+lumina +diminetii

Ispită sacră

Fără stare
şi fără preget
m-am poziţionat
la răsărit
ca să văd splendoarea
dimineţii de apoi
caut neîncetat
în stare de extremă urgenţă
un loc plin de lumină
plus inspiraţie elocventă
şi iarăşi caut febril
un loc undeva
la răsărit de eden
de unde s-ar putea
accesa raiul îngeresc.

poezie de David Boia (8 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La revedere, clasa a VIII-a

S-au scurs 8 ani de şcoală, au trecut grăbiţi
În care multe amintiri noi am adunat.
Azi ne luăm la revedere, dragi colegi iubiţi
Fiecare pe-un nou drum a plecat.

Şi ne despărţim de fiecare profesoară
Parcă ieri păşeam firavi şi cu ochi inocenţi,
Clopoţelul răsună pentru ultima oară
Copiii de ieri, astăzi sunt adolescenţi.

Au trecut 4 ani de la frumoasa toamnă,
Dar ne amintim clar fiecare clipă
Când o dulce şi scumpă doamnă
Ne-a luat pe toţi sub a dânsei aripă.

Scăldaţi în lumina caldă a dimineţii
Glasurile noastre se aud pe holul clădirii.
Pentru ultima oară. Ne vom urni pe drumul vieţii
A sosit momentul trist al despărţirii.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (13 iunie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România

Câmpia ne zâmbeşte, de flori împestriţată
Ca un chilim ce-l ţese natura-n feţe vii;
Şi iarba cea subţire, de vânturi aplecată,
Ascunde mii de fluturi cu aripi argintii.

Când florile mişcate de-o blândă adiere
Se-mbată de lumină sub soarele cel cald,
Din sânul lor albina cu poftă soarbe miere
Notând din floare-n floare pe marea de smarald.

Deodat' un nor năpraznic astupă mândrul soare,
Un văl ursuz şi rece se-ntinde peste flori;
Se-ntunecă pământul de-o noapte-ngrozitoare;
Şi fluturi şi albine-s cuprinse de flori.

Dar iată că pe ceruri, spărgând nemila ceţii
Un înger se iveşte, trimis de Domnul sfânt:
Împrăştie toţi norii, cu raza dimineţii,
S-aşterne iar voioasa lumină pe pământ.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Iulia Hasdeu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi in stomac

Dimineaţa,
încă ne ţine legaţi
de rouă
cu sforile viguroase
ale viselor
de cu noaptea;
au noduri groase,
imposibil de dezlegat cu sărutări.

Peste două ore,
am reuşit să te trezesc,
gâdilându-ţi
coapsele,
necoapte,
cu puful de pe râsetele
a trei copii
şi cu aroma amăruie,
a unui fluture
de noapte
beat (de lumina dimineţii).

[...] Citeşte tot

poezie de Raluca Turliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină din lumină

În mijlocul dimineţii stă taurul neînjugat.
Stăpâneşte un câmp. Luceşte ca o castană
proaspăt cojită.
Printre coarnele lui soarele vine în sat.

Lângă apă lină stă în puterea zorilor taurul
nemişcat. Înălţat şi frumos.
E ca Isus Christos:
lumină din lumină, Dumnezeu adevărat.

poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1933)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa

I

Din soare,
Ca pe gura unei amfore prea plină,
Răsturnată
De pe-un umăr gingaş de virgină,
Dimineaţa
Toarnă din belşug lumină
Peste valea toată.

Şi natura-n pripă deşteptată,
Parcă poartă pleoape ameţite
De lumina ce-a venit deodată,
Peste dealurile adormite.

Jos în vale,
Văl subţire se adună
Dintr-un praf ce-a cărunţit în noapte,
Din tot praful străveziu de lună
Ce-a căzut pe grâurile coapte.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Demostene Botez din Floarea pământului (1920)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urare de Anul Nou

Să nu mă dezmint, prieteni, mă gândesc să vă colind
Şi nu vreau să închei anul, cum mă ştiţi, mereu jelind.
Vreau să hohotesc ca proasta, să m-audă-un mapamond,
Să mă prindă miezul nopţii-mbrăţişată cu un blond.

Şi mai vreau să fiu silfidă, să îmbrac al meu deux-pieces
Uite-aşa, pocnind din deşte. Şi să am mare succes.
Să întineresc deodată, ca-n poveste şi să strig:
-Nu-mi mai trebuie sarmale, îmi ajunge un covrig!

Să am bani, să nu mai chiţăi, că o carte nu mai pot
Să o tipăresc, poeme la lumină să le scot.
Că aşteaptă la grămadă, înjurând acest sistem
Şi înjur şi eu cu ele, că nu-mi pasă, nu mă tem.

Şi-aş mai vrea să plec în Franţa, la Paris, ce vis nebun!
Dar, eu vreau, acum, când vine Anul Nou, cam tot să spun,
Ce-mi doresc de-o veşnicie, chiar dacă nu se-mplinesc,
Ce-am visat, de-a lungul vieţii, cu voi vreau să-mpărtăşesc.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Născut pentru cer...

Născut pentru cer dar trădat ignoranţei,
Cu firea încriptată în zarea speranţei
Şi ochii predaţi benevol discrepanţei
Urzite-n războiul dintre bine şi rău;
Cu visul pe Stâncă şi capul în hău,
Prin beznă-şi sădeşte tot meritul său,
Sedus de-orizontul incert şi neclar
Ce-aşteaptă un imbold la nivel celular;
Un "susur" ardent emis din Calvar,
Dreptar în rărunchi, să-i răsune mai clar
Când urechea se-astupă cu noaptea ce vine
În duhul mâhnit şi umbrit de suspine,
Când inima bate mai tare, în pulsul amar,
Un ritm pentru rău şi-un ritm pentru bine...
Când torţele minţii în mâini de cleştar
Se aprind să-şi reverse amarul în sine,
Când sufletu-apucă al vieţii pahar
Ce înalţă stindardul chemării divine
Plecându-şi genunchii şi ochii-n Dreptar
Să-şi capete odihna primită prin Har,

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii
Adăugat de Carol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nod 32

Mai stau o înserare,
ca să văd,
umbră din umbră cum se lasă,
cum al luminii văzătoare, dur prăpăd
devine de din ce în ce mai moale,
cum se lungeşte umbra după pomi,
cum omul după om se prelungeşte,
cum zidul dimineţii lent se năruieşte,
şi cum lumina stelelor răsare,
pe o cu totul altă înserare.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Noduri şi semne (1982)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori pentru domniţă

Flori pentru domniţă

La castelul dintre brazi, cel ce-i construit pe stâncă,
Pe sub cerul înstelat, luna-l luminează încă.
De-l priveşti din depărtare totul pare amorţit,
O bucată de poveste, numai bună de citit,
Dar dacă urmezi cărarea care duce la castel
Ai s-auzi, de te apropii, cum cântă un menestrel.
Şi acum, ca altă dată, a venit din depărtare
S-o încânte pe domniţă fiindcă azi e sărbătoare,
Mai ales că-i singurică şi pentru că e ziua sa
Ce dar poate să îi facă? El, nimic, doar i-o cânta...
Până s-o trezi domniţa şi-o ieşi iar la fereastră,
Menestrelu-şi aminteşte cum plângea domniţa noastră,
Fiindcă ani şi ani la rând zmeul cel cu vocea groasă
Îi furase tinereţea şi-o ţinea închisă-n casă.
Şi nu doar închisă-n casă, c-o-ncuiase în iatac
Şi pentru a fi mai sigur, aruncase cheia-n lac!
Astfel, anii au trecut, dar privind pe o fereastră
Ea vorbea numai cu vântul şi cu luna..., doamna noastră...

[...] Citeşte tot

poezie de Florentina Mitrică (24 aprilie 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!