Replici despre libertatea gïżœndirii
Rezultate pentru +libertatea +gïżœndirii în replici, în ordinea relevanței și a calității:
Iranoff: Putem să spunem tot ce vrem. Putem să urlăm! Putem să ne plângem! Vezi, serviciul e groaznic în hotelul ăsta! Nimeni nu te ia la întrebări, nu te bagă nimeni în seamă! Asta e libertatea!
Buljanoff: De fapt e conducere deficitară.
replici din filmul artistic Ninotchka, după Melchior Lengyel (6 octombrie 1939)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poporan (patetic): Libertatea este mai mult decât un concept...
Merry: Vai, ce frumos te exprimi! Vorbești așa cursiv!... Ca la revoluție!...
Poporan: Merry! Te implor! Lasă-mă să termin!
Merry: Termină, iubitule! Pentru tine e foarte ușor. Tu totdeauna termini înaintea mea...
replici din piesa de teatru Partidul Național al lui Tata (Fantezie balcanică), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Turandot: Care este fantoma care îi urmărește pe toți muritorii, născându-se în fiecare noapte, murind în fiecare dimineață?
Prințul Tătar: Speranța.
Turandot: Ce se aprinde ca focul, se răcește când îți pierzi curajul sau mori, se încinge din cauza pasiunii?
Prințul Tătar: Sângele.
Turandot: Care este gheața care îți dă foc și pe care focul tău o îngheață și mai mult; te înrobește dacă îți permite libertatea și te face rege dacă te acceptă ca sclav?
Prințul Tătar: Turandot!
replici din libretul Turandot, Actul II de Giuseppe Adami, după Friedrich Schiller (25 aprilie 1926)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Egmont (tobele se-apropie): Auzi! De câte ori nu m-a chemat sunetul acesta la luptă liberă și la izbândă! Ce vesel mergeau tovarășii mei pe drumul de primejdie și de glorie! Și eu, din temniță aceasta, plec spre o moarte glorioasă. Mor pentru libertatea pentru care am trăit și am luptat și pentru care acum sufăr și mă jertfesc.
replică celebră din piesa de teatru Egmont, scenariu de Goethe (1787)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poporan (apăsat): Ți s-a eliberat chitanță pentru legume?
Nerva: Nu, excelență...
Poporan (îl imită): Nu, excelență! Da, excelență! Hotărăște-te!
Nerva: Păi...
Poporan: Păi? Ce fel de păi? Nerva! Așa vorbești tu cu un martir al neamului?
Nerva (ușor iritat): Cum să-mi elibereze chitanță?
Poporan: Foarte simplu! Chitanțele trebuie și ele eliberate! Libertatea este mai mult decât un concept! Este...
Nerva: Dar eu n-am plătit marfa!
Poporan: Lasă tu plata! Eu te-ntreb de acte! Cum vei deconta ardeiul, dacă nu ți s-a eliberat chitanță fiscală? Deșteptule!
Nerva (zâmbește luminat): Stați liniștit! Avem imprimantă color. Pot elibera orice fel de chitanță...
Poporan: Vreau ca actele noastre să fie în ordine! Sunt erou și nu doresc să-mi pătez reputația cu suc de roșii!
Nerva: Lăsați pe mine, excelență! Eliberez facturi, chitanțe și bonuri de casă, câte vreți. Am lucrat zece ani la tipografie...
replici din piesa de teatru Partidul Național al lui Tata (Fantezie balcanică), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poporan (patetic): Libertatea nu e un simplu concept... Este dreptul sfânt al neamului... Este dreptul inalienabil al națiunii de a fi ea însăși! Și chiar mai mult decât atât. (Scutură violent gratiile). Cetățeni! Rupeți lanțurile obișnuinței, sfărâmați-vă gratiile! Nici nu știți ce forțe nebănuite au iepurii de casă, când ajung la guvernare! (Scutură gratiile). Tiranilor! Jos jugul asupririi! (Cu patos). Lăsați poporul să se ridice spre avântate culmi! A sosit vremea schimbării! Oare voi nu auziți cum sună trâmbița libertății? (Sună telefonul de pe birou). Nu simțiți vântul primăverii cum suflă prin birouri? Credeți că mă tem de voi? De uniformele voastre cu ceaprazuri? (Privește derutat spre telefon). Eu nu cunosc frica! Pentru că eu sunt un martir al acestui neam! (Telefonul continuă să sune. Poporan își privește ceasul de la mână). Pentru bunăstarea poporului sunt gata să-mi sacrific liniștea și o parte însemnată din economii. (Tare). Și chiar viața, dacă este neapărată nevoie!...
replică din piesa de teatru Partidul Național al lui Tata (Fantezie balcanică), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poporan (grav): În sfârșit, criza financiară a ajuns și la noi. Ați văzut? Am pierdut un milion într-o secundă! Mai repede ca la bursa de valori! (Pauză). Dar nu contează! Mâine mă duc la guvernatorul general al băncii naționale! Sunt erou național! Sunt mai național decât banca lui națională! (Se bate cu pumnul în piept). Eu, cu mâna mea am răsturnat dictatura! Am și eu dreptul la un împrumut nerambursabil... (Patetic, reia discursul). Libertatea este mai mult decât un concept. Este dreptul sfânt al neamului... (Deviază de la subiect, abătut). Extraordinar! Ce mult s-au adâncit contradicțiile sociale! Deși entuziasmul popular a scăzut, aplauzele au rămas ca pe vremuri: lungi, furtunoase și prelungite... Iar națiunea... Națiunea este și ea femeie! Ați văzut, câtă inerție? În loc să progreseze, caută refugiu în preistorie... (Tare). Națiunea vrea haine de dinozaur... (Își prinde fruntea cu palmele). Ah, nu! Nu mai pot... Vorbesc aiurea... Vorbesc în rime! M-am dereglat ideologic! Spun vorbe fără rost! Simt că iar nu mai suport regimul de detenție!
replici din piesa de teatru Partidul Național al lui Tata (Fantezie balcanică), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Constantin Rotaru: Democrația integrală e o utopie și aiurea, darmite la noi unde religia abuzului, moștenire de la tiraniile trecutului, e singura cu trecere adevărată. Democrația trebuie temperată și dirijată după climatul fiecărei țări. Fiindcă democrația, ca și temelia ei, libertatea, presupune cetățeni care întâi știu să-și împlinească perfect datoriile către colectivitate și numai pe urmă își exercită drepturile. Legea trebuie să fie lege și pentru cel ce o face ca și pentru cel ce o suferă. Noi avem legile cele mai liberale și mai umanitare din lume, copiate firește de la alții. Le-am adoptat lesne, fiindcă știm că tot nu le aplicăm. Mai bine am avea legi puține și mai puțin moderne care să se aplice sever de sus în jos și să facă adevărată educație cetățenească. Asta ar fi prima treaptă a democrației adevărate.
replică celebră din romanul Gorila de Liviu Rebreanu (1938)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poporan (cu voce schimbată, zeflemist, aproape vulgar): Sună! Sună întruna. Nu mai au nimic sfânt! La noi, cultul eroilor a dispărut. În țara aceasta e ridicol să fii martir! (Ridică receptorul). Alo! Da, doamnă. Aici este casa mea memorială! Cum? Cu cine vorbiți? (Apoteotic). Sunt senatorul Poporan! (Tare). Eu sunt erou național, cucoană! Cine nu mă cunoaște, nu cunoaște istorie! Da' matale cine naiba mai ești? (Brusc devine amabil). Aha! Doamna Opinia? De la ziarul Libertatea Liberă? Îmi pare bine că vă cunosc... (Mecanic). Libertatea este specialitatea mea, stimată doamnă! La Revoluție am luptat, personal și în nume propriu, pentru libertate. Mi-am pierdut doi dinți în Piața Libertății... Poftim? (Pauză). Vă interesează traficul de influență?... Situația s-a ameliorat sensibil, doamnă! S-au înregistrat progrese mari. Am introdus semne de circulație pentru traficul de influență! (Tare). Am umplut țara cu sensuri giratorii! Influența circulă mai bine acum, comparativ cu guvernarea anterioară. Traficul s-a fluidizat, nu se mai blochează, nici măcar pe Bulevardul Justiției. Doriți un interviu pe această temă? Sigur că da! Alo! Alo!... (Lovește nervos în furcă). S-a întrerupt... Ah! Serviciile secrete mă urmăresc pas cu pas...
replică din piesa de teatru Partidul Național al lui Tata (Fantezie balcanică), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Jean-Luc Picard: Există momente, domnule, când oamenii care au conștiință nu pot urma orbește ordinele. Le poți recunoaște chinul, dar nu poți să le îngrădești drepturile personale și libertatea. Să-i ordon unui om să-și dea copilul spre adopție? Nu cât îi sunt căpitan.
replică din filmul serial Star Trek: Generația următoare
Adăugat de Cerchez Elena-Alina
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >