+fiul +risipitor

Catedrala împărătească

În
numele
Tatălui
şi
Fiului
şi
Sfântului Duh
cei ce intră
în
catedrala împărătească
maiestos şi încet
se apropie
de
altar
plecându-şi capetele
Ating mai întâi
fruntea şi pieptul
cu palma dreaptă
pe verticală
şi

[...] Citeşte tot

poezie de Stanisław Jerzy Kuliś din Barcelona - Catalonia (2013), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva pe front

Am plecat cam trişti de-acasă şi puţin încrezători
Prin dotare şi moral că am fi bravi luptători.
Mai încercăm noi când şi când cu "Şi-am plecat la Moscova",
Dar ne gândim că s-ar putea s-ajungem şi altundeva.
Mergând în nesiguranţă mai mult tăcem decât vorbim
Şi cu nesaţ de condamnaţi cuprinsul dintre zări sorbim
Meditând în mare taină, păstrată cu suprem efort
Asupra groaznicei dileme; a fi captiv sau erou mort.
Am mers aşa zile şi nopţi, săptămâni şi luni în şir
Dar prin câte am trecut e inutil să mai înşir...
Căci scopul simplu de moment este ce am făcut noi
Să îndulcim viaţa amară creată de acest război...
Iar răspunsul e tot simplu; oriunde am fost am jucat cărţi
Membrii activi şi chibzuiţi împărţiţi în patru părţi.
De grade nu mai ţineam cont, firesc primând formaţia
Numai câte un ştab în ghină mai călca convenţia...
Mă relanşezi tu, grad mojic, uite mă ce porcărie
S-avem pardon domnule membru, dar asta e pockerie
Şi dezbrăcăm tunicile reîncepând din nou cu calm,
Tura terminându-se tot cu pocărescul psalm;

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Consolare

Darwin.
Se spune că pentru a se relaxa citea romane,
dar numai un anumit gen:
cele cu happy end.
Dacă, cine ştie cum, lucrurile nu evoluau astfel,
furios, azvârlea cartea-n foc.

Adevărat sau nu,
eu sunt gata să cred asta.

Tot scormonind în mintea lui de-atâtea ori şi prin atâtea locuri,
se săturase până-n gât de speciile pe cale de dispariţie,
de triumful celor puternici în faţa celor slabi,
de perpetua luptă pentru supravieţuire,
toţi fiind, mai devreme sau mai târziu, deja condamnaţi.
El îşi câştigase dreptul de participant la finalurile fericite,
cel puţin în ficţiune –
cu toate inexactităţile ei.

De aici aplecarea lui spre acea indispensabilă

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Wislawa Szymborska, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinerii brazi

locuieşte-ntr-o ghindă
atât s-a micşorat bâtrânul
înţelept înţepat
cu ace verzi curioase
de tinerii brazi -
fiii de brad înclinat
într-o secvenţă-soţie

ai să cazi ai să arzi
îi spune cel de sus dintr-o gaură
mov unei stele ce-aduce
mai mult cu o stâncă - femeia
din cosmos, străina
care seamănă cu o vază turtită fără copii (?!) ad
miră: nu ştie
de ce un peisaj încheiat nor cu nor
în jurul ideii de pelvis
geostrategic pe o
planetă albastră - alb

[...] Citeşte tot

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roşu şi verde

ce să caute o doamnă bătrână autoare
cu basc roşu-ntr-o intersecţie-n care
pe partea ei de poşetă neagră puţin
răvăşită-n curenţii de aer ultramalign
toate
semafoarele sunt de-un verde smaragd
ca trucurile de ţigară - fumurile - din oz
poate doamna caută o toamnă roz - de
acolo şi bascul de-un roşu-semnal (?!) -
feţele
smulse de perne şi atârnate-n balcoane
foşnesc între ele cu voci apretate: o,
doamna scriitoare nu mai poate, pare
că moare, mâine lua pensia în ferestre!
există
toate motivele geodezice ca să credem
că-n bulevardul cetăţii, colţ cu strada în
gustă a miresei frivole, se petrece un fapt
de un ero(t)ism ce ţine mai degrabă de
şinele

[...] Citeşte tot

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul risipitor

S-a-ntors cuvântul răsfăţat pe-o parte
Fără să ştii că-n astă tulburată noapte,
El te-a trădat în somn, pe când mă respirai,
Şi şi-a oftat, pe-ascuns, vocala fără grai.

S-a odihnit consoana'n, patul meu, de gene,
A firuit un "hmm", şoptindu-mi de plăcere,
Zadarnic pritoceai pedeapsa lor
Ţi le-am răsfrânt sub pleoape, locutor.

Ai vrut sa-l amăgeşti, înrâurind extreme,
Stigmatizări, exil, sperjur sau anateme,
Atât mi-a fost de-ajuns, ca să-l ajut
Ţi l-am transcris pe buze... convolut.

Şi ai gemut... mi-ai dat, din nou, dreptate
Cuvântul l-am tratat, prescris în noapte
Iar şoapta-ţi dezgolită propăşea vocale
Gesticulând mirări, secate de consoane.

[...] Citeşte tot

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme, în timp, ale unei alte

am adunat câteva cuvinte pe care nu le mai folosesc –
câteva cuvinte uzate, bancnote vechi, ieşite din uz
ca hârtiile albastre de o mie de lei
pe care le-am găsit intr-o zi în haina bunicii.
ce bine ar fi, m-am gândit, dacă trecutul ar putea fi răscumpărat
cu hârtiile de cincizeci de mii şi de zece şi de o mie de lei
toate rămase nefolosite de la eclipsă.
ce bine ar fi dacă trecutul ar putea fi răscumpărat
măcar în parte cu toate posibilităţile rămase nefolosite
ca nişte baloane vechi în care nimeni n-a suflat aer
şi de care nu s-a bucurat nimeni
aşa cum nimeni n-a gustat din bomboanele tăvălite în pudră de ciocolată amară
pe care bunica le-ar fi putut cumpăra de la magazin.
câteva cuvinte, câteva mii de lei rămase nespuse, rămase nefolosite de prea multă vreme,
uitate undeva unde ceva ar fi putut începe,
unde s-ar fi putut deschide o rană
numai ca să se vindece
unde ceva ne-ar fi tăiat răsuflarea
sau ar fi deşteptat în noi acele gesturi, acele trăiri
de care întineresc până şi oamenii cei mai bătrâni.

[...] Citeşte tot

poezie de Paul Gabriel Sandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina Cuviosului

Dumnezeu i-a descoperit Cuviosului Ioan Scărarul o mare taină.
Cuviosul, cel vrednic de pomenire, ne-a încredinţat-o nouă.
Noi, nevrednicii, ţi-o încredinţăm ţie.
Rugăciunea lăuntrică şi neîncetată este o mare taină.
Rugăciunea neîncetata este neîncetată fiindcă e de la sine lucrătoare.
Este lăuntrică fiindcă adună cuvintele înlăuntru, nu le dă afară.
Aproape totdeauna dăm afară cuvintele, aproape niciodată nu le adunăm înlăuntru.
Este de la sine lucrătoare fiindcă nu oboseşte, ci odihneşte.
Aproape totdeauna cuvintele ne obosesc, aproape niciodată nu ne odihnesc.
Adună cuvintele asemenea unei femei harnice, care adună pentru casă şi pentru copii cele necesare traiului.
Adună cuvintele asemenea unui păsări ce strânge pentru puii ei hrana.
Adună cuvintele pentru inimă.
Adună mintea pentru inimă.
Rugăciunea făcuta lumeşte este ostenitoare.
Este ostenitoare fiindcă împrăştie cuvintele.
Împrăştie cuvintele asemenea fiului risipitor, care risipeşte avuţia tatălui.
Împrăştie mintea în afară.
Răsuflarea este o mare taină.
Răsuflarea care adună aerul înlăuntru odihneşte.
Răsuflarea care împrăştie aerul în afară osteneşte.

[...] Citeşte tot

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!