+liniste +si +pace

Adevărata linişte şi pace interioară, o găseşti doar în interiorul tău găsindu-L pe Dumnezeu în inima şi conştiinţa ta.

aforism de Cînepă Ştefan din Dumnezeu este lumina conştiinţei noastre, II
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţa noastră este o credinţă despovărătoare, deci o credinţă mântuitoare, şi este izvor de bucurie şi de nădejde. Cine are credinţă în Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cine crede în Evanghelie, acela are roadele credinţei, adică nădejde, iubire, bucurie, pace, linişte sufletească; acela merge pe calea fericirii.

Teofil Părăian în Bucuriile credinţei, Prefaţă (2006)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cufundare

Seara, când prin aurita vară spre casă păşim
Umbrele cu noi sunt sfinte fericiri.
Blânde viţe verzi în jur, îngălbenesc grâul
O fratele meu, ce linişte e-n lume.
Îmbrăţişaţi ne cufundăm în apa-albastră,
Întunecatele grote melancolie masculină
Pe subţiri poteci încrucişează descompuse drumuri,
Noi însă fericiţi ne odihnim în soare-apune.
Pace, unde culorile toamnei luminează
La căpătâi foşneşte nucul trecutul nostru vechi.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urez copiilor, adică tineretului nostru, copiilor si copilului meu, si celorlalţi copii din această ţară şi din toată lumea de fapt, un zîmbet mai cald pe buze. Să fie linişte si pace pe această planetă superbă, cum au lăsat-o toti, veselă, care se cheamă Terra, să rămînă întotdeauna aşa cum a lăsat-o galaxia, cum a lăsat-o natura, cum au lăsat-o toţi, veselă, bogată şi fără războaie, şi fără oameni răi şi fără bogaţi şi săraci, cu oameni ai dreptăţii şi-ai cinstei.

citat celebru din Nicu Constantin (1984)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi începu a încurca calul prin curtea împăratului. Părul său cel de aur şi hainele cu care era îmbrăcat strălucea ca soarele. Împăratul, uitându-se la dânsul, tot punea mâna la ochi, făcându-şi umbră. Vezi că se temea să nu orbească încă o dată. El lăudă pe fie-sa pentru că-şi alesese un asemenea bărbat. Atunci împăratul, şi bătrân fiind, se coborî din scaunul împărăţiei, pe care se urcă ginerele său cel mic. Şi împărăţiră în pace şi în linişte până ce trăiră. Iară eu încălecai p-o şea etc.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărăganul

Ceas de seară. După molima frigului fumigaţii.
Ultimii coceni, un braţ de lemne ude.
Satul cască. Gura-i înghite întârziaţii.
Un ţigan, moş din timpuri crude -
Din fructul lor proaspăt muşcau popoarele
În veacul de aur linişte şi pace –,
La un colţ de uliţă, suge cu-ncetul soarele,
Pentru Stăpână, ceru-n cerneală preface.
Merg mai departe. Bărăganu-nsetează.
Mlădiţele pâinii, ca nişte copii rugători,
Îmi cer mie ploaie sau poate visează
Că Dumnezeu se-ntoarce cu paşi muritori.
Înşirate pe haturi, doar cumpene de puţuri
Mai cântăresc dreptatea pe aceste câmpuri.

poezie de Alex Popp
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Frumos petrecu vreme uitată în Valea Plângerii, fără a prinde de veste, fiindcă rămăsese tot aşa de tânăr, ca şi când venise. Trecea prin pădure, fără să-l doară măcar capul. Se desfăta în palaturile cele aurite, trăia în pace şi în linişte cu soţia şi cumnatele sale, se bucura de frumuseţea florilor şi de dulceaţa şi curăţenia aerului, ca un fericit. Ieşea adesea la vânătoare; dar, într-o zi, se luă după un iepure, dete o săgeată, dete două şi nu-l nimeri; supărat, alergă după el şi dete şi cu a treia săgeată, cu care îl nemeri; dară nefericitul, în învălmăşeală, nu băgase de seamă că, alergând după iepure, trecuse în Valea Plângerii. Luând iepurile, se întorcea acasă; când, ce să vezi d-ta? deodată îl apucă un dor de tată-său şi de mumă-sa. Nu cuteză să spuie femeilor măiestre; dară ele îl cunoscură după întristarea şi neodihna ce vedea într-însul.

Petre Ispirescu în Tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţii noştri

Părinţii noştri, ce-s odoare sfinte,
Ai grijă, Doamne, dă-le sănătate,
Duioasă-a noastră aducere aminte
Şi-o inimă ce doar iubire bate.

Când ei trăiesc, suntem şi mai puternici
Şi împreună încet îmbătrânim,
Cu orice zi parcă devin cucernici,
Că drumul se-ngustează şi noi ştim.

De s-ar putea tot tineri să rămână,
Asemenea, de s-ar putea şi noi,
Dar timpul cel puternic nu ne-amână
Şi nu ne dă o clipă înapoi.

Sfioasa vorbă ne înduioşează,
Ce pare-a fi misterios balsam,
În inimă ni se strecoară-o rază,
Gingaşe flori parcă-nfloresc pe ram.

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ducându-se şi nurorile cele mai mari ale împăratului să-i mulţumească, îi sărutară şi ele mâna. Când voiră însă a scoate şi ele din sân ce puseseră în timpul mesei, băgară de seamă că hainele lor sunt murdare şi terfelite de bucate, încât nu mai semăna a haine puse pe om, ci a alte dihanii, şi se făcu un râs de mila lor în toată nunta, încât plecară umilite în cămările lor ca să se schimbe, fiindcă nu mai era chip a mai sta aşa îngălate la nuntă. Atunci mulţimea, cu mic, cu mare, şi împăratul împreună cu dânsa, strigară într-un grai, că aceşti soţi să-i domnească de aci înainte. Împăratul se coborî din scaun, şi se urcă fiul cel mic cu soţia sa. Această împărăteasă cu rostul ei cel blajin, cu purtarea cea cumpătată, se făcu de o iubiră până şi cumnatele ei. Iară fiul împăratului, cu agerimea minţii lui, cu înţelepciunea cea firească şi cu poveţele împărătesei, soţia lui, domni în pace, în linişte şi în veselie toată viaţa lui.

Petre Ispirescu în Broasca ţestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul cântec marinăresc

"Iar marea n-a mai fost." – Apocalipsa, 21-1

Astfel a vorbit Domnul în Bolta de deasupra Heruvimilor
Adresându-se Îngerilor şi Sufletelor, conform cu rangul lor:
"Iată! Pământul, acel plin de rele muşuroi,
A dispărut în fumul Judecăţii de Apoi.
Ca să se împlinească spusa Mea, secăm şi apa mărilor?"

Cântau cu glas puternic sufletele marinarilor voioşi:
"Ciumate fie uraganele care ne-au biciuit spinarea!
Oricum, între noi luptele s-au dat şi încheiat demult;
Fiindcă-n abisul mărilor Atotputernicul ne-a văzut,
Ne lăsăm baracudei oasele, iar Domnul poate seca marea."

Atunci a luat cuvântul sufletul lui Iuda, trădătorul lui Isus:
"Doamne,-ai uitat promisiunea de-ndurare?
Cum că o dată pe an am încuviinţarea să merg
Şi să mă răcoresc de-arşiţa iadului pe-un aisberg?
Fără mare,-unde-ar fi ziua clemenţei Tale?"(1)

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!