,
fie că e peştele ce duce la Judecata de Apoi bucata de om ce sfâşiase,
fie că sunt pătimirile Sfântului Nichita.
Apoi privirea îţi fuge de pe pictura exterioară spre iarba din jurul bisericii,
spre câţiva arbori, şi se opreşte acolo. Unde ne e cerul? Unde ne e îndrăznirea?
Transcendentul a coborât aci, cum spunea poetul; ne e greu să mai săltăm cerul la loc,
în tării şi atunci îl lăsăm aşa, prăbuşit în amestecul nostru de necredinţă şi credinţă.
...

poezie celebră de Constantin Noica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, ce frumoasă primăvară!

Mona - nume sfânt de Monalisă
Azi în primăveri te-ai îmbrăcat,
Constelaţii de lumini, privirea,
În cereşti priviri a înfiat.
................................................
Oh, ce frumoasă primăvară
În ochii tăi s-a risipit!
Ai luat iubirea-n podul palmei
Şi din iubiri te-ai plămădit.

Ţi-e fruntea cer senin... Şi stele
S-au coborât în ochii tăi...
Opriţi la margine de ere,
Sunteţi o eră amândoi.

Poem de flori şi de cuvinte...
Un jurământ etern: a fi
Cheia iubirii pentru care
Luptaţi în fiecare zi.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am sperat o lume întreagă de fapte mari şi am văzut acest mare teatru al omenirii, unde o parte din privitori cască, altă parte fără a fi atentă cu altele îşi petrece, şi astfel puţini sunt care au înţeles piesa. Am sperat un viitor măreţ şi am văzut trecutul ce nu vrea să treacă. Oh! Omenire nenorocită şi slabă, nu poţi purta necazurile şi a le îndepărta; îţi este frică! Numai în tine nu mă mai încred, invidioasă omenire! Precum o rază de soare te deşteaptă şi lăcrimând ochii deschizi la neobişnuita lumină, aşa se deşteaptă omul a cunoaşte pe om. Uită-te la stele şi lucirea lor se schimbă, floarea se veştejeşte; marea umflându-se şi scăzând alt drum îşi caută; pe ce privirea îţi arunci toate se schimbă. Chipul statorniciei nicăieri nu-l găseşti, degeaba îl cauţi în lume; de la tine nu vreau nimic, nu cred nimic.

citat celebru din Iulia Hasdeu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!