Replici despre mi-as dori
Rezultate pentru +mi-as +dori în replici, în ordinea relevanței și a calității:
Mulcahy: Bună dimineața! Iată-ne din nou aici. Este iarăși duminică. Sunt sigur că toți ați venit aici așteptându-vă să auziți o predică. Ei bine, trebuie să recunosc că nu sunt la fel de pregătit pe cât mi-aș dori. De fapt, nici măcar nu sunt îmbrăcat așa cum mi-aș dori. Vedeți, îmi pregăteam predica, despre care speram să fie una deosebit de emoționantă în onoarea cardinalului Reardon, dar am fost chemat în altă parte și, ca să fiu cinstit, nu m-am mai reapucat de ea. Așa că, dacă aveți răbdarea să mă ascultați, aș vrea să vă spun de ce nu am mai continuat-o. Aș vrea să vă povestesc despre doi bărbați, fiecare luptându-se cu propria sa criză personală. Pe primul dintre ei îl cunoașteți destul de bine. Al doilea este un pacient aici. Ei bine, primul bărbat credea că se confruntă cu o criză, dar de fapt el doar încerca să impresioneze pe cineva. Voia să i se recunoască meritele, să fie încurajat, să fie apreciat. Când aceste merite erau amenințate, reacționa de-a dreptul copilărește. Dar cel de-al doilea bărbat se confrunta cu cea mai mare criză în care se poate afla omul muritor, pierderea propriei vieți. Cred că sunteți de acord că cel de-al doilea bărbat avea tot dreptul să fie egoist. În schimb, acesta a ales nu să se gândească la persoana sa, ci la cea a unui frate de-al său. La un frate. Și când primul dintre ei a observat demnitatea și altruismul celui de-al doilea și-a dat seama cât de meschin și de egoist a... am... am... am fost. M-a făcut să văd lucrurile mai clar decât le-am văzut vreodată. Dumnezeu nu ne-a lăsat aici pentru a primi acea mângâiere de apreciere. Ne-a creat ca să poată fi aici El însuși, pentru ca El să poată exista în viețile celor pe care i-a creat după chipul și asemănarea Sa.
replică din filmul serial M.A.S.H.
Adăugat de Huzlău Alina Cristina, Mttlc
Comentează! | Votează! | Copiază!
Elliot: Carla, dacă ceremonia ta de nuntă va fi în spaniolă, cum o să știu că ești oficial căsătorită?
Carla (sarcastic): Pentru că toți verii mei vor arunca tortilla în aer și vor trage cu armele.
Elliot: Pe bune? Doamne, mi-aș dori ca și eu să fi fost de altă etnie.
replici din filmul serial Stagiarii
Adăugat de Ramona Stanescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Virginia Woolf: Acesta este dreptul meu; este dreptul oricărui om. Nu aleg anestezia sufocantă a suburbiilor, ci vibrația violentă a capitalei, aceasta este alegerea mea. Celui mai mizerabil, chiar și celui mai puțin însemnat i se permite să își dea cu părearea despre ce îi este prescris. În felul acesta își definește umanitatea. Mi-aș dori pentru liniștea ta, Leonard, să fiu mai fericită în liniștea asta. (Tăcere.) Dar dacă trebuie să aleg între Richmond și moarte, aleg moartea.
replică din filmul artistic Orele
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!
Traian: Am primit încă un plic, sosit direct de la Comisia pentru Zboruri Spațiale a Institutului nostru. Plicul este desigur, sigilat, iar pe el scrie "Șeful securității misiunii". Să vedem al cui nume se află în interior, deci, cine va deveni posesorul a cinci bulinuțe aurii... Mihai Ristea. Șeful securității misiunii, Mihai Ristea.
Lucian: Mihai, pe tine te cheamă!
Mihai: Cum?! Pe mine?! Adică... Eu?!
Traian: Mihai Ristea, minorul... Felicitări, tinere!
Mihai: Mulțumesc, domnule.
Traian: Ești, deci, șeful securității; sper că știi ce presupune acest lucru.
Mihai: Nu întocmai, dar îmi cam dau seama.
Traian: Vei primi explicațiile cuvenite la momentul oportun. Și se pare că-ți vei serba majoratul la bordul navei albastre, împreună cu noii tăi colegi. Ce crezi despre asta?
Mihai: Cred că va fi cea mai frumoasă aniversare; nu mi-aș putea dori mai mult de atât...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Diana: Deci, te-a deranjat propria atitudine pe care o adoptasei față de el?
Iulian: Da... Aveam mustrări de conștiință, pentru că știu că el nu-i deloc un băiat rău, nu poate fi indisciplinat, dar nu-ți fie teamă, m-am revanșat față de el azi; sper...
Diana: Cum?!
Iulian: I-am spus unele lucruri pe care nu le-a auzit prea des de la mine.
Diana: Ce i-ai spus?
Iulian: Nu-ți fie teamă; nimic rău.
Diana: Vai, Iuli, mă bucur nespus de mult că ești din nou în relații bune cu el; și cu mine... Poate că meriți chiar și o recompensă pentru asta, măcar din partea mea.
Iulian: Te iubesc, Diana... Și pe Luci, evident; voi sunteți familia mea. Ce altceva mi-aș putea dori? Am o soție fermecătoare și un fiu minunat. N-aș putea suporta nici gândul că v-aș pierde... Hai însă să intrăm; prea le dăm subiecte de comentat celor de afară. De ce-or sta și în ploaie aici? N-au altceva mai bun de făcut oare?
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Stai puțin! Ce-ai spus?! Am auzit bine sau nu?! Ai spus cumva că mă iubești?!
Lia: Da...
Lucian: Da; ce?!
Lia: Te iubesc... Dar...
Lucian: Deci, mă iubești, dar... Există un "dar"... Nu-mi place cum sună acest "dar", însă... Deci, mă iubești! Și în afara faptului că am obținut prietenia ta, am aflat și că încă mă iubești, cu toată existența acelui "dar"... Ce altceva mi-aș mai putea dori?! Mă pot considera norocos și fericit... Dar nu înțeleg un lucru! De ce m-ai refuzat totuși, mereu, cu înverșunare, în tot timpul ăsta? De câte zeci, sute sau mii de ori? N-am ținut socoteala...
Lia: Sute sau mii... Nu exagera! Te-am refuzat, pentru că... Pentru că...
Lucian: Nu te înțeleg! Încă mai ai secrete față de mine, deși... De ce?! Nu ți-am dovedit oare că sunt demn de încrederea ta?
Lia: Ba da, desigur. Nu-i vorba despre asta. Doar că... Te rog, nu fi prea insistent!
Lucian: Bine. Am să încerc să nu fiu prea insistent, pentru că nu vreau să devin cicălitor, enervant.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Maria: Poate că nu te-ai străduit destul. Doar atât dacă i-ai spune, că o iubești și totul s-ar rezolva, s-ar schimba brusc, în bine, pentru amândoi.
Lucian: Chiar crezi asta? Eu nu sunt atât de sigur. Nu cu ea. Cu ea nu va fi așa de ușor. Dacă ar fi fost alta, poate da, dar ea... Nu! Nu merge. Poate ar fi ținut figura dacă ea ar fi fost altfel, însă... Nu știu. Nu știu ce să mai cred.
Maria: Cum să nu știi? Cum poți spune așa ceva? Tocmai tu? Acest termen nu există, sau poate fi depășit, mai ales pentru tine.
Lucian: Bine ar fi să fie așa, însă, din nefericire pentru mine, nu e deloc astfel... Sunt nehotărât, Maria; e pentru prima oară în viață că mi se întâmplă așa ceva, dar culmea, într-adevăr nu știu ce să fac. Ezit mereu, amân mereu, deși nu asta mi-aș dori. Din cauza asta trebuie să mă mai gândesc, să devin odată hotărât.
Maria: Bine, Luci, atunci mai gândește-te, poate că ceea ce ți-am spus îți va fi de folos într-un fel; cel puțin eu așa sper.
Lucian: Sigur. Chiar îmi este de folos. Îți sunt recunoscător.
Maria: Lasă asta. N-am nevoie de recunoștința ta.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Maria: Păi, da, după cum tocmai ți-am spus, dacă nu observam că era îndrăgostit lulea de tine, încă de atunci, n-aș fi renunțat așa de ușor la el, sub nici o formă, pentru că și eu eram îndrăgostită de el, îmi plăcea la nebunie... De ce te uiți așa la mine? Ai amuțit? Nu spui nimic?! Ți se pare curios faptul că-mi plăcea de el, că eram îndrăgostită de el? De ce crezi că i l-am dat pe Rikky?! Era papagalul meu favorit; nu m-aș fi despărțit pentru nimic în lume de Rikky, dar pentru Luci... N-ai priceput niciodată nimic?! Vai, Lia... Nici acum nu-ți dai seama că Luci e un tip deosebit, care atrage imediat atenția asupra lui, trezește oricui interesul? Așa s-a întâmplat și-n cazul meu, de prima oară, de cum l-am văzut, când domnul profesor Manea ne-a condus la bordul navei, să ne cunoaștem colegii; nu-l întâlnisem până atunci, deși auzisem vorbindu-se mult despre el... E de-a dreptul minunat; nu doar că e incredibil de frumos, atrăgător și inteligent, dar are multe alte calități, este tot ceea ce oricine și-ar dori. Dar el, norocoaso, te-a ales pe tine, din mulțimea de admiratoare care-l înconjurau... Și nici după atâția ani n-a renunțat la încercarea de a-ți câștiga încrederea și prietenia, iar tu cum îl tratezi?! Ți se pare corect ceea ce faci?! Mie, nu prea... Nu mă privi așa și nu-ți fie teamă pentru Nick, fratele tău. După cum vezi, nu e deloc surprins de ceea ce aude acum, pentru că știe totul; i-am spus deja, nu i-am ascuns nimic, iar el m-a înțeles. Vezi bine, nu este gelos, de altfel, nici n-ar avea motive, pentru că eu am renunțat de mult la Luci, încă de atunci, de pe Terra, în favoarea ta, deși nu mi-aș fi dorit acest lucru. Am observat însă că el n-avea ochi decât pentru tine; era înnebunit după tine, încă de atunci, de aceea am renunțat, deși aș fi putut foarte bine să nu fi procedat astfel și poate aș fi avut șanse să-l câștig pe parcurs, să-l determin să te uite, să te lase în urmă, să te scoată din viața lui, din mintea lui... Însă n-am procedat astfel și nu regret deloc, mai ales acum, când mi-am găsit fericirea, alături de fratele tău, pe care-l iubesc sincer, fără prefăcătorie; mi s-a oferit o a doua șansă și n-am dat cu piciorul... Cât despre Luci, îl consider un foarte bun prieten, de fapt, chiar îmi este un bun prieten, întotdeauna mi-a fost și cred că nu merită să sufere atât de mult din cauza ta, iar tu la fel, din cauza lui, pentru că știu, îmi dau seama că și tu îl iubești pe el, chiar dacă nu vrei să recunoști asta. Nu încerca să mă contrazici, pentru că n-ai să poți! N-oi fi eu psihiatru sau psiholog, ca tine, dar știu sigur că nu mă înșel! Așa că mai bine nu spune nimic în acest sens... Cel mai bun lucru pe care l-ai putea face, ar fi să mergi în navă, să vorbești cu el; atât așteaptă de la tine, mi-a spus destul de clar, deși nu în mod direct... Nu-i deloc supărat pe tine, nici n-ar putea fi, deci nu-i nevoie să-ți ceri iertare de la el, pentru că n-ai avea de ce. Ar vrea doar ca măcar de data asta, tu să fii cea care să reia legătura, nu tot el; el a cedat destul în fața ta, de prea multe ori, ba chiar de fiecare dată. Măcar acum cedează tu. Te rog, Lia, gândește-te bine.
replică din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Evan: Te cunosc cumva?
Dumnezeu: Nu atât de mult pe cât mi-aș dori.
replici din filmul artistic Evan Atotputernicul
Adăugat de Marin Irina, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!
Henry (vorbind cu Hawkeye și Trapper despre un miel pierdut): Știu eu ceva? Totul în această țară dispare cu excepția mea. Ce mi-aș dori să mă trezesc într-o dimineață și să mă văd dispărut.
replică din filmul serial M.A.S.H.
Adăugat de Tone Monica
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >