Toate rezultatele despre +ion +creanga +profesor
Rezultate pentru +ion +creanga +profesor în toate tipurile de citate, în ordinea relevanței și a calității:
Precursorii și urmașii (O schițare în versuri a istoriei literaturii române)
EXISTĂ O "ISTORIE A LITERATURII ROMÂNE DE LA ÎNCEPUTURI PÂNĂ AZI", SCRISĂ ÎN VERSURI DE PROF. CRISTIAN PETRU BĂLAN? Nicidecum, dar există o simplă schițare a ei, expusă în numeroase strofe nepretențioase, scrise pe înțelesul tuturor și trecând foarte pe scurt în revistă aproape întreaga literatură română, cu prezentarea principalilor scriitori. Este, deci, o premieră absolută, deoarece, în nicio altă țară din lume nu s-a mai încercat un asemenea experiment concentrat. Evident, scopul scrierii de față este să stimuleze cititorii ca să consulte istoriile literaturii române, deoarece mulți dintre ei nu au avut norocul să cunoască întru totul aceste amănunte culturale de importanță națională, prezentate însă pe scurt, nume cu care trebuie să ne mândrim.
Arhitecții de cuvinte, de verb-scris compozitori,
Sculptori de splendori în fraze, ce le zicem scriitori,
Ingineri ce modelează sufletele omenești,
S-au născut, trimiși de ceruri, și pe plaiuri românești.
Prima scriere-n română e-a lui NEACȘU; alta nu-i.
I-o trimise lui Hans Benkner, judele Brașovului.
Anul scrierii e vechi, dar e-un mare act: Străbunul!
Era-un an cu cifra cinșpe și sfârșea cu douășunu...
"Dau știre Domniei tale cum că eu am auzit
Că-mpăratul turc și Mehmet din Sofia au pornit..."
Așa scrise NEACȘU LUPU într-o limbă foarte clară,
Semn că și mai vechi sunt texte românești care-o s-apară.
Iar de-atunci un val de scrieri, de mari cronici, de noi cărți,
Apărură-n largul țării, cât poți urmări pe hărți.
Știm din școli de codici sfinte, de psaltiri, precum SCHEIANĂ,
[...] Citește tot
poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Articole culturale referitoare la ion creanga profesor
- Ești acasă?
- Mircea Eliade. Nuove ricerche
- Știință și umor
- Marii poeți ai secolului XIX
- Festivalul „Temps d’images”
Mai multe articole despre ion creanga profesor la Blog.Citatepedia.ro »
Articole lingvistice referitoare la ion creanga profesor
- Un profesor american demonstrează că „moldoveneasca” e o limbă artificială
- Pedeapsă
- Decembrie
- Nota 0
- Timpul tezelor
Mai multe articole despre ion creanga profesor la Blog.Ro-En.ro »