Poezii despre despre un nou inceput
Rezultate pentru +despre +un +nou +inceput în creații poetice, în ordinea relevanței și a calității:
George Trimble
Vă mai aduceți aminte când stăteam pe treptele
Curții de Justiție și vorbeam despre conceptul monetar Free-Silver
Și despre impozitul unic promovat de Henry George?
Vă amintiți apoi că, atunci când Inegalabilul Leader
A pierdut prima bătălie, am început să vorbesc despre prohibiție
Și că am devenit un militant al bisericii?
Asta s-a întâmplat din pricina nevesti-mii,
Care-mi prezisese că mă paște pieirea
Dacă nu-mi dovedesc moralitatea celor din jur.
Well, ea m-a distrus:
Pentru că radicalii au devenit suspicioși în ceea ce mă privea,
Iar conservatorii n-au avut niciodată încredere în mine
Iar acum zac aici, de nimeni plâns.
poezie celebră de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
A doua zi uitam
Visam ceva catifelat despre adâncul pământului;
un căluț vorbitor, de un galben aprins,
făcea semne da și nu din coamă;
coama lui era acoperită de pene strălucitoare,
încerca să comunice cu soarele;
visam, precum spuneam,
până când un preot m-a îndemnat să văd
în cuvinte;
atunci am început să vorbesc cu rădăcinile din mine
timp în care
mă cățăram cu greu pe niște stânci abrupte,
pământul îmi tăia suflarea în pauze lungi,
între respirații eram perfect de acord cu natura,
natura goală ce defila prin fața mea fără încetare;
înțelegeam totul ca și cum nimic nu ar fi fost ascuns;
a doua zi uitam și nu mai știam
ce-au simțit ochii mei, de pildă,
atunci când au fost atinși de împrejurimi.
poezie de Camelia Petre
Adăugat de Nicoleta Ilade
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zăpada și vocea
După ce Bestami a murit, s-a întâmplat
ceea ce el spusese că are să se întâmple, Bu'l-Hasan
a devenit șeicul comunității
și în fiecare zi mergea la mormântul lui Bestami
pentru a primi povețe.
Lui Bu'l-Hasan i se spusese într-un vis,
de însuși Bestami, să facă astfel.
În fiecare zi, în zori, el mergea și stătea în fața gropii
până la prânzul mic. Acum, ori spiritul lui Bestami
venea și-i vorbea, ori îi răspundea
în tăcere la întrebări.
Dar într-o zi s-a așternut o zăpadă înaltă.
Locurile de veci fiind apropiate
erau de nerecunoscut.
Bu'l Hasan s-a simțit pierdut.
Atunci a auzit vocea șeicului.
[...] Citește tot
poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Străinul
într-o noapte
un străin ne-a bătut la poartă
eram copil
era toamnă abia împlinisem patru ani
ai mei i-au dat să mănânce ceva
pâine cu brânză și ceapă
apoi l-au culcat cu mine în pat
în camera mea
o cameră mică cu tavanul jos
fără lampă
doar o candelă aprinsă mereu
privită de afară ți se părea că
fereastra era în flăcări
umbre alungite bântuiau dudul
din fața casei lângă fântână
câinele a început să urle
sfâșietor la lună
și toată noaptea nu am putut să dorm
i-am privit somnul
cum zgâlțâia patul și casa
[...] Citește tot
poezie de Petre Ioan Crețu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Așa s-a tocmit cu moartea, chiar în prag de amiază nimeni nu i-a ghicit traseul, Klara dansa între viață și moarte pe un stâlp de telegraf
Pe la zece plus sfertul academic
pe când soarele tolerase în preajmă
câțiva nori zmeurici și jucăuși
s-a desprins de sin
ca o capsulă autocomandată
fără să-i pese de comenzile destinului
/ mai întâi și-a verificat nervii
trecându-i prin beregata dracului său păzitor
și prin vastitatea întunericului
ca printr-un borcan cu marmeladă
l-a chircit pe caldarâm
ca pe un pui de bogdaproste
/ prin urechi, prin ochi, prin colțul gurii
a început să i se prelingă sufletul
negru ca smoala încinsă
era mare desfătare în jur
organele intraseră într-un joc de pantomimă
acompaniate fiind de-un râsu-plânsu
și câteva gânduri
uitate la presat printre vaite
[...] Citește tot
poezie de Lucian Alecsa din Ținutul Klarei (2005)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am îndrăznit să fiu copil o clipă
Cât de nefericită poate fi viața fără copilărie.
Clipa se făcuse sferică după trebuința viselor mele.
Ce pot fi visele dacă nu o stare fără senzație dureroasă?
Urcă și coboră din soare, îmbrăcând câte o aureolă fiecare pentru cât de mult mă apasă suferința acestei lumi.
Lumea aleargă spre idealuri false pentru a deveni strălucitoare mai mult decât îi este dat să fie. Oamenii trăiesc într-o permanentă tensiune, remarcând insuficiența ca pe un sentiment al sfârșirii lor, o agonie ultradimensională și epuizantă care nu aduce nimic bun acestei lumi.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă și am văzut lumea așa cum e.
Am găsit în clipă strălucirea desăvărșită copilăria ca un privilegiu al vieții, copilăria ca o mare purificare a sufletului între viața cosmică de dinainte și un nou început organic al său.
Cât de nefericit poate fi un suflet fără copilărie, cât de nefericit ar fi un fluture fără floare, cât de nefericită ar fi o floare fără ploaie, cât de nefericit poate fi omul fără rațiune.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă și am văzut cum se irosesc oamenii. Nu mă plâng de nimic. Aștept o ninsoare abundentă să înflorească pământul ca într-o primăvară polară. Albul acoperă întunericul din oameni și am mai multă vreme să vorbesc cu mine despre mine.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă ca să nu pierd încrederea în oameni. Am văzut prăbșirea lor între frământări și obsesii
Am îndrăznit să fiu copil o clipă și am văzut o lume fără fundament, înstrăinată de Dumnezeu.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă când am aflat semnificația timpului și mi s-a făcut frică de necunoscut.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă și am văzut avarul din care nu mai rămăsese nimic decât banul.
Cât de nefericită poate fi viața fără copilărie...
Cât de nefericit poate fi copacul fără frunze, izolat de iarnă într-o halucinație albă.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă și n-am mai simțit pământul sub picioare: eram melancolie, speranță, zbor, nevinovăție, transparență, luciditate...
Ce fericit este copilul, trăindu-și fantezia într-o inocență totală, ce fericit poate fi îngerul în conștiința lui: așa simte și el zborul dincolo de orice imaginație odată cu copilul când în cer, când pe pământ într-o armonie perfectă.
N-aș fi știut toate astea dacă n-aș fi îndrăznit să fiu copil o clipă, o aripă de vânt moneda convertibilă a oricărui vis.
poezie de Camelia Oprița din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă și suflet (27 noiembrie 2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe sub ușă
Ziua de azi
Mi-a fost vârâtă, ca de obicei,
Pe sub ușă.
Mi-am așezat pe nas ochelarii
Și-am început
S-o citesc.
Nimic deosebit,
După câte văd.
Cică pe la prânz o să fiu cam trist,
Nu se specifică motivul,
Și-o să continui să iubesc lumina
De unde-am rămas ieri.
Pagina exterioară informează
Despre tratativele mele cu apa, cu munții, cu aerul,
În legătură cu pretenția lor absurdă
De-a-mi intra în sânge, și-n creier.
[...] Citește tot
poezie celebră de Marin Sorescu din Tinerețea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Ochiul
Într-o zi Ochiul a spus, "Văd dincolo de-aceste văi un munte
învăluit de-o ceață albăstruie. Nu-i așa că-i frumos?"
Urechea a ascultat câteva clipa cu atenție și-a spus,
"Unde-i acel munte? Eu nu-l aud."
La rândul ei Mâna a luat cuvântul și-a spus,
"Încerc în zadar să-l simt sau să-l ating, nu-i niciun munte."
Iar Nasul, "Nu există niciun munte, nu-i simt mirosul."
Atunci Ochiul și-a văzut de drum, iar ceilalți
au început să-și dea cu părerea despre ciudata iluzie a Ochiului:
"Ochiul are probleme, ceva nu-i în regulă cu el."
poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unchiul Dan despre viață
Nu gândi în exces,
visează la lumina zilei;
astfel vei deveni mai inteligent.
Einstein este dovada.
Nu fi exagerat de umil și de respectuos,
ai putea sugera că te simți atât de măreț și de deosebit
încât este necesar să te porți în felul acesta.
Nu fi prea înțelept,
asta deranjează pe mulți;
mai degrabă faci un pas înapoi
astfel vei părea mai deștept decât ești.
Nu căuta să arăți prea bine,
oamenii vor crede
că ești bun doar pentru așa ceva.
Fă-ți un prieten
sau doi;
[...] Citește tot
poezie de Lonie Hicks, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
George Trimble
Vă mai aduceți aminte când stăteam pe treptele
Curții de Justiție și vorbeam despre conceptul monetar Free-Silver
Și despre impozitul unic promovat de Henry George?
Vă amintiți apoi că, atunci când Inegalabilul Leader
A pierdut prima bătălie, am început să vorbesc despre prohibiție
Și că am devenit un militant al bisericii?
Asta s-a întâmplat din pricina nevesti-mii,
Care-mi prezisese că mă paște pieirea
Dacă nu-mi dovedesc moralitatea celor din jur.
Well, ea m-a distrus:
Pentru că radicalii au devenit suspicioși în ceea ce mă privea,
Iar conservatorii n-au avut niciodată încredere în mine
Iar acum zac aici, de nimeni plâns.
poezie clasică de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >