+mare +om +mare +caracter

A recunoaşte o greşeală este semnul unui mare caracter.

Davis Bunn, Janette Oke în Drumul Spre Damasc (4 aprilie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greierele şi furnica

Dintre fabulele care
Au avut succes odată,
Este una ce îmi pare,
Astăzi, foarte demodată,

Chiar mai mult, inoportună
Pentru-această rânduială,
Cu-o morală care-i sună
Nici ca nuca-n tencuială ;

"Greierele şi furnica"...
Lăutar, ea gospodină!...
Fac pariu că şi bunica
De-ar citi-o se închină

Fiind vremile schimbate,
Crize lungi şi barosane,
Plus că nu sunt menţionate,
Celulare, blugi, Merţane,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vâslind

Pe-a vieţii zbuciumată mare,
Deşi spre-un ţel mai efemer,
Puţini ajung prin caracter,
Mai mulţi prin caracterizare!

epigramă de Vasile Langa din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepotrivire de caracter

E situaţia în care
Amândoi îşi poart-o pică,
Una fi'nd, însă, cam mare,
Iar cealaltă mult prea mică.

epigramă de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autorul: În peisajul familial, prăpastia este forma de relief cea mai frecventă! Nepotrivirea de caracter o adânceşte...
Bărbatul: Serios?
Autorul: Cu cât soţul e mai domestic, cu atât soţia devine mai sălbatică!
Bărbatul: Şi te-ai găsit tu, mare dresor de nimfe!
Autorul: Ce-ai fi vrut să fac? Nevasta ta este creaţia mea! O iubesc şi eu! Uneori dragostea mea paternă este exagerat de fierbinte...
Bărbatul: Deci, nu e doar adulter! Mai e şi incest!

replici din piesa de teatru Herghelia albastră (Forţa imaginaţiei), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inocenţă

Am ajuns să cred şi eu, dându-le mare dreptate
Ălora ce zic mereu că femeile-s ciudate,
Intru-n bâză cu nevasta, sictirită pe-undeva,
Că în dimineaţa asta i-aş fi zis mă-sii ceva
Naşparliu, bine'nţeles, că-mi tot sare-n sus de şnur,
Iar eu, caracter ales, n-am cu ea nimic, v-o jur;
Deschid uşa,-n zori, la hol, aia care dă afară
Şi ce văd, un geamantan barosan chiar lângă scară (!?)
Trei sacoşe, patru plase, alea mai voluminoase,
Printre care, cu stupoare, soacră-mea-n carne şi oase;
Somnoros, privind la ea, scărpinându-mă la ochi,
Număr ce bagaje-avea, să nu-i fie de deochi!
Însă dumneaei, nimic, nici "bon jour", nici "bun găsit"
Ori în gât, măcar un pic, să îmi sară c-a sosit,
Mă ia scurt, fără pupici, întreabând printre lentile:
"Pot să stau şi eu aici... cam vreo trei sau patru zile?"
"Poţi să stai şi-un an, şi doi!", îi raspund cu nonşalanţă,
Închizând uşa ‘napoi, chiar... ţinându-mă de clanţă,
Altceva nu-mi amintesc să-i fi zis şi mă consum
Că nu pot s-o potolesc pe nevasta-mea nicicum!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!