+norman +maccaig

Remorcherul poet

El strigă-n întuneric, sub
Brooklyn Bridge-ul lui de constelaţii,
împingând cu încăpăţânare
împotriva curentului slinos
un caric de mărfuri tuturor folositoare.

Vaietul lui se strecoară prin tot
East Side-ul, pe cât de trist... pe-atât de
frumos, pe cât de frumos... pe-atât de
trist.

Şi minţile, treze-n apartamente
la miezul nopţii, ascultă
şi se gândesc la nişte
voiaje fermecătoare.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Horoscop

Ştiu că sunt cuvinte pe care nu le înţeleg,
cum ar fi apogeu sau azimut.
Ştiu că sunt diagrame care se pretind a fi
diagramele trecutului şi prorociri
privind viitorul.

Dar eu sunt îndrăgostit de frumuşelul Azi
care nu stă încremenit
pentru a fi măsurat. Trecutul
e plecat într-o ţară îndepărtată, iar viitorul
n-are-n el viitor.
Dar pe frumuşelul Azi îl iubesc, îl iubesc
pentru că mi se arată...
şi-i voi fi întotdeauna fidel.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întorcându-mă acasă foarte obosit

Când mă lungesc pe margine drumului,
iar apa devine lăptoasă,
simt că
dacă aţipesc
nu mă voi mai trezi din somn şapte ani.

Nu vreau să mi se întâmple
ceea ce i s-a întâmplat lui Thomas the Rhymer –
adică nu vreau să mă trezesc
cu o limbă
care nu poate spune niciodată minciuni.

Ce m-aş face cu prietenii mei?
Şi cum aş suporta
strigătele triumfătoare
ale duşmanilor?

*Thomas the Rhymer (cca 1220 – 1298) sau Thomas Learmont, sau True Thomas a fost un moşier şi-un cunoscut profet scoţian având harul poeziei şi rivalizând ca reputaţie cu celebrul Merlin. Darul profeţiei a fost primit împreună cu darul de-a nu putea minţi niciodată.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O zi obişnuită

Mi-am scos mintea la plimbare
Sau mintea m-a scos pe mine –
Oricare va fi fost adevărul.

Lumina strălucea pe apă
Sau apa strălucea-n lumină.
Pe o stâncă, la ora mareei, cormoranii

Stăteau cu aripile larg desfăcute,
Fără a împiedica traficul. Ezitante,-n aşteptare,
Fel de fel de raţe ici şi colo
Pe apa ezitantă,-n aşteptare.
Din când în când, scheunatul unui pescăruş. Mici flori,
Aşa cum îi ispitesc pe turişti autobuzelele cu etaj,
Îmbiau albinele pe trotuarul lor.

În apa clară dansau
Cu mlădieri orientale ierburi lungi, neluate-n seamă
De bancurile pline cu pernuţe de ace. O vacă
A început un muget, dar

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara la fermă

Paie – nişte fulgere domesticite zac pe iarbă
Sau atârnate în zig-zag gardurilor vii pun barbă.
Apă verde-n teica spre care caii diseară-or să se-îndrepte.
Nouă raţe calcă legănat în două linii drepte.

O găină scrutează-atentă cu un ochi nimicul,
Apoi îl ciuguleşte. De pe cerul gol, negru trăgând pe el ilicul,
Un lăstun plonjează şi, fulgerând din aripi prin hambar,
Se avântă, săgeată, spre înălţimi albastre iar.

Nu gândesc. Stau pe iarba moale-întins, timpul ignorând,
Mi-e teama de locul în care m-ar putea duce-un gând.
Alături, un greiere cu-alură de elen la proba de pancraţiu
Îşi întinde membrele şi pe sine însuşi se regăseşte-n spaţiu.

Sine peste sine. Stau pe-un vraf de euri sau intru pe o poartă
În regatul necuprins al timpului – şi c-o mână-abstractă
Ridic ferma-n aer ca pe-o pleoapă şi văd, ciorchine,
Fermă peste fermă-n fermă, iar în centru mă-întâlnesc pe mine.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celălalt eu

Creatura mea cea mai lăuntrică, poate Caliban*,
Poate Sfântul Francisc* (un soi de ignorant, în orice caz),
Îşi pune, ca un înţelept chinez ascultând
Colocviul după-amiezilor de vară,
O inscrutabilă înţelegere pe frunte.

Panegiricul care-i tăcerea lui
Îmi devine limpede (mie, un alt soi de ignorant),
Scris cu minuscule riduri, pasivitatea unei
Mâneci, jumătatea începutului unei ocheade,
Un aer de contemplaţie senzuală.

Ce iaz leagănă ce petală-n privirea lui?
Ce pasăre înfoiată se decupează pe-o crengă?
Poţi vedea munţii, dar ei nu sunt ai lui,
Împletiţi cu cascade şi izolaţi pe cer,
Îndepărtaţi de poemele din câmpurile strălucitoare de orez.

Dac-aş putea face-o epigramă despre ceea ce reprezintă el,
Cele şaptesprezece silabe* spunând exact

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de vizită

Mirosul spitalului
îmi piaptănă nările,
în vreme ce siluete plutesc de-a lungul
coridoarelor galbene şi verzi.

Ceea ce pare un cadavru
este împins într-un elevator şi dispare
în direcţia raiului.

Nu voi avea sentimente, nu trebuie
să simt, dacă nu va fi
o nevoie urgentă.

Infirmierele calcă graţios şi eficient,
aici, jos, sus şi acolo,
taliile lor subţiri susţinând
miraculos poverile
de dureri şi-atât de
multe morţi, ochii lor
sunt încă limpezi după

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cheiuri

În cercul sărat al razelor de lună
Prova lotcii face reverenţe nimănui,
Scurmă-n apa sclipitoare
Şi-şi scutură umbra
Într-o înşelătoare plasă de lumină.

Un lanţ ruginit într-o poziţie de reptilă
E legat de pământ cu braţele buruienilor;

Două vâsle, umezite de apa dulce
Sustrasă aerului, stau înclinate
În furcheţii naufragiaţi ai unor crabi.
O plută care nu poate exista călătoreşte –

Nasul unei vidre.
Elegant, un scoicar
Pe două picioare portocalii şi nervoase
Fluieră, ţipă şi-njură pe cineva.

Mareea respiră, într-un soi de balans

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescaruş albastru

Acel pescăruş albastru săgetând în amonte
prin aerul strălucitor parcă-ar lăsa-n urmă
o parte din el. Copacii
sunt acolo doar pentru a-i sublinia trecerea.

Chiar dacă pare-a fi, nu este un vegetarian.
Nu ciuguleşte firişoare la hotarele
curcubeielor. El plonjează
în apele umflate, apoi, cocoţat
într-un arbust japonez, înghite
în propria-i incandescenţă
bucăţele dintr-o plevuşcă, dintr-un ghidrin –
sau dispare în nişte galerii, glorios
samurai, întorcându-se acasă
în magherniţa lui.

poezie celebră de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunetele zilei

Când venea zgomot de copite,
erau caii traversând vadul.
Când pârâia aerul, era
un nagâţ care ne privea din apropierea cuibului
său din mlaştină. Un sforăit şuierător

la zece metri de barcă era mareea astupând sau
destupând o gaură din stâncă.
Când se auzea bătaie de tobe, era apa
căzând de la 10 metri în ea însăşi.

Când uşa
s-a închis trântit, a fost sfârşitul
tuturor sunetelor din jur.

Tu m-ai părăsit
alături de cel mai tăcut foc din lume.

Am crezut că am fost rănit doar în mândria mea,
uitând că, atunci când îţi introduci mâna în apa rece,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!